Cetatea medievală era organizată în asemenea manieră încât să dea celor care se aflau în interior sentimentul de siguranţă faţă de străini. Cei din interiorul zidurilor (intra muros) erau separaţi complet de cei din afara zidurilor, toţi ceilalţi fiind prezumaţi ostil. La fel se organiza şi societatea, în feude, mici regate şi imperii suzerane, precum şi în plebe, militari, cler şi nobilime, fiecare strat al societăţii fiind segregat faţă de celălalt. Conceptul de segregare (acceptat ca atare în acea societate) este cel mai bine reprezentat de zidurile cu care se înconjurau cetăţile sau castelele medievale, pentru a crea senzaţia de siguranţă. În mod evident, era o siguranţă precară şi artificială, dar eficientă pentru a asigura coeziunea acelei societăţi care a rezistat, totuşi, mai mult de 1.000 de ani.
Am fost în călătorie în Saint Malo, în 2012. E un oraş aflat pe malul Mării Nordului, în nordul extrem al regiunii Bretania din Franţa. Este locul în care s-a născut şi este înmormântat Chateaubriand, dar şi locul de origine a corsarilor francezi. Unul dintre aceşti corsari a descoperit Canada, permiţând colonizarea franceză a acesteia, în jurul anului 1550. Oraşul vehi, medieval, este şi acum în picioare (deşi germanii l-au pus la pământ în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, francezii l-au recostruit prin anii ‘60). Clădirile şi străzile şi cârciumile şi magazinele sunt închise între zidurile cetăţii medivale, ziduri înalte de vreo 12 metri şi groase de mai mult de 5 metri. Este, practic, o zonă exclusiv turistică, dar oamenii îi zic şi acum Intra muros (între ziduri). Unul dintre ghizii din muzeele oraşului ne-a povestit că, până prin anii 1700, porţile vechiului oraş se închideau după căderea întunericului, cei care aveau neşansa să rămână afară fiind lăsaţi dincolo de ziduri, fiind pe cont propriu. Iar cei de dincolo de ziduri erau consideraţi ostili.
În zona Bretania din Franţa, mai ales în jurul pădurii Broceliande, sunt foarte multe orăşele medievale, care păstrează încă aceeaşi organizare în interiorul zidurilor, desigur, în special în scopuri turistice. Unul dintre aceste orăşele este Vitre. Aici există încă vechea cetate, la momentul 1200 fiind considerată cea mai mare din Europa. Exact ca şi în Saint Malo, porţile se închideau la lăsarea nopţii, cei rămaşi afară fiind pe cont propriu.
Poate că ceea ce voi spune acum o să vă pară surprinzător. Spaţiul de “liberă circulaţie” Schengen seamănă cu aceste cetăţi în interiorul cărora (intra muros) se poate circula liber, dar cei rămaşi afară sunt consideraţi ostili. Mai ales acum, când se vorbeşte pe faţă de suspendarea pe termen nedefinit a liberei circulaţii dincolo de graniţele unor ţări ca Austria sau ca ţările nordice. Cetăţeni români sau bulgari sunt consideraţi imigranţi în ţările din vest membre ale UE, chiar dacă se cheamă că aceste ţări estice sunt ţări membre ale UE, iar cetăţenii lor sunt cetăţeni europeni, beneficiarii ai dreptului de liberă circulaţie în spaţiul UE. În schimb, un german rezident în Franţa nu e considerat imigrant. Un britanic rezident în ţări de tip off shore ale UE, ca Luxembourg, Liechtenstein sau Cipru, nu e considerat imigrant, deşi guvernul UK a cerut şi CE a acceptat ca cetăţeni din România şi Bulgaria să aibă pe termen indefinit statut de imigranţi în UK – cu consecinţa unor restricţii severe privind dreptul la muncă şi accesul la asigurări sociale prestate de statul britanic.
Pe de altă parte, vă invit să încercaţi să vizualizaţi senzaţia neplăcută din aeroport, unde liniile de control la frontieră sunt pentru EU citizens şi non – EU citizens.
Culmea eficienţei este că România a fost obligată să cheltuie mai mult de 600 de milioane pentru a se pune la punct din perspectiva tehnică pentru a adera la Shengen, cheltuieli care devin complet inutile în condiţiile în care acest spaţiu de liberă circulaţie este suspendat şi urmează a fi desfiinţat de tot. Ca să nu mai vorbim că monotorizarea sistemului judiciar român (MCV) a fost menţinută artificial în ultimii 2-3 ani, ca motivaţie pentru refuzul accesului statului român în acest aşa-zis spaţiu de liberă trecere.
Desigur că, în afara liniilor de separaţie a călătorilor la controalele din aeroport, vizualizaţi şi gardurile de sârmă ghimpată ridicate de Ungaria şi Austria pentru a stăvili imigranţii din Asia şi din nordul Africii (aceiaşi pe care frau Merkel i-a chemat la muncă, promiţând că Germania îi va primi cu braţele deschise). Le vedeţi încă la tv, de altfel.
Iar Europa nici nu este originală în acest domeniu. Statele americane de la graniţa cu Mexic au garduri de sârmă de zeci de ani.
Pe de altă parte, în SUA, mai ales în statele din sud, dar şi în comunităţile mono-industriale, organizarea socială s-a modificat dramatic – oamenii nu mai locuiesc în down town (acestea fiind mai degrabă zone rău-famate şi, în orice caz, comunităţi falite, cum este, spre exemplu, oraşul Detroit). În schimb, la periferie – una care se întinde pe sute de mile, aşa cum este cazul, spre exemplu, al oraşului Phoenix din Arizona, care are de la nord la sud cam200 kmşi de la est la vest cam 350 de km – se construiesc oraşe în oraşe, comunităţi închise, private, păzite de gardieni privaţi, unde nu pătrunde niciun strain, cu excepţia imigranţilor, primiţi acolo doar pentru a face în locul americanilor rezidenţi ai acestor oraşe intra muros muncile “de jos”.
Din nefericire, conceptul este importat şi la noi, ca orice lucru “bun” american. Avem şi noi acest gen de oraşe intra muros. Sunt foarte căutate de cei care lucrează în corporaţii.
Apropos. Corporaţiile sunt organizate, mai nou, ca adevărate state în stat. Cele mari, mutinaţionale, sunt organizate ca state transfrontaliere, fiind construite ca societăţile închise de albine lucrător conduse de overlorzii din vârful piramidei corporatiste. Astfel de corporaţii au ajuns nu doar să fie mai puternice din punct de vedere economic decât statele, dar cu bani şi cu controlul asupra celor care fac politicile publice (tehnocraţi, birocraţi, politicieni), au ajuns să îşi subordoneze politic statele. Precum vedeţi în ultima lege, legile votate la noi în Parlament sunt diabolizate dacă deranjează interesele şi strategiile corporaţiilor.
Mai mult decât atât. Sunt state care şi-au construit sisteme de protecţie a copiilor şi familiei şi care le-au dat corporaţiilor sarcina de a se ocupa de ele. Sunt copii luaţi din familie, pentru a fi crescuţi de corporaţii menite a face profit, după un program de reducere a persoanei la starea de individ fără legături emoţionale, fără memorie şi trecut, numai bun pentru a fi făcut soldat în armata de clone a overlorzilor sistemului.
Am putea să ne speriem de acest trend care ne duce înapoi, în trecutul medieval al Europei.
Dar, întodeauna, zidurile au fost făcute pentru a cădea. Au căzut şi zidurile Ierohonului, şi zidurile Babilonului, vor cădea şi zidurile Europei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.