Angkor, vechea capitală a Imperiului Khmer, a prosperat între secolele al IX-lea şi al XV-lea. Ruinele sale din pădurea Tonlé Sap au fost incluse în 1992 în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Fondat de Jayavarman al II-lea, oraşul s-a dezvoltat în timpul domniei unuia dintre succesorii săi, Indravarman I, când a început şi construirea templelor-munte, simbol al muntelui Meru, considerat axis mundi şi locuinţa mitică a zeilor. În perioada de maximă înflorire, Angkor se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi şi avea o populaţie de 750.000 de locuitori. Oraşul decade treptat şi este părăsit definitiv către 1431.
Templul Baphuon, unul dintre cele mai mari dedicate zeului Shiva din ansamblul de 272 de edificii de acest fel, întins pe 400 de kilometri pătraţi, a fost ridicat, către 1060, sub Udayādityavarman al II-lea.
Poarta de intrare
Construit în mijlocul unei incinte dreptunghiulare, de 425×125 de metri, cu acces prin „gopuras” (porţi monumentale de intrare), este precedat de un drum din gresie susţinut de piloni, ce trece printre bazinele de apă. Vizitatorii sunt urmăriţi de 54 de monştri şi genii în piatră. Sanctuarul central domină de pe o piramidă dreptunghiulară pe trei niveluri, măsurând la bază 120×50 de metri. Primul nivel este înconjurat de o galerie acoperită cu gresie, deschisă către interior şi către exterior în acelaşi timp, pe care o regăsim şi la al treilea etaj. Galeriile au pavilioane axiale şi turnuri în colţuri
Ridicată la poarta de sud, statuia lui Jayavarman al VII-lea, puternic suveran al oraşului khmer între 1181şi 1219, continuă să vegheze asupra acestui oraş de piatră din jungla cambodgiană.
Ceremonii regale în jungla cambodgiană
Imperiul khmer
În luna aprilie a acestui an, templul Baphuon urmează să fie inaugurat oficial, după o restaurare ce a durat, cu întreruperi, aproape un secol.
În 1908, francezul Jean Commaille scoate la lumină principalele linii arhitectonice ale templului Baphuon. Se deschide atunci un vast şantier, templul este consolidat între 1916 şi 1918, apoi reconstruit parţial în 1970. Această renaştere se petrecea cu numai câteva luni înainte de războiul civil cambodgian. Khmerii roşii interzic cercetătorilor să continue lucrările.
Monumentalitatea piramidei, delicateţea decorurilor cizelate şi a basoreliefurilor pe trei etaje, sculpturile delicate ilustrează poemele „Ramayana” şi „Mahabharata”. Scenele sunt repartizate în mici panouri, pe pavilioane, ca nişte tablouri agăţate pe perete. Perspectiva arhaică acordă dimensiunile personajelor cu rangul lor, cadrul este sugerat prin diverse elemente decorative: un copac, o imensă pasăre a paradisului ţâşnind dintr-o pădure, scene de luptă sub ploaia săgeţilor, meditaţia senină a ascetului în inima pădurii, tulburarea unei prinţese animă zidurile. Figura calmă a unui Buddha sculptat pe faţada de est, cinci secole mai târziu, li se alătură. După părăsirea Angkorului, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, călugării buddhişti au luat în stăpânire locul şi au realizat reprezentări ale zeului lor suprem, cum este acest enorm „Buddha culcat” de la Baphuon, o sculptură de 9 metri înălţime şi 70 de metri lungime, aflat la al doilea nivel, pe partea de vest.
Baphuon, un şantier virtual
Când a fost descoperit la începutul secolului al XX-lea, edificiul, cu cei 35 de metri în înălţime, nu mai era decât o colină invadată de pădure.
Dar forţa lui fusese deja semnalată de un misionar chinez, Tcheu Ta-Kuan, în însemnările sale de călătorie din secolul al XIII-lea. La acea epocă, misionarul scrie că turnul de bronz este încă mai înalt decât turnul de aur: „Un fel de piramidă imensă, tăiată în gresie în trei terase, tronând în centrul oraşului, cu o arhitectură fin cizelată şi punctată de gopuras, ai cărei pereţi exteriori ilustrează episoade din existenţa celestă a lui Shiva”. Judecând după descrierea materialelor preţioase care acoperă construcţiile, Baphuon părea atunci bine întreţinut. Fazele succesive de cuceriri şi de abandon, de năruiri şi de reconstrucţii, vor afecta edificiile care, în secolul al XV-lea, vor fi părăsite de Curtea cambodgiană şi apoi înghiţite de junglă.
Enigmaticul Buddha de la templul Baphuon
Restaurarea templului Baphuon, aflat lângă terasa „Regelui lepros” şi cea a „Elefanţilor”, a însemnat o muncă titanică, întreruptă adesea, pe cale, acum, de a fi finalizată. Arhitectul Pascal Royère conduce de 15 ani, bloc cu bloc, lucrările la acest ansamblu de gresii îmbinate unele în altele. Concepute fără o adevărată fundaţie, templele din Angkor ţin mai mult de sculptură decât de arhitectură. Nu există lianţi sau piese de legătură. Templele au fost concepute invers prin comparaţie cu catedralele creştine: au exteriorul privilegiat în dauna spaţiului interior, pentru a atrage atenţia că sunt în serviciul regelui şi al demnitarilor pentru a practica cultul lui Shiva în timpul ceremoniilor regale de la care oamenii de rând sunt excluşi.
Un sit enigmatic, invadat odinioară de vegetaţie
Coloană sculptată
Până de curând ansamblul şi-a ascuns splendorile. „Magnifice, dar fragile, bătute de intemperii, roase de infiltraţii, colonizate de vegetaţie şi victime ale tasării solului, zidurile s-ar fi năruit”, explică Pascal Royère, în apreciata revistă „Beaux Arts”. Tot în această revistă, Alain Ammmar şi Estelle Maisonneuve realizează un reportaj de la vastele monumente din parcul Angkor, în timpul restaurărilor.
De la începutul secolului al XX-lea, Angkor a fost reabilitat de arheologi, mai ales de cei de la „Şcoala franceză din Extremul Orient” (EFEO), ca Henri Marchal şi Bernard-Philippe Groslier.
Drumul către templu
Henri Marchal, figură mitică a EFEO, botezat de indigeni „geniul pădurii”, a introdus în anii ’30 o metodă inspirată din lucrările olandezilor în Idonezia: anastyloza. Tehnica constă în a coborî blocurile de piatră şi a le numerota foarte precis, în a izola şi a consolida edificiul printr-o structură internă de beton şi a remonta apoi blocurile exterioare. Blocurile faţadei, având dimensiuni variabile, nu pot fi schimbate între ele, ceea ce impune numerotarea extrem de exactă. Pentru Baphuon, coborârea blocurilor a durat 6 ani şi s-a făcut de la vârf către baza faţadelor de sud, nord şi est. 300.000 de pietre au fost coborâte pe 10 hectare în jurul monumentului. Astăzi metoda este criticată pentru că arheologia contemporană este mai respectuoasă faţă de vestigii şi de deformările lor provocate de timp. De exemplu, echipa americană de la „World Monument Fund” a decis să conserve templul Prah Khan în starea sa de ruină parţială.
Renaşterea templului Baphuon
Galerie deschisă către interior şi exterior
Din 1960 până în 1972, Bernard Philippe Groslier progresase destul de mult în ceea ce părea o întreprindere imposibilă: salvarea templului Baphuon. Înconjurat de ingineri, arhitecţi şi cioplitori în piatră, el a adoptat o tehnică de mijloc între restaurarea parţială şi cea totală. Fiecare temelie a fost consolidată cu beton armat şi cu o reţea de drenaj. Blocurile a trei dintre cele patru faţade au fost coborâte şi numerotate cu grijă. Primul etaj şi o parte din cel de al doilea urmau să fie restaurate, dar războiul civil a împiedicat continuarea lucrărilor. Angkor a fost din nou cucerit de vegetaţia luxuriantă. Baphuon a devenit iar o imensă colină de pământ acoperită de ierburi şi tufişuri.
Lucrările au fost reluate de EFEO abia în 1995. Dar arhivele fuseseră distruse sau furate în întregime. Nu mai exista decât o serie de 979 de fotografii şi câteva desene salvate în mod miraculos. Încercarea de a redescoperi poziţia fiecărei pietre, pornind de la aceste puţine documente, a cerut ani de muncă şi de eforturi financiare. A fost folosit un program informatic, bazat pe faţada de Vest, care nu fusese demontată, pentru a reface acest puzzle gigantic.
În momentul de faţă, Baphuon este consolidat şi remontat aproape integral. Blocurile de gresie prea deteriorate au fost înlocuite cu altele venite din carierele muntelui Phnom Khulen, aceleaşi care au fost exploatate şi de constructorii Angkor-ului. În această luptă pentru restaurare, francezii au avut alături armate de japonezi, americani, germani şi australieni. „Totul este reunit astăzi, afirmă Pascal Royère, pentru ca această luptă să fie în sfârşit finalizată la termen şi să permită monumentului să-şi regăsească un nou echilibru şi un loc nou în istoria Angkor-ului”.
Restaurarea templului Baphuon
Din 1995, restaurarea a costat aproximativ 9 milioane de euro, din care, două treimi din Fondurile Ministerului Afacerilor Externe şi din fonduri europene şi o treime din fonduri EFEO. Dar splendoarea locului nu are preţ. „Sub mângâierea razelor soarelui, siluetele dansatoarelor sculptate în piatră par să se mişte ca pentru a mărturisi renaşterea Angkor-ului”.
A fost nevoie de un secol pentru ca templul de la Baphuon să dezvăluie întreaga ingeniozitate constructivă şi rafinamentul vechii civilizaţii khmere. Un secol de tatonări, de incertitudini, dar şi de încăpăţânare a mai multor generaţii de cercetători, arheologi şi arhitecţi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.