Topul țărilor care pot rămâne fără bani cash

Din ce în ce mai multe companii amenință poziția bancomatelor în rutina societății, Apple pariază pe plățile pe mobil, în timp ce CEO-ul American Express spune că nu se teme de dispariția cardurilor din plastic. Tendințele actuale indică la unison că viitorul aparține din ce în ce mai puțin plăților cash, scrie CNBC, citat de Independent.md.

Iată top 10 țări care pot rămâne fără bani cash

1. Coreea de Sud

Ponderea plăților non-cash din total plăți: 70%
Procentul populației cu un card de debit: 58%

Coreea de Sud ar fi putut fi mult mai sus în clasament dacă nu ar fi existat inițiative sociale și guvernamentale care încearcă să controleze datoriile de uz casnic prin reducerea utilizării de carduri de credit.

2. Germania

Procent plăți non-cash din total plăți: 76%
Procent deținut de cardurile de debit în rândul populației: 88%

Celebrul festival Oktoberfest a devenit în ultimii ani un eveniment destul de costisitor: un litru de bere poate ajunge chiar și la 10 euro. Un mic motiv de consolare ar consta în faptul că petrecăreții nu trebuie să poarte asupra lor mulți bani cash pentru a plăti consumația. Din 2012, participanții aveau nevoie doar de un telefon inteligent și un cititor de card încorporat în dispozitivul mobil pentru a putea achita prin card.

3. Statele Unite ale Americii

Ponderea plăților non-cash din total plăți: 80%
Procent din populație care dețin un card de debit: 72%

Interesul pentru plăți online a explodat în ultimele luni odată cu anunțul făcut de Apple privind lansarea unui portofel electronic sau lansarea de către alte companii a unor produse precum ceasurile electronice cu ajutorul cărora poți achita diverse cumpărături.

4. Olanda

Ponderea plăților non-cash din total plăți: 85%
Procent din populație care deține un card de debit: 98%

Dacă intenționați să călătoriți spre Amsterdam să vă asigurați că aveți un card de credit sau de debit cu voi. Nici măcar parcarea nu o mai puteți achita cu bani cash. În plus, o serie de retaileri și restaurante din oraș refuză banii cash.

5. Australia

Pondere plăți non-cash din total plăți operate: 86%
Procent din populație care deține un card de debit: 79%

Miliardarul Andrew Forrest a reușit să promoveze o inițiativă inedită în Australia – No Cash November – prin care populația era încurajată să nu utilizeze bani cash în luna noiembrie.

6. Suedia

Ponderea plăților non-cash din total plăți operate: 89%
Procent din populație care nu deține un card de debit: 96%

Furturile din băncile suedeze au scăzut de la 110 în 2008 la numai 16 cazuri în 2011, cel mai scăzut nivel din anul 1970 încoace. Motivul? Băncile suedeze dețin mai puține lichidități ca niciodată. De cele mai multe ori hoții nu au ce fura.

7. Marea Britanie

Pondere non-cash din total efectuate: 89%
Procent din populație care deține un de debit: 88%

Înainte de a vă îmbarca în unul din faimoasele autobuze londoneze asigurați-vă că aveți deja un bilet preplătit. Din 6 iulie nu mai puteți achita cu bani cash contrvaloarea unei călătorii.

8. Canada

Procent plăți non-cash din total plăți efectuate: 90%
Procent din populație care deține un card de debit: 88%

Din februarie 2013 Canada a stopat emiterea de monede, mișcare ce ar aduce economii de 11 milioane de dolari pe an.

9. Franța

Ponderea plăților non-cash din total plăți efectuate: 92%
Procent din populație cu un card de debit: 69%

În Franța nu mai sunt acceptate tranzacțiile cu bani cash dacă acestea depășesc 3.000 de euro.

10. Belgia

Procent plăți non-cash din total plăți efectuate: 93%
Procent din populație cu un card de debit: 86%

Belgia beneficiază de o lege similară celei franceze, limitând plățile cash la 3.000 de euro. Cei care încalcă această regulă ar putea primi o amendă de 225.000 de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.