Ţinutul în care nostalgiile se împletesc cu parfumurile purtate de vânt

Renaşterea naturii, primăvara, cu parfumurile ei proaspete, este o invitaţie pentru a vizita Provence. „Coup de coeur”, cum spun francezii, este sintagma potrivită pentru această regiune cu al său stil greu de definit, şarm provensal. Este o regiune în care ai mereu ceva de descoperit. „Când Dumnezeu a creat Pământul, munţii, apele, Soarele şi întreg sistemul, a constatat că i-a rămas un pic din toate acestea. Le-a reunit într-un Paradis şi astfel s-a născut Provence”. Este o legendă care defineşte mitul turistic al regiunii şi ilustrează raportul particular care îi leagă pe locuitorii acestui pământ.

Străbătând drumurile din Provence, trăieşti momente magice, graţie nu numai luminii orbitoare, care are o culoare ca nicăieri în lume, dar şi chiparoşilor care îşi împreunează vârfurile creând adevărate coroane, acoperişurilor de ţiglă roşie, ţârâitului cicadelor, leandrilor de toate culorile întinşi de-a lungul şoselelor, care încep să înflorească, mirosului de lămâiţă sălbatică şi de lavandă, originară din Persia şi din Canare, considerată sufletul regiunii. Roşul zidurilor caselor, spre ocru, turnurile clopotniţelor îţi dau senzaţia unei culori calde şi naturale. Clima mediteraneană face ca 2.800 de ore pe an să fie soare. Totul este prea calm ca să fie adevărat. Aranjată pe mici rânduri atrăgătoare, lavanda pare să brăzdeze peisajul, de la bleu la mov închis. Deasupra, cerul e ca o prismă azurie. Henri Matisse scria: „Când mi-am dat seama că în fiecare dimineaţă pot vedea această lumină, am trăit senzaţia că sunt un om fericit. Am decis de a nu părăsi niciodată acest pământ”. Acelaşi peisaj i-a inspirat şi pe impresionişti, pe postimpresionişti. Van Gogh, care sosise aici în 21 februarie 1888, la sugestia prietenului său Toulouse-Lautrec, era şi el fascinat de lumina provensală, notând: „Soarele strălucitor are o lumină pe care n-am mai întâlnit-o nicăieri în lume, pe care aş putea s-o numesc galbenă, un galben pai, lămâie sau galbenul aurului. Cât este de minunat acest galben!”. Este acel galben pe care îl regăsim în variante infinite sub forma căpiţelor de fân, a caselor, a florii-soarelui. Galbenul câmpului cu grâu copt, al aştrilor nocturni care strălucesc în tablouri precum „Noapte înstelată”. Numele Provence provine din cuvântul latin Provincia Romana, unde, în secolul al II-lea î.Ch., s-au aşezat colonii din vechea Romă. Creştinată în secolul al III-lea, regiunea a fost ocupată apoi de vizigoţi, de ostrogoţi, de burgunzi, de arabi şi de francezi, care în 885 au stabilit aici regatul Bourgogne. Provence a fost, de-a lungul secolelor, un intrigant amestec etnic.

În Provence, te simţi mai „happy”

Cezanne, Peisaj provensal

De când scriitorul englez Peter Maile a abandonat ceaţa Londrei şi a descris-o cu o nonşalanţă senzuală în cărţile sale, cititorii parcă visează de a face o escală în Provence, pentru a servi, pe terasa unei cafenele, sub platani golaşi, cu crengile tăiate sever până la nodurile cenuşii de scoarţă, o cafea, un pastis sau un „Petrus” ori un gustos foie gras care ţi se topeşte în gură. El a decis că în Franţa se simte mult mai „happy” decât în Anglia. „Cărţile pe care le-am scris în această regiune sunt un pretext, de fapt, pentru a putea să merg la un restaurant şi de a mânca minunat”. Îl puteţi întâlni pe Peter Maile, printre tarabele de la Lourmarine, cu pepeni, căpşune, măsline şi brânză. Cărţile sale sunt adevărate declaraţii de dragoste pentru Luberon, regiune muntoasă, cu crânguri şi lavandă. Riedley Scott a proiectat pe marile ecrane „Blade Runner”, în care un cinic broker londonez, interpretat de Russell Crowe, îşi descoperă aici amintirile din tinereţe. Celebrul creator de modă Pierre Cardin a achiziţionat un castel din această regiune, aflat în paragină, transformându-l într-o citadelă a culturii, „Savannah College of Art and Design”, care în fiecare an atrage studenţi, cercetători, arhitecţi, designeri, maeştri ai artelor aplicate.

Încă vă mai puteţi pierde în mulţimea din piaţa de luni dimineaţa, unde ţărănci cu şorţuri albastre îndeasă pumni de plante pentru salate în coşuri de nuiele, pentru a cumpăra cel mai bun sparanghel din Cavaillon, sau pentru a vă opri şi admira o partidă de petanque la umbra platanilor. De mult oraşul era numit „Cabellio colonia in Cavaribus” de către Ptolemeu.

Ritmurile sărbătorilor gitane

Sărbătoarea gitanilor din Camargue

În acest ţinut, care a fost Curtea Papilor şi teatrul războaielor religioase, se perpetuează legendele cabalelor şi templierilor, se sărbătoresc prin fastuoase pelerinaje sfinţii, aşa cum se întâmplă la „Saintes-Maries-de-la-Mer” şi în împrejurimi. Mărginită la vest de Langue d’Oc şi topită spre sud în apele Mediteranei, regiunea Provence poate fi împărţită în patru zone: vasta deltă aluvionară a fluviului Rhône, cunoscută sub denumirea de Camargue, cu cavalcadele sale de cai şi tauri mânaţi de cowboy din zilele noastre, cu splendidele egrete şi peste 400 de specii de păsări, merită să fie descoperită încet. Veţi fi fascinaţi de fauna sălbatică, dar şi de casele minuscule, albe, înşirate de-a lungul mării, ce contrastează cu vecinătăţile cu clădiri luxuriante. Există o legendă provensală care spune că, în jurul anului 45 î.Ch., un grup de creştini a fost trimis pe mare, fără provizii, într-o barcă fără pânze. Printre ei se aflau şi cele trei Marii: Maria Magdalena, Maria şi Maria Salomé, alături de Lazăr, însoţiţi şi de Sarah, servitoarea de culoare. De atunci şi până azi, Saintes-Maries-de-la-Mer a devenit un loc de pelerinaj. Biserica, asemănătoare unei fortăreţe, găzduieşte în 24 mai un fastuos pelerinaj al gitanilor, care vin din întreaga Europă pentru a-şi celebra patroana, Sara cea Neagră, dăruindu-i şi împodobind-o cu bijuterii. Sărbătorile ţin 10 zile. „M-am plimbat odată pe ţărmul pustiu al mării, în timpul unui scurt sejur la Saintes-Maries-de-la-Mer. Pe fondul albastru al cerului scânteiau stele străvezii, verzi, galbene, rozalii, mult mai strălucitoare decât nestematele pe care le vedeam la Paris. Deci, ar fi fost cazul să spun opal, smaralde, lapis-lazuli, rubine, safire. Stelele mă fac mereu să mă cufund în visare”, scria Van Gogh, în 1888.

Lumina l-a adus pe Vincent van Gogh

Van Gogh şi lumina galbenă din Provence

Faceţi o oprire şi la Arles, înscris în Patrimoniul UNESCO, cel care a fost o răspântie a rutelor de pe mare şi de pe uscat, unde chiar împăratul Constantin s-a mutat, aducând cu sine creştinismul. Colonie grecească încă din secolul al VI-lea î.Ch., micul Arles a făcut un gigantic pas înainte atunci când Iulius Caesar a cucerit Marsilia, în secolul I. Urmele acestei epoci de aur constituie un motiv suficient pentru a vizita încântătorul oraş. „Am ajuns la Arles în zori şi am aşteptat să iasă soarele într-o cafenea nocturnă. Fără a semăna cu un muzeu, oraşul are o mulţime de antichităţi clasice, zidărie în stil romanic, ca şi umbroase şi labirintice străzi înguste. Pe parcursul anului, Arles se animă de o serie de evenimente, festivaluri şi manifestări artistice de vârf. O bună modalitate de a-i cunoaşte istoria este aceea de a vă afunda în bizarul şi vechiul „Muzeu de Antichităţi” al oraşului, proiectat de Henri Ciriani, cu o structură îndrăzneaţă şi modernă, aflată pe locul unui enorm circ-stadion pentru cursele de care romane, cu a sa colecţie de bijuterii, mozaicuri, dar şi sarcofage sculptate în secolul al IV-lea, toate amintind de zilele sale de glorie. Dacă vă interesează perioada post-romană, nu ezitaţi să vizitaţi „Museon Arlaten”, creat de părintele renaşterii provansale, poetul Frédéric Mistral, ce conţine mobilă şi ceramică din secolul al XVIII-lea. Vă vor fi ghizi femei îmbrăcate în costume din Arles. Acesta nu este ţinutul catedralelor gotice, dar există o comoară de biserici mici, ca nişte bijuterii. Lor li se adaugă castele şi abaţii în stil pur romanic din secolele al XII-lea şi al XIII-lea. Muzeul „Reattu” vă oferă operele pictorului arlezian Jacques Reattu (1760-1833), 77 de desene de Picasso, dar şi fotografii de Henri Cartier-Bresson şi, recent, o inedită expoziţie de modă cu lucrările lui Christian Lacroix. Interesantă este întâlnirea fotografilor: Avendon, Lindberg, Gonnord, Roversi, Pellegrin. Sunt numai câteva dintre marile nume ce îşi expun lucrările.

Spectacol La reine d’Arles

La Arles se desfăşoară „Festivalul din Iulie”, care atrage nume importante ale artei, de la balerini la cântăreţi de operă şi de la violonişti la actori. I se adaugă sărbătoarea folclorică „Festivalul Reginei din Arles”, la care participă grupuri din întreaga zonă, în costume tradiţionale. Dar femeile din Arles se disting printre celelalte, graţie frumuseţii veşmintelor, ţinutei lor elegante, imortalizate şi de Van Gogh. Să ne aducem aminte că acesta se stabilise aici, venind de sub cerurile plumburii ale Olandei, soarele limpede şi lumina Provence-ului fiind pentru el o adevărată revelaţie. Culorile şi lumina din Provence îl uimesc profund, legându-se de particularităţile acestui ţinut asemenea lui Renoir şi lui Cézanne. „Cred că încep să uit ceea ce am învăţat la Paris şi că mă întorc la ideile din vremea în care eram la ţară, înainte de a-i cunoaşte pe impresionişti. Natura este deosebit de frumoasă aici”, îi scria Vincent, de la Arles, fratelui său Theo. Marele artist olandez a realizat în această localitate peste 340 de picturi şi un număr impresionant de desene. Locuitorii din Arles nu l-au primit bine, făcând o petiţie ca acesta să fie închis într-un azil de nebuni din apropiere de Saint-Rémy.

La nord-est de Arles se înalţă dealurile Alpilles, aspre şi stâncoase, cu pantele verzi de livezi şi plantaţii de măslini, cu enclava greco-romană Saint-Rémy, cu infuzia sa de artă, stil şi imaginaţie. Acest oraş, numit şi „Mica Romă”, a decăzut în timpul cuceririlor barbare şi a înflorit, apoi, în Evul Mediu. Nu uitaţi să vizitaţi „Teatrul Antic”, construit între 27 şi 25 î.Ch., dedicat lui Apollo, cu un diametru de 102 metri, ce putea găzdui 10.000 de spectatori. Mulţi turişti vin pentru a admira şi necropola romană „Les Alyscamps”, unde au loc lupte cu tauri, loc citat şi de Dante în „Infernul”. Aici vă puteţi bucura de galeriile urbane şi în special de magazinele cu specialităţi alimentare. Casele, cu livezile de migdali şi măslini, alături de palatele publice, piaţetele cu vechi fântâni sunt încântătoare. Să mai amintim că aici s-a născut şi celebrul medic, astrolog, Michel de Nostradamus.

Avignon, scena teatrului european

Roşul şi ocrul de Luberon

A treia zonă cuprinde Vaucluse, care începe la Avignon, oraşul Papilor. Înconjurat de ziduri vechi de 4.330 de metri, înalte de 8 metri, cu 35 de turnuri, oraşul este accesibil prin 14 porţi.

„Palais des Papes”, sediul creştinismului până în 1376, creează o impresie de forţăreaţă subliniată de austeritatea interiorului său. Majoritatea mobilelor originale au fost returnate Romei odată cu Papii, în timp ce altele s-au pierdut în timpul Revoluţiei Franceze. Este necesară o doză de imaginaţie pentru a reda splendoarea sa medievală de altădată, plină de culoare, bucurându-se de ceea ce poetul italian Petrarca numea „banchete licenţioase”. Catedrala „Notre-Dame-des-Domes”, construită iniţial în stil romanic, în secolul al XII-lea, cu măreaţa sa cupolă octogonală, reprezentând o adevărată minune, cu arcadele stratificate, cu o puternică tentă bizantină, încununată de o boltă uriaşă, a fost repede întrecută de extravagantul palat ridicat în spatele ei. Avignon a rămas proprietate papală până în 1791, iar elegantele conace şi clădiri stau mărturie a prosperităţii pe care a cunoscut-o oraşul în secolul al XVIII-lea.

„Petit Palais”, fostă reşedinţă a episcopilor şi cardinalilor, înainte ca Papa Benedict să-şi contruiască palatul maiestuos, găzduieşte o bogată colecţie de picturi ale marilor maeştri, majoritatea lucrări italiene din şcolile renascentiste de început, de la Siena, Florenţa şi Veneţia, stiluri cu care erau familiarizaţi Papii de la Avignon, aşa cum este şi renumita „Fecioara cu pruncul” de Sandro Botticelli. O bijuterie în stil Palladio, cu pietre pale de Gard, Muzeul „Calvet” ocroteşte lucrări de Manet, Daumier şi David. În „Place de l’Horologe”, în vecinătatea Pieţei Palatului, concentraţia de bistrouri, braserii, restaurante, cafenele este maximă. Aici, la umbra platanilor, un numeros public, atras în special de Festivalul de Teatru, dar şi jurnalişti, regizori, artişti zăbovesc până târziu în noapte, devoalându-şi impresiile despre spectacolele văzute.

„Festivalul de Teatru de la Avignon”, fondat de Jean Vilar în 1947, face ca oraşul să devină prima capitala mondială a spectacolului. Anul acesta, preşedintele festivalului, care va avea loc între 6 şi 26 iulie, va fi celebrul dansator şi coregraf Boris Charmatz.

Scenele Festivalului vor fi populate de vestite personaje tragice, în inedite viziuni regizorale, cum ar fi „Antigona” lui Wajdi Mouwad sau „Hamlet”, de Vincent Macaigne. Li se adaugă, desigur, „Jeanne d’Arc şi Gilles de Ray” ai lui Guy Cassirers. Se remarcă între spectacolele propuse comedia „Le Suicide”, pusă în scenă de Patrick Pineau, „Mademoiselle Julie”, regizată de Frédéric Fisbach, cu Juliette Binoche şi Nicole Boucheon. Romeo Castelucci va fi din nou prezent la Avignon, cu „Sul concetto di volto nel Figlio di Dio” şi „Le voile noir du Pasteur”, în care, ca şi François Verret, sondează dificultatea confruntării cu lucrurile ce ne depăşesc, aşa cum o fac şi personajele lui Jon Fosse din montarea „Je suis le vent”, semnată de Patrice Chéreau. Platoul teatrului va fi, promit organizatorii, locul unei expresii libere, fără a înceta niciun moment să cucerească publicul.

Nu vor lipsi spectacolele coregrafice imaginate de William Forsythe, precum „Objets choregraphiques”, Tino Sehgal, care aduce spectacolul „This Situation”, sau Jean Michel Bruyère, cu „La dispersion du Fils”. Va fi proiectată şi pelicula „Un ecole d’art”, imaginată împreună cu Muzeul Dansului.

Festivalul anunţă 25 de ore de performance nocturn, mese rotunde, cu subiecte ca „Teatrul ideilor”, întâlniri cu filosofi, istorici şi sociologi, un ciclu de „Întâlniri europene”, un ciclu de muzică sacră şi „Teritoriul cinematografic”.

Celebrul Pod de la Avignon

Avignon, declarat Patrimoniu Mondial al Umanităţii, va găzdui o interesantă expoziţie dedicată podurilor sale, intitulată „Exposition Ponts”, deschisă până în 30 iunie. Cel numit „Saint Bénezet”, după cum spune legenda, a fost ridicat de un tânăr păstor cu numele Bénezet, din poruncă divină. Podul are 22 de arcade şi măsoară 900 de metri. Reconstruit în 1185, au rămas astăzi numai patru arcade şi o capelă în stil romanic, care atrage nenumăraţi turişti. De la el vine şi cunoscutul cântec pentru copii „Sur le pont d’Avignon, l’on y danse, l’on y danse, tous en rond…”. Aşa cum spune cântecul, pe podul de la Avignon se dansează în cerc. 44 de artişti ai scenei internaţionale îşi vor depăna, în faţa publicului, poveştile despre acest pod. Toate structurile sunt de o frumuseţe artistică extraordinară, lui adăugându-i-se alte simboluri istorice, precum „Mehmed Pacha Sokolovic” şi „Mostar” din Bosnia Herţegovina, Podul „Vizcaya” din Spania, Podul „Canale di Pontcysylite” şi „Ironbridge” din Marea Britanie, dar şi francezul „Pont du Gard”. Cu acest prilej, vor fi organizate şi vizite pentru descoperirea „Palatului secret” al Papei. În somptuoasa arhitectură a secolului al XVII-lea, Hotel Villeneuve-Martignan, cu scenografia sa de o deosebită valoare, etalează obiecte de artă, de la ceramici din Orientul Mijlociu la statuete în bronz şi argint. În secţiunea de Pictură Modernă, „Muzeul Calvet” prezintă capodopere ale lui Manet, Sisley ş.a.

Se spune că pastisul s-ar fi născut la Curtea Papilor, când Jules François Pemod, proprietarul unei industrii de coloranţi, s-a apucat să distileze esenţe. Fiul său, Jules Felix, este considerat inventatorul pastisului, un alcool aromatizat pe bază de anason, finocchio şi alte extracte naturale.

La 18 kilometri de Avignon, poposiţi la faimosul centru viticol Chateauneuf-des-Papes. Cândva vinul de masă al Papilor era luat din aceste podgorii. La fel şi azi, când cramele şi casele grandioase punctează scena ca şi înscrisul de pe eticheta sticlei de vin.

Oraşul anticarilor

Târg de duminica în Aix-en-Provence

Un delicios orăşel, aşezat, precum Veneţia, pe canaluri cu mici poduri, înviorat de roţi de apă, ce furnizau cândva energie fabricilor de mătase, lână şi hârtie, pe care nu trebuie să-l rataţi, este L’Isle-sur-la-Sorgues, cu ani în urmă localitatea cea mai tipic provansală, acum capitala anticariatului, cu peste 400 de magazine de artă, galerii, unde, de două ori pe an, de Paşte şi în august, au loc târguri internaţionale. Duminica, oraşul se transformă într-un adevărat Marrakech, cu muzicanţi de stradă, standuri cu mâncare, gemând sub pâini de ţară, coşuri pline de condimente şi kilometri întregi de mese de cafenea. O mulţime de „brocanteurs”, cu standurile lor cu cărţi vechi şi tablouri, mese şi scaune şi tapiserii uzate, medalii militare din războaie de mult uitate, oglinzi, vaze şi pălării, iar, de cealaltă parte a străzii, „antiquaires”, cu piesele lor Louis XV, Napoleon al III-lea, Art Nouveau, cu tablourile lor valoroase îşi îmbie clientela. Cel mai greu este de găsit un loc de parcare. Aici poţi întâlni şi celebrele statuete din terracotta, pictate de mână, numite „Santons”, care ilustrează personaje din regiune, multe dintre ele provenind încă din perioada Revoluţiei Franceze.

Bulevardul Mirabeau din Aix-en-Provence

În vecinătate se află Les-Beaux-de-Provence, un minuscul castel-sat, cu un bogat patrimoniu cultural, cu 22 de edificii clasificate monumente istorice, iar la 37 de kilometri distanţă, întâlniţi „Salon de Provence”. Nu putem să omitem Aix-en-Provence, oraşul lui Cézanne şi Zola, bogată cetate a culturii, unde au loc festivaluri precum cel al artei lirice şi al muzicii, dar şi al dansului, cu al său încântător bulevard Mirabeau, cu platani şi fântâni, străjuit de-o parte şi de alta de măreţe hoteluri şi restaurante, cu „Muzeul Tapiseriilor”, cu cele 17 magnifice tapiserii de Beauvais, situat în „Palais de l’Ancienne Archévéché”. Romanii au fost primii aici, atraşi de băile termale şi au numit oraşul „Apele lui Sextius”. Sub conducerea generoasă a Regelui René, în secolul al XV-lea, el a devenit în timpul Renaşterii un centru al artelor şi literelor. Este un oraş cosmopolit, ce găzduieşte universităţi internaţionale. În fiecare dimineaţă se organizează în Place Richelme o sofisticată piaţă alimentară şi de flori, iar în vecinătate, în Place Ver-dun, un târg de brocante cu lucruri de calitate. Cocoţat pe un deal care supraveghează acoperişurile roz din Aix-en-Provence, Villa Gallici a fost transformată într-un omagiu adus stilului provansal, mulţumită vrăjitoriilor realizate de trei designeri, Giles Dez, Charles de Montemarco şi Daniel Jouvre. Vopsite în nuanţele de lavandă şi albastru, ocru şi portocaliu, specifice oraşului, camerele înoată în cele mai extraordinare ţesături şi ornamente. Cezanne şi Zola obişnuiau să mănânce aici, la brasriea „Les deux garçons”, decorată cu fildeş şi aur în stil „Consulate”, care datează de la fondarea restaurantului în 1792. Aici veneau să cineze Churchill, Sartre, Picasso, Delon, Belmondo şi Cocteau. La Aix-en-Provence a fost redeschis „Muzeul Granet”, care adăposteşte peste 600 de opere, picturi, sculpturi şi piese arheologice. Secţiunea de pictură este grandioasă şi adăposteşte artă franceză şi flamandă, dar şi multe pânze italiene. Aici poţi admira capodopere, de la picturile lui Cezanne la cele ale lui Inges. O retrospectivă cuprinde „Granet, o viaţă pentru pictură”. Din 27 iunie în 23 iulie, Aix-en-Provence devine o scenă a concertelor şi operelor lirice, a marilor companii europene, cu o vitrină a tinerelor talente muzicale din întreaga lume, care ajung aici pentru a frecventa workshopuri ale marilor maeştri.

Marsilia va deveni mâine un alt port

Zgârie-norii concepuţi de Jean Nouvel la Marsilia

Peisajul din vecinătatea coastei mediteraneene este caracterizat prin mici burguri medievale, agăţate pe coline, şi sate cu măslini, portocali, cactuşi, cu plante mediteraneene, ca rododendrum, bougainvillea, cu pini argintii, în timp ce, înspre mare, verdele colinelor se substituie râurilor, lacurilor, cascadelor, iar „valea minunilor” păstrează singulare incizii rupestre.

Marsilia este un oraş important, aşezat pe malul mării, la sud de Aix-en-Provence, un laborator de rase şi de culturi, o încrucişare de emigranţi. Este un oraş dinamic, cosmopolit astăzi, ca şi atunci când l-au fondat fenicienii, cu un aer exotic. Noul se îmbină cu vechiul, formele aerodinamice stau alături de clădirile Art Nouveau între care vezi cu uimire, frânghii cu rufe întinse deasupra străzii.

Psihologul Arnaud Bougouin declara: „Aici lumea glumeşte mult şi promite la fel de mult. Dar nu prea se ţine de cuvânt”. Parcă peste tot, „cupola cerului e de un albastru de necrezut, soarele luminează golful palid, precum combinaţiile celeste ale lui Vermeer Van Delft”, scria Vincent van Gogh. Încă de pe vremea grecilor antici a existat o invazie spre Marsilia. Cu amestecul său cubist de pietre albe, ce se ridică deasupra unui port maritim parcă desprins dintr-o carte ilustrată, scăldat într-o lumină de o claritate de cristal şi încununat de biserici neobizantine de o grandoare impresionantă, oraşul geme de multitudinea de etnii, iar pieţele, asemănătoare celor africane, abundă în mirodenii şi sortimente de cafea, şofran şi scorţişoară al căror parfum se răspândeşte în aer. Este localitatea cea mai veche din Franţa după Paris, cu 111 cartiere. În inima Marsiliei este „Portul Vechi”, iar dealurile dinspre sudul portului sunt încununate de mega-monumente, „Notre-Dame-de-la Garde” şi „Fort Saint Jean”. La est de port întâlnim însă împrejurimile nord-africane, iar la sud de oraş, şoseaua şerpuieşte pe vârfurile stâncilor paralale cu malul, care duce spre o serie de porturi şi golfuleţe pline de culoare. „Jardins des Vestiges”, situată în spatele „Muzeului de Istorie”, cuprinde vestigiile fortificaţiilor greceşti şi ale docurilor de încărcare. „Le Panier” este vechea inimă a Marsiliei, un labirint de case înalte cu obloane, conturându-se peste îngustele străzi pietruite, cu scări de piatră şi pieţe minuscule. Deasupra cartierului se află „Centre de la Vieille Charité”, un superb ansamblu arhitectural din secolul al XVII-lea, proiectat ca azil pentru săraci de către arhitecţii Pierre şi Jean Puget din Marsilia. Tot aici este şi un „Muzeu de Artă africană, a Oceaniei şi artei Amerindiene”, care creează un cadru teatral cu măştile şi sculpturile spectaculoase expuse pe un perete negru. Biserica „Bonne Mère”, ridicată între 1853 şi 1887, de arhitectul Esperandieu, într-o combinaţie de stil romanic şi bizantin, cu un clopot de 60 de metri, care surmontează statuia aurită a Sfintei Fecioare, patroana oraşului, se află pe o rocă la înăţimea de 165 de metri deasupra mării şi domină vechiul port.

Euromed Center din Marsilia, în viziunea lui Massimiliano Fuskas

Marsilia se schimbă de la o zi la alta. „Une rue, une grue” (o stradă, o macara). Kilometri de şantiere şi săpături, numeroşi zgârie-nori care transfigurează linia orizontului în această zonă de tranziţie între mare şi centru, numită, pe scurt, „Euromediteranée”. 12 ani de proiecte. S-au investit aici peste 3,5 miliarde de euro, s-au creat 20.000 de locuri de muncă, 200.000 de metri patraţi de spaţii publice şi nu mai puţin de 500.000 de birouri şi 4.000 de reşedinţe. „Marsilia se mişcă” scrie pe panourile de la intrarea în oraş. O proiectare ciclopică pe 300 de hectare, un miracol al creativităţii şi tehnologiei, cu zgârie-nori din sticlă, cu magazine de modă luxoase, în care autostrada va dispărea sub pământ, este în plină activitate. Noua Marsilie, candidată pentru 2013 a fi Capitală Culturală a Europei, a atras deja nume celebre ale arhitecturii, precum francezul Jean Nouvel, italianul Massimillano Fuskas, anglo-iraniana Zaha Hadid, Roland Carta, Yves Lyon şi Jean-Baptiste Pietri. Unii au vizualizat construcţii-amfibii, cu o parte în apă, şi alta în aer. Un turn îmbrăcat parcă într-o piele de sticlă, cu înălţime de 148 de metri, a fost proiectat de arhitecta iraniană Zaha Hadid, iar un „Euromed Center”, la fel de fantezist, este semnat de celebrul arhitect italian Massimilano Fuksas, cu un mega-hotel şi nenumărate săli spaţiale. Pe Terasele Portului va răsări un nou centru comercial magnific, în care golurile alternează cu plinurile, totul sub forma unei nave încărcate parcă cu zahăr. Spectaculoase hotelurile „Sofitel Vieux Port”, cu un design îndrăzneţ, dar şi „New Hotel of Marseille”, inaugurat recent. Un tur prin cartierele cu anticariate, în jurul Bulevardului Edmond Rostand, te introduce în atmosfera de odinioară, între magazinele de vechituri şi galerii de artă. Sau să vă opriţi în vechiul port, unde se află şi sediul „Musee du Vieil Marseille” sau în „Place des Moulins”, agora oraşului vechi, care în secolul al XV-lea avea nu mai puţin de 15 mori. Există o extraordinară libertate de a crea. Arhitecţilor li se adaugă numeroşi pictori, sculptori, muzicieni, care contribuie toţi la ridicarea noii citadele. Rudy Ricciotti a imaginat un nou edificiu: „Muzeul Civilizaţiei Europei in Mediterana”, care domină intrarea în Vechiul Port, iar milanezul Stefano Boieri a desenat viitorul „Centrului Regional al Mediteranei”, dându-i forma unui „C” în care apele marine invadează parcă spaţiul. O construcţie acrobatică şi îndrăzneaţă, tipică secolului XXI.

Artiştii de stradă din locurile publice sunt găzduiţi acum într-un gigantic garaj. Manufactura din strada Jaubin a devenit o citadelă a artiştilor, iar „Quai de Lazaret”, un loc al dansurilor salsa şi rumbelor.

În Marsilia se celebrează, primăvara, prin „Purificarea Sfintei Fecioare”, o Madonă neagră, sculptată în lemn de nuc. În acelaşi timp cu procesiunea au loc nenumărate serbări populare ce durează o săptămână, la care provensalii vin în costume populare.

În periferia de nord-vest a oraşului se întind luminoasele plaje „Estaque”, cu falezele lor de calcar alb, locul de inspiraţie al lui Cézanne, care a pictat „Estaque, effet du soir”, una dintre primele rafigurări ale impresionismului. Au trecut pe aici Monet şi Renoir, cubiştii Derain, Braque, Raoul Duffy, care au ales acelaşi unghi de vedere în tablourile lor.

Capitala fructelor de mare, a peştilor, Marsilia excelează în feluri de mâncare precum „moules mariniére”, anşoa, dar şi celebra supă de peşte „bouillabaisse”. Dar aici poate fi degustat şi celebrul pate de raţă cu smochine.

Peisaje cu viţă-de-vie

Viile roşii de la Arles, de Van Gogh

Dar regiunea Provence este încântătoare prin micile localităţi cu casele de ţară, aşa cum este Bastide de Moustiers, aflată într-un vast parc, în câmpurile de lavandă şi de lămâi, la 730 de metri altitudine, oraş medieval înconjurat de roci de culoare ocru, care fac ca apusul soarelui să pară de aur, cunoscut şi ca oraşul ceramicii, din secolul al XVI-lea. La fel de admirabil şi Bastide de Voulonne, în stil englez îmbinat cu cel tradiţional provensal, cu mici căsuţe de ţară, cu obloanele de un albastru intens, curţile cu lavandă, rozmarin şi alte esenţe aromatice, cu pomi fructiferi, cu Abaţia Notre-Dame-de-Senanque. Linişte şi eleganţă la „Vieille Bastide”, un hotel ce era odinioară mănăstire, pe a cărui terasă sunt divane şi fotolii din ratan, toate în alb, cu vase cu flori de levănţică. A fost un loc în care odinioară veneau cavalerii templieri până la începutul secolului al XIV-lea, iar astăzi se află o importantă piaţă a ceramicii, deschisă duminica, din care nu lipsesc nici concertele. Atmosfera secolului al XVIII-lea răzbate şi la „Bastide d’Adrech”, construită în secolul al XVIII-lea, în care astăzi şeful bucătar Robert le Bozec propune o rafinată bucătărie. O casă tradiţională a fost perfect restaurată, „Bastide Saint Georges”, aflată în Parcul Regional din Luberon. Puţinele camere în culori calde, în care descoperi nelipsita lavandă şi vasele smălţuite de flori risipite peste tot, oferă de la ferestre o privelişte asupra grădinii.

Drumul spre plajă, pictură de Veronique Ziminski

Mărginită la sud de Marea Mediterană, iar la nord, de înălţimile Alpilor de Sud, Provence este o uriaşă podgorie. La est are circa 27.000 de hectare de viţă-de-vie, sub denumirea Cote-de-Provence. Mai la vest, podgoriile se întind de-a lungul Deltei Rhonului, găzduind aproape 3.000 de hectare de viţă-de-vie. 80% din vinuri sunt rosé. Vinurile din sudul Rhonului sunt robuste, asemănătoare mai mult cu cele din Languedoc, cu o mare varietate de tipuri. Unul dintre cele mai renumite din această zonă este Chateauneuf-du-Pape, cu un domeniu de 3.200 de hectare, unde se produc anual peste 100.000 de hectolitri de vin. Vinul, în general roşu, este puternic, dulce şi catifelat, plin de arome de fructe de vară şi cu o capacitate remarcabilă de învechire. Eticheta „Chateau Rayas” spune multe. Domeniul era cunoscut pentru excentricitatea proprietarului, dar şi pentru originalitatea vinurilor sale. Vinul „Clos des Papes” este de mare clasă, cu un gust de cireşe şi de zmeură, având persistenţă şi durabilitate. Iar „Domaine Bois de Boursan” are o aromă puternică, este realizat într-o producţie mică şi învechit în butoaie mai mici de stejar. Tot de aici şi „Doamine Bousquet des Papes”, care are eleganţa şi prospeţimea fructelor. „Chateau de Beaucastel” este unul dintre cele mai bune din Franţa, bogat, concentrat, are note de fructe negre, mirodenii şi vânat, iar cu vârsta poate căpăta arome de tabac. Renumite sunt şi vinurile podgoriilor Luberon, plantate pe versanţii dealurilor, înconjurate de plantaţii de levănţică, livezi de pomi fructiferi şi sate cu peisaje pitoreşti. Vinurile albe de Luberon au un gust plin şi rotund.

Design, vinuri bune şi un „beauty farm”, într-o veche casă din piatră cu chiparoşi, cu băi desenate de Philippe Starck, cu nenumărate piscine, cu biblioteci unde, în faţa unui şemineu, poţi sta pentru a te delecta cu un ceai sau cu un pastis, un loc de refugiu romantic, se găsesc la „Bastide de Marie”, situat la Menerbes. Acest loc binecuvântat apare şi în „Un an în Provence” al lui Peter Maile. Un drum de vii şi măslini care parcă se pierde în faţa ochilor te poartă către Beaume de Venise, regiune cunoscută pentru muscatul său, unul dintre cele mai bune vinuri dulci din Côte du Rhone, în pensiunea „Le Clos Saint Saourde”. La „La Maison au Volets bleus” poţi lua micul dejun pe o terasă panoramică de unde poţi admira piramidele de la Mont Ventoux. Viile Bandol se întind la picioarele masivului Sainte-Baume. Sunt renumite pentru vinurile roşii şi rosé, puternice, aromate (fragi, violete) şi după patru-cnci ani de zile au o aromă de trufe, cu o extraordinară longevitate. Acest vin merge de minune cu diferite feluri de peşte sau cu brânza de capră.

Grădina Franţei

Câmpuri de levanţică în Provence

Provence este cunoscută şi sub numele de Grădina Franţei prin nenumăratele feluri de fructe, verdeţuri şi plante aromatice precum basilicum, oregan, rozmarin, măghiran, salvie. Pe scurt, fiecare zonă are propriile sale produse. Minunate sunt supele „au pistou”, cu legume, verdeţuri, usturoi şi basilicum, dar şi cele cu ciuperci din regiune, cu mult usturoi, numite şi „aigo Bulido”, care sunt miraculoase pentru digestie, supele de peşte „bouillabaisse” şi „bourride” de peşte nobil, estocafincadas, cu ardei iuţi şi roşii, dar şi apetisantele „gigot a la provensale”, combinaţie de miel cu sardele, „ratatouille”, un fel de stufat cu miel, „salade niçoise” (cu ton, sardele, roşii, ardei, măsline, salată, castraveţi). Codul proaspăt prăjit în sare şi ulei de măsline, florile de dovlecei umplute cu brandade demonstrează abilităţile subtile ale maeştrilor bucătari. La „L’Oustau de la Baumaniere” au poposit Churchill, Pablo Picasso, Elizabeth Taylor şi multe alte personalităţi. Delicios, homarul gătit în „Chateauneuf des Papes” şi servit pe un pat de mămăligă. Dintre dulciuri nu pot fi ocolite îngheţata de pepene cu mentă, tartele cu pere şi merengurile cu lămâie. Să mai amintim că sunt peste 700 de feluri de brânzeturi, din lapte de oaie, de vacă, de capră, dintre care se disting „tommes de brebis d’Arles”, brânzeturile cu roşii din Camargues, cele cremoase cu roşii, dar şi „brousse de brebis”, ori „banon”, extraordinar de cremoase, cu castane roşii şi cu arome care le fac dulci-picante. Toate merg stropite cu renumitele vinuri din regiunea Rhone-ului, cele de la Chateauneuf du Pape, vin roşu nobil, numit şi „Rodano”, dar şi „La Crau de Ma Mere”, sau „La Cuvée du Vatican”. Oenologii organizează degustări de vinuri şi selecţionează la fiecare ediţie peste 55 de vinuri albe, rosé şi roşii, al căror preţ variază de la 4 la 50 de euro, unele vechi trecând peste 100 de euro sticla. Apreciat este şi vinul rosé, care, aşa cum spune cantautorul din Provence, Frederic Mistral, „când în mai florile înfloresc, toţi vor să trăiască fericiţi şi să bea un rose”.

Nu putem să nu amintim de poezia trubadurilor extinsă în regiunea provensală, care a cunoscut maxima vigoare între 1160 şi 1180, cu cunoscuţii săi reprezentanţi Arnaut Daniel, Jaufre Rudel, Bernard de Ventadorn, Rainbault de Vaqueiras. Personajul-cheie al renaşterii culturii provensale a fost desigur Frédéric Mistral.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.