Titus Slavici: Titlul articolului se poate referi la un DENUNŢ PENAL, nu CERCETARE PENALĂ

Titus Slavici, patronul universității private ”Ioan Slavici”, ne-a trimis un drept la replică pentru articolul apărut în cotidianul.ro, vineri, 4 iulie 2014, sub titlul: Patronul Universității ”Ioan Slavici”, cercetat penal pentru cămătărie.

Probleme de lămurit asupra articolului din „Cotidianul”

1. În toţi cei 8 ani din 2006 până la efectuarea executării am fost ameninţat şi şantajat (declaraţiile sunt la IPTimiş) de Fam Marişcaş pentru a opri executarea silită iniţiată de creditoarea Ana Andreica (probabil pt a nu mai da banii deloc şi a se prescrie), în caz contrar urmând a se face reclamaţii la instituţiile judiciare, ministere, presă, lucru ce s-a şi întâmplat acum.

2. Cămătăria este considerată ca infracţiune începând de la promulgarea legii 216/2011, actualmente fiind încadrată în noul Cod Penal. Conform principiului prin care legea nu retroactivează nu poate fi acuzat cineva pentru o faptă care la data comiterii 2003 nu era considerată infracţiune. Mai mult, după 11 ani toate infracţiunile din această categorie se prescriu. DECI FAPTA INVOCATĂ NU SE CONSTITUIA ÎN INFRACŢIUNE ÎN 2003 ŞI S-A PRESCRIS TITLUL FIIND TOTAL GREŞIT.

3. Titlul se bazează pe un denunţ penal făcut la DICOT, fără nici o validare de la această instituţie, calitatea de martor, învinuit sau inculpat fiind stabilită de instituţia în cauză, nu de reclamant. În cadrul poliţiei judeţene am dat declaraţia în cazul respectiv în calitate de martor. Deci titlul se poate referi la un DENUNŢ PENAL nu CERCETARE PENALĂ.

4. În al doilea fişier este scanat şi anexat extrasul de carte funciară din timpul executării, de unde se observă ca debitorii Marişcaş au datorii scadente pentru care au fost acţionaţi în judecată şi la alţi 3 creditori: Bilc Marin, familia Petcov şi DDM INVEST AG, deci se pare că este o practică obişnuită a fam Marişcaş de a lua împrumuturi pe care nu le achită.

5. Datele asupra sumelor de bani sunt eronate cu rea credinţă; nu mi s-a restituit nici o sumă, neexistând nici un act sub semnătură privată cum se face în acest caz (în cazul creditoare Andreica există şi sunt la dosarul de la IPJ), mai mult chiar locul de efectuare a restituirilor (în faţa Universităţii) în perioada derulării contractului 2003-2006 fiind eronat, pentru simplul fapt că imobilul Universităţii a fost dat în funcţiune în 2006, după terminarea raportului contractual.

6. Executarea silită a durat 4 ani, timp în care dacă valoarea terenului este aşa mare cum se pretinde, ar fi apărut cumpărători la preţuri mult mai mari (din dosarul de la executorul judecătoresc Dragomir se vede că nu a fost nici un potenţial compărător.

Vă mulţumesc pentru luarea în consideraţie a acestui drept la replică

Prof. univ. Titus Slavici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.