Timp de trei zile, Strada Armenească prinde viaţă

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediţie a “Festivalului Strada Armenească”, eveniment organizat de ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România.

În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans şi ateliere de caligrafie şi creaţie.
Publicul bucureştean va putea vizita Catedrala Armeană din Bucureşti, dar şi expoziţiile de fotografie.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiţionala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti. Nu vor lipsi nici activităţile dedicate celor mici, aceştia fiind invitaţi să participe la atelierele organizate de “Mark Twain International School”.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din Bucureşti: curtea interioară a Bisericii Armeneşti, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean şi Strada Armenească.

Organizatorii doresc să ofere bucureştenilor o experienţă frumoasă, în urma căreia să cunoască cultura armeană şi nu numai.

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.

Pentru cei mai mici dintre participanţi, organizatorii lansează invitaţia de a descoperi cultura armeană prin intermediul basmelor şi fantasticului, aceştia avându-i drept ghizi pe doi dintre cei mai fermecători povestitori ai Teatrului “Ion Creangă”. Astfel, sâmbătă, 2 august, la ora 10.00, copiii se vor întâlni cu Voicu Hetel, iar duminică, 3 august, la ora 11.30, vor putea asculta poveştile cu tâlc citite de Alexandrina Halic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.