Timişoara: Un grup de ţigani a luat la bătaie o echipă de jurnalişti tv

O echipă de jurnalişti de la TVT 89 a fost agresată miercuri de un grup de ţigani pe o stradă din Timişoara, în timp ce însoţea un echipaj al poliţiei municipale, a cărui intervenţie fusese solicitată de proprietara unui apartament care era terorizată de aceiaşi ţigani.

„Toţi cei patru componenţi ai echipei tv au fost loviţi, scuipaţi, înjuraţi şi ameninţaţi de grupul de ţigani din care făceau parte cam 10 persoane. Ei au lovit şi una din camerele de luat vederi pe care o aveam asupra noastră, producându-ne o pagubă de aproximativ 8.500 de euro. Noi nu am ripostat, dar am depus plângeri la poliţie. La locul incidentului a sosit şi o echipă de intervenţie de la Jandarmerie, dar era prea târziu pentru noi”, a declarat pentru cotidianul.ro Gelu Chetrăruc, producător general la TVT 89. O parte dintre ţiganii implicaţi în scandal au primit amenzi contravenţionale pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Agresorii erau supăraţi că jurnaliştii au filmat, de pe domeniul public, modul în care doi agenţi încercau să liniştească o bătrână care reclamase faptul că a fost ameninţată şi terorizată de ţigani. Acest lucru i-a deranjat teribil pe agresori, care au încercat să-i îndepărteze cu forţa pe ziarişti. Femeia spune că ori de câte ori se întorc în ţară, venind din străinătate, ţiganii încearcă prin orice metode să o determine să le vândă apartamentul în care locuieşte, situat într-o vilă din centrul Timişoarei. De-a lungul timpului, ţiganii au folosit frecvent ameninţările, violenţa şi alte procedee din aceeaşi categorie ca să-i determine pe ocupanţii a zeci de vile din oraşul de pe Bega să le vândă lor un apartament. Odată intraţi în posesia acestuia, ţiganii îi determinau repede, prin metode proprii, şi pe ceilalţi ocupanţi ai imobilului să le vândă şi celelalte apartamente.

Clanurile ţigăneşti au declanşat un adevărat concurs între ele, ajungând să ia în stăpânire străzi întregi pe care sunt situate imobile tip vilă, cu mai multe apartamente. Cei mai mulți dintre reprezentanţii acestor clanuri locuiesc în Germania, Franţa sau Italia, iar imobilele pe care le-au cumpărat sunt intabulate pe numele altor persoane, în general bătrâne din aceeaşi etnie.

În ultimii doi ani, o parte dintre aceste imobile au fost scoase la vânzare, dar unele dintre ele nu pot fi cumpărate, aşa cum susţin vânzătorii lor, decât de alţi ţigani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.