Torino, oraşul blindat, între spaimă, „Artissima” şi „Monet”

Capitala piemonteză găzduieşte cea de a 22-a ediţie a Târgului Artissima. Un prilej de a descoperi colecţiile familiei Agnelli sau cele ale Castello di Rivoli.

Zăpada încă nu a acoperit culmile Alpilor ce se zăresc în depărtare, toamna este blândă, iar “Barolo” se degustă în barurile cu pereţi lambrisaţi. Trufele albe au ieşit din ascunzători şi au umplut tot oraşul cu aromele lor… Torino este la apogeu. Noiembrie este sezonul lui. Nu este o întâmplare că Târgul Artissima l-a ales. În capitala slow food, totul respiră arta de a trăi. Şi pasta con tartuffo bianco contează în succesul acestui Târg extrem de atrăgător.

Lingotto găzduieşte Artissima

A avut loc aseară primul concert al Madonnei, Rebel Heart, un super show blindat din cele trei programate la Torino, la Pala Alpitour, cea mai mare arenă din oraş. Înaintea concertului, starul a vizitat Expoziţia Monet de la Gam şi Muzeul Egiptean. La concert, regina pop a apărut într-o colivie. Încetul cu încetul ea a ştiut cum să încălzească publicul. Erau 14.000 de persoane care au înfruntat frica, strigând “când noi, italienii, dorim ceva, nimic nu ne poate face să tăcem” atunci când a început melodia Don’t Tell Me. După ce FBI a anunţat posibile atacuri ale teroriştilor la Torino, Milano, Roma, s-a instalat o adevărată psihoză.

Un palat pentru arta contemporană

Madonna la Concertul Rebel Heart de la Torino

Desigur, cârcotaşii se vor întrista: Artissima este mai puţin nebun decât la începuturi, când invada întreg oraşul până la cartierele alternative, când îşi făcea un punct de orgoliu din performanţele radicale. Dar el rămâne unul dintre rarele Târguri în care te poţi abandona unui sport fermecător: pornirea în descoperirea artiştilor necunoscuţi, care, desigur, pot fi tineri. Torino excelează în această direcţie, atunci când pune în lumină uitaţii anilor ’60-’80. Secţiunea Back to the Future oferă expoziţii monografice percutante ale unor artişti neglijaţi de piaţa de artă, cum ar fi feminista franco-turcă Nil Yalter.

200 de galerii participă la Artissima

Generat de oraş, şi nu de o instanţă particulară, Artissima nu aleargă după un randament forţat şi îşi permite luxul să multiplice comisiile de selecţie, în care s-au regăsit francezii Christine Marcel de la Centrul Pompidou sau Pierre Bal-Blanc de la Documenta Kassel, dar şi Maria Ines Rodriguez de la CAPC Bordeaux sau Joao Fernandes de la Reina Sofia din Madrid, pentru a selecţiona cele peste 200 de galerii participante. Astfel, Artissima a devenit Târgul preferat al artiştilor şi curatorilor.

Performance Christian Falsnaes la Artissima 2015

Dar Torino are şi alte tezaure de arătat, începând cu colecţiile sale particulare, unele dintre cele mai frumoase din ţară.

Ieşind de la Artissima, se poate urca la ”Lingotto”, această minune din beton construită pentru FIAT şi devenită astăzi centru comercial. Renzo Piano a creat un obiect straniu suspendat. El adăposteşte Colecţia Agnelli, magnatul automobilelor, în care “Rafael” conversează cu “Ed Ruscha”.

Artissima, la Lingotto

Mai departe de centru se află Fundaţia mega-colecţionarei Patrizia Sandretto, care propune în acest an science-fictions din beton, semnate de argentinianul Adrian Villar Rojas.

În alt gen, Mario Merz, star al artei povera, a creat înainte de moartea sa o fundaţie în care Igloo-urile sale de neon dialoghează cu artiştii invitaţi.

Operă de Tancredi Parmeggiani Artissima

Pietonii împătimiţi au destule de văzut sub arcadele din secolul al XVIII-lea din centrul oraşului.

Artiştii, de la Daniel Buren la Michelangelo Pistoletto, au înnobilat majoritatea pieţelor şi străzilor, graţie operaţiei Luci d’artista. Acestea sunt un fel de Stea care călăuzeşte călătorul de la bisericile baroce ale lui Juvarra, maestrul arhitect al Piemontelui, la palatele colosale.

Artissima, din expoziţie

Nu poate fi omis un popas la Casa Mollino, casa nebună a designerului şi arhitectului Carlo Mollino, şi la GAM (Galeria de Artă Modernă), la care este deschisă în această toamnă Expoziţia Monet de la Orsay. Cunoscătorii aşteaptă ca noua directoare a GAM, Carolyn Christov-Bakargiev, autoare a Dokumenta 2012 şi a Bienalei de la Istanbul, să propună o programare mai inovatare. Ca şi la Castello di Rivoli, care se află, de asemenea, sub conducerea ei.

La o jumătate de oră, aşezat pe o colină de pe care se vede întreaga vale, Palatul familiei de Savoia este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase muzee de artă contemporană ale lumii. Neterminat, el păstrează elanurile lui Piranesi, iar frescele sale minunate, lambriurile rococo şi cabinetele chinezeşti dialoghează inspirat cu colecţia de arte povera şi cu extraordinarele piese ale lui Maurizio Cattelan

E o plăcere să vă cunosc, domnule Monet!

Concert la Artissima – Annika Kahrs

A treia expoziţie dedicată picturii franceze, după cele ale lui Degas şi Renoir, Claude Monet (1840-1926) va fi pentru Torino, dar şi pentru mulţi pasionaţi de artă veniţi din alte locuri, expoziţia anului.

Este o expoziţie monografică, care reuneşte peste 40 de creaţii sosite din colecţiile Muzeului Orsay şi care va fi deschisă până la 31 ianuarie 2016. Evenimentul se datorează colaborării între oraşul Torino, Muzeul Orsay şi grupul Skira, care a realizat catalogul.

Un târg colorat şi atractiv

Aceste mari expoziţii au fost posibile graţie unui parteneriat între Galeria de Artă Modernă, Fundaţia Muzeelor şi Muzeul Orsay.

Muzeul parizian, care conservă cea mai importantă colecţie de opere realizate de Claude Monet, a împrumutat cele 40 de lucrări care marchează câteva dintre momentele cele mai semnificative ale lungului şi complexului parcurs estetic al artistului. După un început sub semnul realismului lui Courbet, în anii ‘60 ai secolului al XIX-lea, tablourile lui Monet au fost marcate de cel mai pur Impresionism, dând naştere unui întreg capitol al artei secolului al XX-lea.

S-au aprins luminile artiştilor pe străzile din Torino

Selecţia cuprinde titluri expuse şi în Retrospectiva organizată în 2010 de Muzeul Orsay la Grand Palais, având în plus o serie de picturi care nu au mai fost expuse până acum în Italia. Printre ele, fragmentul central din Dejunul pe iarbă, operă capitală a pictorului, sau superbul Portret al Doamnei Louis Joachim Gaudibert ori tripticul realizat pentru bancherul Ernest May, La rue Montorgueil, à Paris. Fête du 30 juin 1878, cu imaginea steagurilor franceze.

Întregul, extraordinarul parcurs artistic al lui Monet este urmărit în expoziţie. Ar fi de ajuns numai Dejunul pe iarbă pentru a justifica o vizită, având în vedere faptul că lucrarea este capabilă să introducă privitorul în istoria Impresonismului, dar mai ales că aceleaşi subiecte erau propuse în acelaşi timp de mai mulţi artişti, dacă ar fi să ne gândim numai la Dejunul pe iarbă al lui Manet sau la Tânără cu umbrelă, de Renoir.

Cercul cititorilor, la Artissima 2015

Lucrarea este un manifest, ca şi alte multe pânze din expoziţie. De la Peisaj la Gazza până la Catedrala din Rouen poate fi urmărită o parabolă menită să deschidă şi să marcheze dezvoltarea picturii bazate pe culoare a secolului XX.

De la începuturile legate încă de Realismul secolului al XIX-lea până la compoziţiile realizate exclusiv prin tuşe de culoare, pentru a surprinde lumina şi atmosfera, pot fi descoperite progresele maestrului. Un artist care a folosit lumina pentru a-şi spune propria poveste, o lumină care vorbeşte lumii moderne.

Unele opere sunt deosebit de semnificative, ca acelea realizate la Argenteuil, de exemplu, sau cele bazate pe declinarea albului ori magnificele “impresii” pictate în jurul marilor edificii prinse într-o atmosferă care te vrăjeşte.

Lumini de artişti

“Marea Expoziţie Monet la Torino, afirmă Massimo Vitta Zelman, preşedintele Skira, reprezintă o altă etapă fundamentală a colaborării care leagă Muzeul Orsay-Orangerie, prezidat de Guy Cogeval, şi grupul Skira. O colaborare care priveşte realizarea de către Editions Skira Paris, în co-editare cu muzeul parizian, a unor cataloage şi publicaţii de mare ţinută: printre ele, numai pentru a cita titlurile cele mai recente, amintim catalogul marii expoziţii Van Gogh-Artaud, cel al achiziţiilor din ultimii 7 ani ale muzeului şi cataloagele expoziţiilor actuale, De la Liberty la designul Artelor decorative în Italia 1900-1940 şi Adolfo Wildt, care sunt itinerate acum la Roma şi la Milano”.

Într-o galerie din Torino

De la o asemenea colaborare editorială s-a ajuns la coproducţia, în Italia, a unor mari expoziţii monografice bazate pe extraordinarele colecţii ale Muzeului OrsayOrangerie. Expoziţiei Cézanne de la Palazzo Reale din Milano, din 2012, i-a urmat excepţionalul triptic torinez, deschis cu Degas, în 2013, continuat cu Renoir şi acum cu Monet.

Monet, Dejunul pe iarbă

“O axă culturală preţioasă, a adăugat Vitta Zelman, între oraşul Torino şi prestigiosul pol muzeal parizian, o axă ce permite abordarea acestor majore colecţii mondiale de opere impresioniste, obţinând împrumuturi de calitate, ieşite din comun, şi de a organiza expoziţii relevante. O axă pe care grupul Skira este fericit şi mândru că a promovat-o şi a transformat-o într-o autentică alianţă”.

Cu ocazia acestei expoziţii au fost propuse câteva publicaţii dedicate lui Monet.

Catalogul expoziţiei, de 176 de pagini, dintre care 80 în culori, conţine studii semnate de Guy Cogeval, Xavier Rey, Paul Perrin, Sylvie Patin şi un catalog al operelor, biografa artistului şi o bibliografie.

Monet, Vila Bordighera

Sguardi su Monet (Privire asupra lui Monet) de Fabrizio D’Amico, curator al unui mare număr de expoziţii de artă europeană din secolul XX, este o monografie a artistului şi restituie întreaga complexitate a personalităţii sale în lumina celor mai noi achiziţii bibliografice.

Piacere di conoscerti, Monsieur Monet!, cu texte de Emanuela Di Lallo şi illustraţii de Ilaria Demonti, este o delicioasă carte pentru micii aspiranţi la tainele Impresionismului, dotaţi cu simţ de observaţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.