Toţi preşedinţii şi premierii României, anchetaţi de DNA!

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a arătat şocat de faptul că DNA l-a băgat pe fostul premier britanic Tony Blair în aceeaşi oală cu politicienii români şi cu învârtelile lor cu tot: „Am citit comunicatul DNA acum şi, aşa cum mă aşteptăm, acuzaţiile vizează o vizită a fostului prim-ministru al Marii Britanii în România, acum 5 ani. Practic, acuzaţia este e că i-am dat mită lui Ponta ca să-l aducă pe fostul prim-ministru Tony Blair, pentru ca mai târziu să fiu «confirmat» pe liste. Ideea că fostul prim-ministru Tony Blair participă la operaţiuni de spălare de bani este iar una halucinantă”.

DNA explică într-un comunicat de ce l-a pus pe fostul premier al României Victor Ponta sub control judiciar pentru 60 de zile: „Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidaţi. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalităţi politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil”.

Dacă-i pe-aşa, atunci procurorii DNA ar trebui să-i pună sub acuzare şi pe toţi preşedinţii şi şefii de Guvern ai României care au organizat vizite ale unor „personalităţi politice străine” în anii electorali. Vizite de pe urma cărora preşedinţii şi premierii „au câştigat capital electoral”. Situaţia în cazul acestora este mai gravă, fiindcă dacă în cazul lui Victor Ponta se presupune că acesta a învârtit banii unui privat pentru a-şi face campanie electorală, şefii de stat şi de Guvern au băgat mâna în fondurile publice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.