Theresa May îl taxează pe Donald Trump

Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că nu există nicio echivalenţă între fascişti şi cei care se opun acestora, o critică indirectă la adresa preşedintelui american Donald Trump, care a condamnat ambele tabere ale protestelor violente din statul Virginia, relatează site-ul BBC News.

„Nu există nicio echivalenţă, nu văd nici echivalenţă între cei care propagă viziuni fasciste şi cei care se opun acestora şi cred că este important ca toţi cei aflaţi în poziţii de responsabilitate să condamne viziunile de extremă dreaptă, oriunde le auzim. După cum am clarificat la sfârşitul săptămânii de după scenele îngrozitoare pe care le-am văzut în Charlottesville, detest în mod categoric rasismul, ura şi violenţa pe care le-am văzut aplicate de aceste grupuri. Marea Britanie a luat măsuri pentru a interzice grupurile de extremă dreaptă în ţară”, a spus May, comentând declaraţiile preşedintelui american.

Marţi, preşedintele american Donald Trump a declarat că sunt de condamnat ambele tabere ale protestelor violente din oraşul Charlottesville, statul Virginia, în urmă cărora o persoană a murit şi mai multe au fost rănite, considerând că ambele părţi au greşit.

Theresa May a fost criticată dur de către oponenţii politici autohtoni pentru eforturile ei de a dezvolta legături strânse cu Donald Trump, pe care l-a vizitat la Casa Albă la câteva zile după inaugurare şi care a fost invitat să efectueze o vizită de stat la Londra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.