Teroristul Munaf a devenit vector de imagine pentru Klaus Iohannis?

Aducerea în ţară a lui Munaf, teroristul care, împreună cu Omar Haysam, i-ar fi răpit pe cei trei ziarişti în 2005, s-a dorit să fie, probabil, un eveniment planetar, cu mulţimi ieşite în stradă, care să răsufle uşurate că – ufff, Doamne! – am scăpat de un glonte care ne-ar fi trecut pe la ureche! Şi, cînd colo, un imens fîs.

Comunicatul dat de Administraţia Prezidenţială în legătură cu acest aşa-zis „eveniment” m-a făcut să rîd în hohote, iar rîsul s-a amplificat mereu, văzînd felul în care această informaţie a fost prezentată în presă, ca un lucru extrem de serios, ca o victorie asupra terorismului mondial.

Noroc cu comentariile cititorilor, care m-au făcut să cred că toată mascarada aceasta nu a păcălit pe nimeni, aproape toţi sesizînd că, de fapt, americanii, preocupaţi de treburi mult mai importante, au zis: „Luaţi-l şi spălaţi-vă pe cap cu el!”. Asta este toată „operaţiunea amplă” a tuturor structurilor de stat în cazul „recuperării” lui Munaf! Pe scurt, un circ ieftin şi inutil.

Şi, dacă ne-am lămurit cum stau, de fapt, lucrurile, haideţi să ne distrăm împreună! A fost mai întîi Comunicatul lui Klaus Iohannis: Autorităţile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul Mohammad Munaf, cetăţean irakian şi american, cu aducerea în ţară a acestuia… Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor istituţiilor statului român, sub coordonarea CSATFelicit SRI, MAI, precum şi celelalte instituţii din cadrul sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care şi-au adus contribuţia pe dimensiunea externă, pentru ampla operaţiune desfăşurată în această perioadă, în cooperare cu partenerii interni şi externi… Efortul autorităţilor române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovaţi în dosarul răpirii celor trei ziarişti români în Irak, în anul 2005, să îşi ispăşească pedeapsa în România”.

Probabil că, văzînd cum preşedintele se prăbuşeşte în sondajele de opinie, consilierii acestuia i-au spus că un astfel de comunicat îl poate readuce pe linia de plutire, iar Klaus Iohannis i-a crezut, a pus botul (scuze, aşa se zice pe la noi, pe la ţară!) şi a semnat! Care autorităţi ale statului au cooperat sub conducerea CSAT? Şi ce au făcut ele, în afară de faptul că au trimis, probabil, doi poliţişti care să-l aducă încătuşat pe Munaf? Ştim cu toţii că, încă din anul 2005, Munaf se afla în custodia SUA şi nu a putut fi adus în ţară pentru că avea cetăţenie americană. Potrivit unui document semnat de România, autorităţile noastre nu au putut să-l ţină în ţară nici măcar pe asasinul lui Teo Peter, deci cum îşi imaginează Preşedinţia că am putea crede că, fără acordul americanilor, l-ar fi putut lua pe Munaf în baza unei „ample operaţiuni”? Iar toată prosteala aceea cu „Felicit SRI, MAI” deja începe să semene cu o bătaie de joc! În primul rînd, că SRI nu are nici o competenţă în afara ţării, deci, şi să fi vrut, nu avea cum să-l „recupereze” pe Munaf, iar MAI, care nu este în stare să găsească un avion prăbuşit în munţi înaintea unor săteni din Apuseni sau un planor pe care-l caută şi acum, ce ar fi putut să facă prin Orientul Mijlociu, unde am auzit că l-ar fi găsit pe Munaf, în urma unei „ample operaţiuni”?

A urmat apoi o intervenţie telefonică la B1 TV a noului angajat al SRI, Ovidiu Marincea, pînă acum cîteva zile partener de circ al Emmei Zeicescu la Realitatea TV, devenit consilierul şefului SRI. Ăsta a urcat şi mai mult pe culmile exagerărilor: SRI a jucat un rol important în întreaga operaţiune, o operaţiune amplă care s-a desfăşurat pe mai mulţi aniNu vrem să minimalizăm contribuţia crucială pe care au avutu-o partenerii externi, atît cei din ţară, cît şi cei din străinătate. A fost adus din Orientul Mijlociu, dar nu putem da toate datele, cel puţin pentru moment”.

I-auzi brîul! „Ampla operaţiune”, de care vorbea Iohannis, „s-a desfăşurat pe mai mulţi ani”! Dar Iohannis este preşedinte doar de cîteva luni, deci, vai!, SRI-ul îi ia acestuia caimacul! Dîndu-şi seama că laudele „operaţiunii ample” a SRI miros a făcătură, Marincea a încercat să dreagă busuiocul spunînd că nu trebuie minimalizat rolul „partenerilor externi”, însă a dat peste altă dandana, vorbind despre „parteneri externi din ţară”? Ei, şi pentru că e vorba de SRI, cum putea să lipsească puţin mister ca-n romanele de spionaj, aşa că, zice Marincea: „dar nu putem da toate datele”! Îi şi vedem pe ofiţerii SRI cum s-au dus prin Orientul Mijlociu şi l-au amuşinat cu metodele discrete pe Munaf, aflat în custodia americanilor, l-au răpit şi, la fel ca în filmele cu James Bond, l-au adus în arestul IGP! Hai, să fim serioşi!

Ultimul la Comunicate a fost Traian Băsescu, care, pe Facebook, sub un titlu ce seamănă cu bancul acela în care sîntem întrebaţi care este salutul canibalilor, răspunsul fiind „Bine-ai venit, mînca-te-aş”, adaugă şi el un strop de mister: „În sfîrşit, epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare, repet, pare să se fi terminat”! Adică, făcînd complice cu ochiul, asta ar însemna că ar mai fi loc de ceva secrete de dezvăluit, pe care şi Băsescu, la fel ca Iohannis şi Marincea, încă nu ni le poate spune nouă, fraierilor! Cînd Băsescu zice „repet”, ne-a obişnuit să sublinieze faptul că acolo e ceva mai mult decît spune, numai că, folosită excesiv, formula este deja desuetă.

Şi, uite-aşa, dintr-un amărît de ţînţar, ditamai autorităţile noastre au prilejul să ne arate pe faţă cît de mult ne desconsideră, jignindu-ne inteligenţa. În fond, după informaţiile deja cunoscute, imediat după recuperarea ziariştilor din Irak, Munaf a fost reţinut de americani, fiind stors de toate informaţiile. Ni s-a spus atunci foarte clar că Munaf a rămas în custodia SUA! Dacă americanii ar mai fi avut nevoie de el, ai noştri, care tremură şi în faţa secretarul 14 al nu ştiu cărui secretar de stat american, n-ar fi îndrăznit nici măcar să-i ducă un hot-dog, darămite să-l răpească în urma unei „ample operaţiuni”!

Ar mai fi totuşi ceva de adăugat. Omar Hayssam este deja de multă vreme în penitenciar. Am crezut că, odată cu aducerea lui în ţară, vom afla şi secretul răpirii celor trei ziarişti, precum şi adevărul despre valizele de bani vehiculate în ultimii ani. Înainte de arestarea lui, am aflat de „Profesorul”, de oameni trimişi să-l contacteze în străinătate etc. De cînd a venit, nu am mai aflat nimic, de parcă acum n-ar fi arestat, ci protejat ca nu cumva să mai vorbeasă! Va fi la fel şi cu Munaf?

Cînd să încheiem descrierea acestui circ, iată că mai vine o ştire care dă peste cap tot efortul preşedintelui şi al SRI de a-şi pune zorzoane, în care ni se spune că, încă din anul 1990, la Cotroceni se află cîteva rapoarte încă secretizate, în care sînt informaţii despre faptul că gruparea lui Omar Hayssam avea legături infracţionale cu lumea politică! Şi ar mai fi organizat şi „Operaţiunea Ţigareta”! Mi-am zis atunci: Vai, nu se poate, autorităţile noastre, care desfăşoară „ample operaţiuni” pentru prinderea acestor terorişti, să-i fi protejat şi să fi fost parteneri ai acestora atîţia ani?

Ca să n-o mai lungim, să ne reamintim cum au stat lucrurile în realitate cu acea răpire din 2005. Cel puţin unul dintre ziariştii răpiţi a pus la cale cu Omar Hayssam un plan diabolic şi prostesc în urma căruia urma să aibă loc o falsă răpire. În Irak, lucrurile s-au încurcat şi cei trei au ajuns pe mîna unor terorişti adevăraţi. Au urmat apoi valizele cu bani şi întoarcerea triumfală a celor trei, cu primirea fastuoasă de către Traian Băsescu, după care ziarista s-a retras pe moşia tatălui şi cameramanul a fost angajat la Cotroceni. De atunci Ohanesian, singurul asupra căruia nu planează vreo suspiciune, face eforturi disperate de a afla adevărul despre răpirea în care s-a trezit, aducînd tot felul de mărturii şi documente care arată că totul a fost cusut cu aţă roşie şi că la mijloc a fost vorba de sume mari de bani. Unde este adevărul? Acolo, la Cotroceni. Cînd îl vom afla? Cînd va dori un preşedinte să desecretizeze acest dosar care pute.

Ştiind toate aceste lucruri, ne întrebăm de ce s-a băgat Klaus Iohannis în mizeria asta şi nu a lăsat MAI să anunţe simplu că Munaf se află în custodia poliţiei şi că urmează să fie încarcerat pentru a-şi executa pedeapsa? Ce rost avea acest circ al „amplei operaţiuni” derulate sub conducerea sa ca şef al CSAT, din moment ce, la vremea respectivă, în 2005, dumnealui era un biet telespectator care urmărea, ca şi noi, imaginile cu carpeta „Răpirea din Serai”, în care Marie Jean îi făcea cu ochiul lui Omar Hayssam? Încă o dată, consilierii de la Cotroceni par să depăşească limitele bunului-simţ, aruncîndu-l pe preşedinte într-o situaţie care-i creează probleme suplimentare faţă de cele cu care deja se confruntă.

Ăsta nu este nici pe departe un lucru bine făcut! Dacă vrea, cu adevărat, să facă ceva spectaculos care să-i aducă puncte în sondajele de opinie, să desecretizeze acest dosar al răpirii ca să aflăm şi noi cum au stat lucrurile în realitate şi să-i pedepsim pe cei vinovaţi de dezinformare şi de cheltuirea banilor publici. Cu astfel de comunicate nu face decît să-şi dea singur cu tesla în coate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.