Traficul de călători spre şi dinspre litoral, în creştere cu peste 12%

Traficul de călători spre şi dinspre litoral a crescut cu peste 12% la sfârşitul săptămânii 13 – 15 iulie, comparativ cu weekend-ul anterior, iar spre şi dinspre munte cu mai mult de 7%, informează, luni, CFR Călători.

Potrivit unui comunicat al companiei, peste 20.800 de pasageri au ales, la sfârşitul săptămânii trecute, călătoria cu trenul spre şi dinspre litoral şi peste 24.800 de pasageri spre şi dinspre zonele montane.

Atât trenurile spre şi dinspre litoral, precum şi cele spre şi dinspre munte au avut gradele de ocupare de peste 100%.

Având în vedere faptul că, în zilele de sfârşit de săptămână, traficul feroviar de pasageri spre zonele de interes turistic înregistrează creşteri importante, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren.

În plus, pentru cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie se acordă reduceri între 5 şi 13%.

De asemenea, CFR Călători vine şi cu alte variante sau oferte comerciale, care acordă reduceri la transport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.