Traian Băsescu acuză procurorii și judecătorii ofițeri acoperiți din justiție!

Așa-zisul reformator al justiției din România, după două mandate de stat la pupitrul unui proces care a degenerat în rețele de corupție, a ieșit la rampă cu o descriere a mecanismelor din justiția română, vorbind pe larg despre procurorii și judecătorii ofițeri acoperiți și despre mecaanismele în virtutea cărora funcționează cercetările, dosarele și acuzațiile. După dezvăluirea lui George Maior (că în presă există ofițeri acoperiți) luni seara am avut parte de o dezvăluire și mai șocantă. Că dosare, decizii și sentințe din justiție se află sub controlul ofițerilor acoperiți, judecători și procurori. Cel care apăra justiția ca pe o referință a mandatelor sale se întoarce acum împotriva ei și o descrie după metotdele pe care le cunoaște mai bine decât oricine.

Este speriat de moarte Traian Băsescu încât a ajuns să se pună chezaș la inexistența genții cu 900.000 de euro dusă Elenei Udrea la ministerul Dezvoltării ? Ca să o apere și să o scoată la vopsea a recurs la o asemenea dezvăluire legată de procurori și judecători?Declarațiile lui Traian Băsescu nu mai țin de dezbaterea publică, nici măcar de inutila sa dorință de a mai rămâne inserat în jocul politic. Declarațiile sale de la B1 Tv se constituie într-o dezvăluire șocantă despre mecanismele unui sistem de tip totalitar, prelungit chiar de el până la finalul mandatelor sale și dat în vileag abia acum într-o emisiune de televiziune. Nu ne rămâne decât să aflăm ce dosare îl sperie într-un asemenea hal pe fostul președinte al României? Să fie acestea legate de ultimele arestări, de situația disperată a ginerelui său, avocatul Pricop, cel care, dincolo de imobiliare s-a dus cu grupul Udrea-Cocoș- Blejnar până la afaceri de sute de milioane?

Citiţi declarațiile șocante ale fostului președinte al Romaniei despre procurori și judecători ofițeri acoperiți şi încercaţi să vă imaginaţi ce disperare l-a împins la asemenea mărturisiri care, de fapt, îl incrimineaza peste măsură.

Cornel Nistorescu

Procurori și judecători ofițeri acoperiți

„O altă problemă a sistemului este legată de ofițerii acoperiți dintre judecători. Până în 2004, serviciile au considerat ca și acei procurori și judecători pot să încalce Constituția, care spun că magistrații nu pot fi ofițeri acoperiți, sunt unii care au fost. Acești oameni de teama faptului că au încălcat Constituția, teama pe care o are și Ponta, că s-a făcut ofițer acoperit când era procuror, acești oameni sunt șantajabili. Știți care a fost motivul pentru care am dat ordin să se scoată dosarele fostei securități? Acele dosare erau utilizate față de unii. Ce faci Gigel? Dosarul, îți aduci aminte? E la noi acum. De unii actuali din SRI. Cei care au fost acoperiți până în 2004, nu am o cifră, ei funcționează și în continuare. Aici iau declarația lui Maior de bună, pe mine nu m-a informat nimeni despre ofițerii acoperiți. Asta e o altă problemă, pentru că cel care l-a avut pe acoperitul din justiție poate primi telefon chiar de la ofițerul lui, cazul ăla se poate sau nu se poate? Ca în cazul lui Ponta cu Megapower. Am dreptul să judec. Eu am atenționat asupra acestor lucruri pentru că sistemul trebuie să știe că are niște probleme care trebuie rezolvate din interiorul sistemului”, a declarat Traian Băsescu.

De asemnea, fostul șef al statului a afirmat că în acest caz un inculpat poate fi judecat tot de un procuror, având în vedere vulnerabilitățile acestuia.

„În primul rând, procurorii și judecătorii sunt tot români. Vi s-a părut că sunt marțieni? Nu. Sunt tot români, ca și ziariștii, ca și politicienii. Plecând de la această realitate, iar eu care știu realitățile sistemului, prea mulți procurori trecuți în judecători, se trezește inculpatul tot cu un procuror în fața lui (..) Dacă scoți dosarul meu că am fost turnător, n-are niciun efect, dar pentru un judecător care a fost ofițer acoperit, acel om a încălcat Constituția și te întrebi dacă poate rămâne judecător sau procuror. Iar el, de teama că dacă nu execută ce i se sugerează, se va afla istoria lui, va rămâne cu un semn de întrebare asupra onestității sale”, a continuat Băsescu.

Iată alte declarații mai importante din timpul emisiunii de la B1 TV

Despre cetățenii care l-au huiduit la intrarea în sediul postului de televiziune:

„Sunt echipa de zgomote a lui Voiculescu. E și prin media, se urmărește crearea unei presiuni pe mine, pe familie. Să renunț la politică, să mă sinucid cred că nu se așteaptă nimeni. Vă mărturisesc că am stat două luni în care n-am avut ieșiri publice și am constatat că degeaba stau. În alea două luni m-au tocat de dimineața până seara.
Cred că Iohannis nu e interesat deloc să rămân în politică, Ponta nu e interesat, nu știu de ce ar fi interesată doamna Macovei să rămân în politică. Eu sunt un cetățean liber care e fluierat de niște golani, hai să le spunem derbedei plătiți”, a declarat Băsescu.

Băsescu a vorbit, apoi, și despre situația critică în care se află regiunea de lângă România, explicând că Rusia nu se va opri până nu va cuceri sudul Ucrainei.

„Toate statele și-au mărit capacitatea de apărare. Norvegia, Suedia, au luat măsuri de creștere a bugetelor apărării. Cred că și în România, sute, mii de militari, echipament greu de luptă se dislocă din Vestul Europei în România și în țările baltice, sunt costuri. Dacă aș fi fost premier, președinte, aș fi spus creștem bugetul apărării cu 200, 300 de milioane de euro. Cred că ar fi fost un răspuns politic corect în care România s-ar fi arătat îngrijorată de situația din regiune.

Rusia nu se va opri până când nu controlează tot sudul Ucrainei până la gurile Dunării. Acest tandem Crimeea-Gurile Dunării îi fac stăpânii Mării Negre”, a explicat Băsescu.
Totodată, cu privire la vizita pe care Băsescu a avut-o în Republic Moldova, fostul președinte a infirmat zvonurile potrivit cărora și-ar obține cetățenia moldovenească pentru a redeveni președinte al țării.

„Speculații de oameni cu un nivel redus de responsabilitate. Cum să te gândești că un fost președinte al României se face președinte al Moldovei și apoi reunește patriile? Cele două țări se vor uni de voie, de nevoie”, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului a explicat că Vladimir Putin este un om inteligent, dar inflexibil.

„Am avut două întâlniri oficiale. Una la Moscova și una la București. Și am avut discuții între patru ochi, alte trei, sau patru, la summit-ul la care participa și România și Rusia. Nu cred că am avut discuții mai scurte de 30-45 de minute.E un om inteligent și extrem de inflexibil pe ce crede despre Federația Rusia și obiectivele ei. E extrem de inflexibil”, a explicat Băsescu.

Fostul președinte a dat explicații, la b1TV și despre despre problemele pe care ginerele său, Radu Pricop, le are cu justiția. A afirmat că Ioana Băsescu nu era măritată, în 2013, cu Pricop.

Traian Băsescu a precizat că ginerele său a intrat în contact cu Sergiu Lucinschi în 2014 și că nu își reproșează faptul că nu a pus SRI să investigheze trecutul soților fiicelor sale înainte ca acestea să se mărite.

„În 2013, fiica mea nu era măritată cu Radu. Vă pot spune că am înțeles de la Radu despre ce e vorba. Că șantajul ar fi început cu un document pe care l-a făcut Lucinschi în 2013 și l-a depus la DNA și a fost făcut de un avocat Pricop. Ginerele meu a intrat în contact cu Lucinschi în 2014, deci n-avea legătură cu documentul de la DNA. De aia cred că au fost blânzi, că i-au dat deocamdată o interdicție de a părăsi țara.

Ce, eu sunt șef de cadre în familie? Poate să îmi reproșeze orice, dar când ești președinte și îți dedici 20 de ore muncii ăsteia, rar ți se întâmplă să dormi 5 ore, nu știu cum se pot face weekenduri ca președinte, mi-e foarte greu. Eu mi-am făcut concediile (..) eu îmi vedeam copiii o dată la 3-4 luni, pe frate-meu nu știu dacă l-am văzut de 10 ori în cei 10 ani cât am fost președinte că așa e timpul. Nu îmi reproșez că n-am pus SRI-ul înainte să se căsătorească fetele mele să văd cu cine se căsătoresc”, a spus Băsescu.

Totodată, Băsescu a reiterat ideea potrivit căreia Elena Udrea este nevinovată în dosarul Gala Bute, în care este arestată preventiv.

„Am văzut propaganda (..) Elena Udrea n-a avut nicio problemă de dosar până la denunțuri, care nu s-au făcut în timpul mandatului meu că nu cred că ar fi fost menajată. Udrea n-a luat geanta cu bani și acea geantă n-a ajuns în birou la ea”, a declarat Băsescu.

Băsescu afirmă că arestările preventive „încalcă orice normă a drepturilor omului”, criticând dur afirmația președintei ÎCCJ, Livia Stanciu, potrivit căreia Curtea Supremă va fi un partener al DNA.

„Există multe probleme în justiție (…) Niște ziariști nu sunt opinia publică și eu cred că sunt ziariști care intoxică opinia publică . Sunt și destui oameni care îi cred. În mandatele mele, crearea unui sistem care să se îndrepte către statul de drept a fost un obiectiv major, nu pot să zic că am făcut ceva. Am stimulat. Parte din ei i-am ales. La ultima numire n-am mai putut că a trebuit să partajez cu Potna numirile.

Văd niște efecte ale noului Cod Penal și niște excese ale procurorilor cu arestările preventive. Mă uitam, stăteam ca om care știe ce înseamnă forța statului când se așează pe unul, un om căruia i-au pus cătușele, la sfârșitul mandatului meu au fost foarte multe denunțuri, dar în timpul mandatului meu nu prea au fost, (…)

Este un tip de justiție care se face sub o presiune formidabilă. Gândiți-vă la un om care a fost reținut și urmează să fie dus a doua zi la ÎCCJ pentru arestare. Ce se întâmplă automat? E primit cu un cortegiu de presă și cu informațiile toate date presei pentru ce e chemat omul. Deci, pregătirea reținerii se face prin mijloace necinstite, e necinstit să faci așa ceva unui om care e liber, nu e condamnat. Se stă 24 de ore, de regulă se ieșea cu cătușele la mâini la emisiunea unui anumit realizator, un element de presiune formidabilă. Se duce la ÎCCJ, dar delațiunile se răspândesc în presă și judecătorul e în fața opiniei publice. Cine a creat isteria în opinia publică? Procurorii care dau din dosare, avocații n-o fac. Un alt element de presiune: un om care a fost arestat are pe cap procurorul DNA de caz, Curte de Conturi, SRI, presă, n-are nicio șansă. Denunțul a dobândit valoare de probă aproape. E aproape probă. Ori, eu nu pentru tipul acesta de justiție am luptat și nu s-a întâmplat până cu două luni înainte de terminarea mandatului meu. Codurile intraseră în vigoare la 1 ianuarie. Știți cum văd eu omul care e dus la arestare? Ca pe o muscă care are toată greutatea instituțiilor statului pe el. Am văzut declarația președintei ÎCCj că vor fi un partener al DNA. Zău? Păi, un inculpat care are pe cap procuror, DNA, SRI, ÎCCJ, nu vă supărați, ce șanse mai are omul ăsta? Ce șanse mai are un om care are instituțiile astea pe el și se duce la ÎCCJ știind că președinta a spus că suntem partenerii DNA-ului? N-are nicio șansă. Nu exclud posibilitatea să se creeze condamnări nedrepte. Cei care trebuiau să tempereze lucrurile erau judecătorii, nu ÎCCJ vine și spune noi suntem partenerii voștri. Luați 3 delațiuni și băgați-l la beci până recunoaște delațiunile. La Șova, care au distrus probe, e elementară că te duce la arest, sau la Vâlcov, de care îmi pare rău că-l știu de când era copil, îi găsești tablourile ascunse, nu mai ai ce să îi faci. Dar arestările în vederea obținerii mărturisirii înalcă orice normă a drepturilor omului”, a declarat Băsescu.

Băsescu a declarat că în timpul mandatului său nu se întâmplau astfel de „abuzuri”, referindu-se la arestările preventive.

„Nu se făceau așa . Văd foarte mulți oameni incorecți în relația cu mine care spun: păi tu i-ai făcut. Fraților, în mandatul meu nu se întâmpla. Năstase, Remeș, Fenechiu, Fenechiu era ministru. Moda arestărilor a început la perioada de terminare a mandatului meu. E și o pasiune a șefilor pe care i-am lăsat eu să arate un zel extraordinar să își mai ia un mandat. Astfel de abordări nu vor face decât rău justiției pentru că se va decredibiliza în timp (…) Un om ținut în arest în mod abuziv fără probe concrete, este torturat. În codițiile de la arestul de la IGP asta înseamnă tortură. Eu nu voi renunța de dragul de a părea unul care e, domne, e cu justiția orice s-ar întâmpla, justiția trebuie să aplice legea. Ce îți e să îl ții sub supraveghere? (..) Nu discut acum despre cazul Elenei Udrea, ci despre ceea ce mie mi se pare inuman”, a continuat fostul președinte.

O altă problemă a sistemului de justiție o constituie ofițerii acoperiți din justiție, a spus acesta.

Băsescu a declarat că aceștia, știind că au încălcat Constituția, sunt șantajabili, lucru care pune la îndoială onestitatea acestora în luarea unor decizii în sistemul justiției.

„O altă problemă a sistemului este legată de ofițerii acoperiți dintre judecători. Până în 2004, serviciile au considerat ca și acei procurori și judecători pot să încalce Constituția, care spun că magistrații nu pot fi ofițeri acoperiți, sunt unii care au fost. Acești oameni de teama faptului că au încălcat Constituția, teama pe care o are și Ponta, că s-a făcut ofițer acoperit când era procuror, acești oameni sunt șantajabili. Știți care a fost motivul pentru care am dat ordin să se scoată dosarele fostei securități? Acele dosare erau utilizate față de unii. Ce faci Gigel? Dosarul, îți aduci aminte? E la noi acum. De unii actuali din SRI. Cei care au fost acoperiți până în 2004, nu am o cifră, ei funcționează și în continuare. Aici iau declarația lui Maior de bună, pe mine nu m-a informat nimeni despre ofițerii acoperiți. Asta e o altă problemă, pentru că cel care l-a avut pe acoperitul din justiție poate primi telefon chiar de la ofițerul lui, cazul ăla se poate sau nu se poate? Ca în cazul lui Ponta cu Megapower. Am dreptul să judec. Eu am atenționat asupra acestor lucruri pentru că sistemul trebuie să știe că are niște probleme care trebuie rezolvate din interiorul sistemului”, a declarat Băsescu.

De asemnea, fostul șef al statului a afirmat că în acest caz un inculpat poate fi judecat tot de un procuror, având în vedere vulnerabilitățile acestuia.

„În primul rând, procurorii și judecătorii sunt tot români. Vi s-a părut că sunt marțieni? Nu. Sunt tot români, ca și ziariștii, ca și politicienii. Plecând de la această realitate, iar eu care știu realitățile sistemului, prea mulți procurori trecuți în judecători, se trezește inculpatul tot cu un procuror în fața lui (..) Dacă scoți dosarul meu că am fost turnător, n-are niciun efect, dar pentru un judecător care a fost ofițer acoperit, acel om a încălcat Constituția și te întrebi dacă poate rămâne judecător sau procuror. Iar el, de teama că dacă nu execută ce i se sugerează, se va afla istoria lui, va rămâne cu un semn de întrebare asupra onestității sale”, a continuat Băsescu.

Băsescu a mai povestit la B1 că a sunat la DNA, motivul fiind prelungirea permisului său de portarmă.

“Am sunat la cabinetul doamnei Kovesi şi am cerut numărul unui procuror care s-a ocupat de dosarul Flota. Trebuia să-im prelungesc autorizaţia de port-armă, iar de la Poliţie am primit o notificare în acest sens. Din cauza dosarului Flota a apărut sesizarea de a nu mi se prelungi autorizaţia. Deoarece aveam acest dosar. Şi am dat de acest procuror şi l-am întrebat ce am de făcut. Iar le mi-a spus să fac o cerere, pe care o vor comunica la Constanţa”, a declarat Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.