Cererea privind suspendarea a fost citită joi în plen

Suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a intrat în linie dreaptă. Parlamentul a stabilit deja calendarul procedurii: în această dimineaţă, la ora 10, va fi citită solicitarea de suspendare, iar vineri senatorii şi deputaţii se vor pronunţa prin vot asupra solicitării USL.

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat la şedinţa Parlamentului pentru a-şi spune punctul de vedere. Şeful statului n-a anunţat însă până acum, dacă va fi sau nu prezent.

Parlamentul se reuneşte, joi, în şedinţă comună, pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce dezbaterea şi votul asupra acestei solicitări urmează să aibă loc vineri.

Şedinţa comună de joi a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sesiune extraordinară, care va avea pe ordinea de zi citirea solicitării USL privind suspendarea din funcţie a preşedinteluiTraian Băsescu, este programată să înceapă la ora 10.00.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a menţionat că preşedintele Traian Băsescu, în cazul în care doreşte, după citirea propunerii, poate să vorbească în Parlament şi să prezinte un punct de vedere faţă de acest document. El a precizat că preşedintele poate veni şi joi, în şedinţa în care se citeşte cererea de suspendare, dar şi la şedinţa în care se dezbate şi se votează aceasta, când are dreptul, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină de câte ori doreşte în dezbatere.

Constituţia precizează că preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.

Un program al preşedintelui pentru ziua de joi nu a fost încă anunţat.

Preşedinţia a confirmat însă miercuri primirea solicitării de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, la Cabinetul său, «Solicitare privind suspendarea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu», având un număr de 20 de pagini”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Tot joi, Parlamentul urmează să trimită cererea de suspendare Curţii Constituţionale spre avizare.

Vineri, probabil în partea a doua a zilei, ar urma să aibă loc şedinţa de dezbatere şi de vot asupra suspendării.

În solicitarea privind suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, USL susţine că preşedintele a încercat mereu în ultimii trei ani să anuleze regimul democratic românesc, iar perseverenţa acestuia în a încălca Legea fundamentală „demonstrează o atitudine iremediabilă”, care îndreptăţeşte solicitarea de suspendare.

Update: Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Parlament. Şeful statului a fost întâmpinat la uşa Parlamentului de şeful Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor, aşa cum prevede protocolul.

Update: A început şedinţa extraordinară în care se dezbate suspendarea preşedintelui Băsescu.

Update: USL citeşte cererea de suspendare. Şedinţa este prezidată de preşedinţii celor două Camere, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. Şeful statului stă singur în banca în care de obicei stau membrii Guvernului.

Update: Traian Băsescu a plecat din Parlament, după ce a susţinut un discurs de 15 minute.

Update: Plenul Parlamentului a respins, cu 216 voturi „pentru”, solicitarea PDL de constituire a unei comisii de anchetă privind acuzaţiile care sunt aduse preşedintelui Traian Băsescu în cererea de suspendare depusă de USL.

Update: Plenul reunit al Parlamentului a votat ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12:00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.