Toate doctoratele de la Academia de Poliție, verificate

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a anunţat că toate tezele de doctorat elaborate de la înfiinţarea şcolii doctorale sunt verificate, după ce Comisia de Etică a unităţii de învăţământ a cerut retragerea titlului de doctor în cazul lui Robert Negoiţă pentru „plagiat multiplu”.

„Comisia a constat că există suspiciunea unui caz de plagiat multiplu, referitor la redactarea acestui doctorat (n.r. al lui Robert Negoiţă). Comisia de la CNATDCU urmează să se pronunţe şi să ne transmită concluzia finală. La nivelul Academiei am dispus o evaluare internă cu privire la conţinutul tuturor tezelor de doctorat elaborate în instituţie. Acest lucru se face printr-un sistem antiplagiat achiziţionat de Academie, potrivit normelor Ministerului Educaţiei. În momentul de faţă nu avem nicio solicitare din partea CNAT. Comisia de Etică nu ne-a sesizat cu niciun alt caz. Decizia de verificare a tuturor lucrărilor a venit după apariţia în presă a unor materiale privind suspiciuni de plagiat. Am solicitat directorului Şcolii Doctorale să verifice toate tezele elaborate de la înfiinţarea şcolii. Evaluarea este în desfăşurare”, a declarat pentru Mediafax Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.