Teroriștii de la Statul Islamic, nou gest șocant (Video)

Gruparea teroristă Statul Islamic a postat un videoclip care arată cum membri ai săi distrug statui și sculpturi antice din Muzeul de Istorie din orașul irakian Mosul.

„Profetul ne-a spus să scăpăm de statui și relicve”, susține un jihadist în înregistrarea video, conform presei străine.

Unele obiecte din muzeu datează de peste 3.000 de ani, precizează cotidianul francez L’Express, care adaugă că membri ai grupării teroriste au ars circa 8.000 de cărți rare din biblioteca orașului.

În urma acestui gest al jihadiștilor, directorul general al UNESCO a solicitat joi o reuniune de criză a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

„Acest atac este mai mult decât o tragedie culturală, este în același timp și o problemă de securitate pentru că alimentează fanatismul, extremismul violent și conflictul din Irak. Este motivul pentru care l-am contactat imediat pe președintele Consiliului de Securitate pentru a-i cere să convoace o reuniune de urgență a Consiliului privind protecția patrimoniului irakian în calitate de element care face parte integrantă din securitatea țării”, a afirmat directoarea UNESCO, Irina Bokova, într-un comunicat după difuzarea înregistrării de către Statul Islamic.

Gruparea teroristă atacă regulat patrimoniul istoric irakian. În septembrie 2014, la un colocviu al UNESCO, experții au tras un semnal de alarmă după ce numeroase biserici și alte monumente de patrimoniu, creștine, evreiești sau musulmane, au fost dinamitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.