Toți copiii sub doi ani, consultați de medicii de familie

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș le-a cerut, miercuri, medicilor de familie din județ să-i consulte pe toți pacienții cu vârsta sub doi ani, în contextul în care 12 copii au fost internați în ultimele zile cu o infecție a cărei cauză nu a fost încă stabilită cu exactitate, transmite Agerpres.

Potrivit directorului DSP Argeș, medicul Sorina Honțaru, decizia a fost luată în urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată de prefectul Mihail Oprescu.

„S-a luat decizia ca medicii de familie să consulte copiii și la primele semne de boală, dacă medicul nu a ajuns să-i consulte la domiciliu, să se prezinte la medicul de familie sau la medicul specialist, ca să descoperim boala cât mai repede”, a anunțat șefa DSP Argeș, care a precizat că în județ sunt aproximativ șase mii de copii cu vârsta sub doi ani.

Conform datelor DSP Argeș, până în prezent s-au înregistrat în județ 12 cazuri de îmbolnăviri, în localități aflate la mare distanță unele de altele. Este vorba despre municipiile Pitești și Câmpulung Muscel, orașele Topoloveni și Ștefănești și comunele Țițești, Negrași, Mărăcineni și Poiana Lacului.

„Noi suntem încă în anchetă, nu știm cauza îmbolnăvirii acestor copii. În momentul în care ancheta se va termina, poate reușim să stabilim cauza acestei patologii. (…) Facem și noi anchetă, și la ‘Marie Curie’ se face o anchetă și vom comunica rezultatele în momentul în care le avem”, a mai precizat Sorina Honțaru.

Un copil de aproape un an a murit şi alţi nouă, cei mai mulţi din judeţul Argeş, sunt internaţi la Spitalul Marie Curie din Capitală, după ce au contactat o infecţie digestivă gravă.

Managerul Spitalului Marie Curie, Dan Buzatu, a declarat miercuri pentru Mediafax că cei 9 copii internaţi, cu vârste între şapte luni şi doi ani, suferă de sindrom hemofilic uremic, ceea ce înseamnă că afecţiunea duce la blocarea rinichilor, motiv pentru care copiii au fost supuşi dializei.

Unul dintre copii, de 11 luni, a murit pe 4 februarie în urma complicaţiilor. El a fost adus de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti în 3 februarie cu o stare generală gravă.

Medicii au stabilit că bebeluşii au contactat bacteria Escherichia Coli după ce au mâncat fructe şi legume nespălate sau au primit lapte insuficient preparat. Cele mai multe cazuri sunt din Argeş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.