Teodor Meleşcanu: România este angajată plenar în procesul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate

„(…) Partidul Comunist Român, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a adus preţioase contribuţii teoretice şi practice în domeniul dezarmării. Concepţia partidului şi statului nostru cu privire la obiectivele dezarmării, măsuri prioritare, căile şi modalităţile de realizare a lor, au fost definite cu claritate în documentele Congreselor al IX-lea, al X-lea şi al XI-lea, în cuvântările tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România” (Teodor Meleşcanu, „Dezarmarea, prima urgenţă”, „Flacăra”, anul XXVI, nr. 31 (1156), 4 august 1977, p. 30).

„(…) România, ţară socialistă în curs de dezvoltare, este angajată plenar în procesul făruririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, acordând ştiinţei o importanţă de prim ordin în asigurarea progresului ţării. Potrivit directivelor Congresului al XI-lea al PCR, un rol de seamă revine în acest cadru şi aplicaţiilor paşnice ale ştiinţei şi tehnologiei nucleare” (Teodor Meleşcanu, „Cooperare internaţiomnală pentru utilizarea atomului în scopuri paşnice”, „Flacăra”, anul XXVI, nr. 38 (1163), 22 septembrie 1977, p. 20).

(Teodor Meleşcanu a fost numit de curând şeful SIE, poziţie pentru care a trădat, plecând din tabăra opoziţiei şi preferând-o astfel pe aceea a puterii. T.M., diplomat de carieră, a fost după 1990 ministru de Externe şi al Apărării, fost interimar la Justiţie, şi preşedinte al PNL.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.