Mult extins în zilele noastre, fenomenul „hemoragiei“ de specialiști români către străinătate, mai ales spre țările occidentale, nu este o „invenție“ actuală. Cu el s-a confruntat, sub diferite aspecte, și regimul comunist. Cândva, în ultimii ani ai „domniei“ sale, Ceaușescu a și fost acuzat că și-ar fi „vândut“ propriii cetățeni.
Iar pe atunci statele vestice susțineau, fervent, fenomenul migrației, invocând „drepturile omului“, dintre care cel mai des amintit era „dreptul la libera circulație“. Este foarte adevărat că regimul comunist nu dădea nici două parale pe acest drept, iar această indiferență a dat, adeseori, cale liberă unor abuzuri greu de imaginat. Dar cealaltă fațetă a acelui fenomen era și ea deosebit de păguboasă. Oficial, în țara noastră, învățământul, inclusiv cel superior, era gratuit. Motiv pentru care majoritatea celor care „alegeau libertatea“ (după cum se spunea pe atunci) erau, în general, oameni calificați a căror pregătire, în majoritatea cazurilor de foarte bună calitate, fusese asigurată de statul comunist. Astfel că mult hulita „vânzare“ a celor care doreau să plece din țară reprezenta, este drept într-o formă deosebit de agresivă, o încercare de a recupera acele cheltuieli. Este drept că Occidentul nu s-a obosit niciodată să recunoască faptul că emigrația din RSR, la fel ca și cea din restul țărilor comuniste, a fost o veritabilă „mină“ de specialiști și de personal calificat pe care-i primea gratis, fără să fi investit absolut nimic pentru pregătirea acestora. Dar exact acesta a fost adevărul. Un adevăr care a început să fie luat în calcul abia în ultimul deceniu.
Cât costă „învățământul gratuit“?
Teoretic, cu excepția școlilor și universităților private, învățământul din România este și acum gratuit. Cazurile de încălcare a acestui principiu, înregistrate adeseori, sunt considerate și tratate ca niște infracțiuni. Dar, ca în orice societate dinamică, costul acestei pretinse gratuități se regăsește, undeva, în bugetul de stat. Totuși, cât costă pregătirea unui specialist român? Greu de spus. Ca să ne putem forma o imagine, am putea face o comparație cu taxele plătite de studenții străini. Spre exemplu, în primii trei ani, un cetățean străin care vine în România ca să studieze medicina plătește câte 4.500 de euro anual, după care suma respectivă scade la 3.200. În schimb, la alte facultăți, taxele anuale sunt cuprinse între 1.000 și 2.670 de euro. În Marea Britanie, aceste taxe sunt cuprinse între 7.500 și 9.000 de lire sterline pe an. Este drept că taxele plătite de studenții străini par foarte mari. Dar nu avem niciun motiv să considerăm că sumele suportate de bugetul de stat ar putea fi cu mult mai mici.
Un miliard de euro ia calea străinătății
„Tinerii de peste 25 de ani care vor să plece din ţară sunt absolvenţi de facultate. Principalul motiv pentru care aleg să plece este acela că termină facultăţi cu profiluri care nu le asigură locuri de muncă sau sunt foarte puţine poziţii deschise pe piaţa muncii“, conform datelor publicate pe site-ul companiei Tjobs, specializată în oferirea unor soluţii pentru persoanele care îşi caută un loc de muncă peste hotare. Sau, în cazul în care-și găsesc şi în România un loc de muncă pe profilul lor, acesta este mai prost plătit decât în străinătate. Astfel se face că, la un salariu brut de 1.000 de euro, România ar pierde, anual, circa un miliard de euro pentru cele peste 90.000 de persoane care vor să plece în străinătate în căutarea unui salariu mai bun şi a unui nivel de trai pe măsură.
„Mi-au plăcut nivelul și calitatea cursurilor“
Andrei Isac, student în ultimul an la Facultatea de Inginerie și Limbi Străine, Universitatea Politehnica București: „În primul semestru al anului 4 am fost plecat, prin programul Erasmus, la Universitatea din Groningen, Olanda. Acolo am avut oportunitatea să urmez câteva cursuri de master și am fost foarte plăcut impresionat de nivelul și calitatea mult superioară față de cursurile pe care le urmasem până atunci. În plus, vreau să învăț într-un mediu unde performanța este la cote maxime, de aceea am ales să aplic la universități din top 50, chiar top 10 mondial în domeniul meu, Ştiința Calculatoarelor. Până acum am fost admis la TU Delft, în Olanda, și mai aștept răspuns de la două universități din Elveția“.
„Vreau să rămân lângă familie“
George Vintilă, masterand la Politică Comparată, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București: „Principalul motiv pentru care am ales să-mi continui studiile în România are directă legătură cu factorul de comoditate. Prin asta înțeleg apropierea de familie, care îmi este încă un parțial suport financiar și, bineînțeles, afectiv, dar și raportul lipsit de necunoscute dintre mine și facultate. Un alt argument care m-a determinat să rămân a fost cel economic. Conștient fiind că studiul în străinătate necesită eforturi financiare semnificative, am considerat că este oportun să continui această etapă a vieții mele în țară. Și dacă ar fi să numesc un al treilea motiv, aș spune că n-am fost niciun moment atras, în mod special, de ideea de a studia în afara granițelor. Pe plan profesional, mărturisesc, perspectiva de a lucra în străinătate este cel puțin interesantă, în special datorită implicațiilor financiare, însă materializarea ei este puțin probabil să se realizeze pentru o perioadă de minimum cinci ani de acum înainte“.
„Inventivitatea românilor e nemărginită“
Mădălina Andrei, rezidentă anul II la Chirurgie Plastică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București: „Eu am fost și afară, iar diferența dintre aici și acolo este că aici ai mai puține resurse, dar e foarte interesant că înveți să te descurci cu puțin. Inventivitatea românilor e nemărginită. În ambele locuri e frumos. Partea cea mai interesantă când pleci afară este că ai experiența călătoriilor, eu am avut ocazia să mă plimb cu ajutorul unui program de schimb de experiență între studenți, dar, în rest, aici e familia și nu ți-e frică să te duci la colțul străzii pentru că știi cum funcționează lucrurile în România“.
„Nu spun nu unui alt master în străinătate“
Corina Adam, masterandă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Universitatea București: „Am rămas aici în primul rând pentru că în Franța, și în special la Paris, locul în care voiam să plec, nu erau universități specializate în Publicitate, domeniul pe care îl studiez la Facultatea de Litere. Un alt motiv ar fi și ruptura de familie, mai ales că sunt singurul copil și foarte apropiată de ei, astfel că mi-ar fi îngreunat puțin revederea cu ai mei, dar şi costurile destul de ridicate atât la nivel de facultate, cât și ca stil de viață, mai ales atunci când vorbim despre Paris. Am așteptat şansa de a pleca în Franța prin programul Erasmus, dar, din păcate, nu se regăsea nicio universitate care să dispună de o fililală exclusiv pentru Publicitate, majoritatea fiind axate pe Comunicare și Ştiințe Sociale, în special pentru filologi. Dar nu spun nu unui alt master în străinătate. Probabil că nu imediat după terminarea astuia, dar cu siguranță într-un viitor apropiat“.
„Îmi voi găsi un loc de muncă după ce termin studiile“
Ana Bucur, studentă în anul II la Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București: „Vreau să rămân în țară după ce termin facultatea mai mult pentru că vreau să stau cu familia, sunt româncă și sunt și din București. Fiind studentă la Medicină Dentară, consider că piața muncii pe acest segment este destul de ofertantă și cred că îmi voi găsi un loc de muncă după ce termin studiile“.
„Eu n-am avut niciodată intenția să plec“
Vlad Matei, rezident anul II la Chirurgie Plastică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București: „E vorba de ceea ce îți dorești tu să faci. Unii vor să plece în afară din diverse motive. Unii vor din punct de vedere al banilor, alții vor să plece în alte țări în care se pot face lucruri care nu se fac la noi. Eu n-am avut niciodată intenția să plec. Consider că aceleași oportunități ca și afară le am și aici, în țară. Și peste hotare te lovești de obstacole, nici acolo nu e raiul de pe pământ. Cunosc rezidenți care au plecat, s-au întors și și-au continuat rezidențiatul la noi. Eu cred că am un viitor aici. Am colegi de muncă plecați și, din câte mi-au zis ei, pe de-o parte le-a plăcut, pe de altă parte – nu. Spre exemplu, am un prieten care a plecat la Paris, câștigă destul de bine, dar, raportat la cheltuielile din România, dai foarte mulți bani pe chirie, aproximativ 1.000 de euro, asta dacă stai într-un cartier cât de cât OK, mâncare este scumpă și nu rămâi cu foarte mult. Într-adevăr, gărzile sunt ceva mai bine plătite. Nu diferă modul de studiu, dacă vrei să înveți, înveți oriunde“.
Vasile Surcel, Alina Chiriţă
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.