Traian Băsescu, la parada militară alături de nepoată (foto)

La parada militară care a avut loc cu ocazia Zilei Naționale a României, fostul preşedinte Traian Băsescu a venit împreună cu nepoțica sa, Sofia Anais.

Întrebat în legătură cu faptul că președintele Klaus Iohannis nu l-a salutat, liderul MP a explicat: „Nici eu nu salutam pe nimeni, mă duceam la locul meu. Ăsta e protocolulul. Te duci direct la locul tău, că altfel nu poți pe unii să îi saluți și pe alții nu”, a spus Băsescu.

Întrebat cum i s-a părut evenimentul din postua de fost preşedinte, Băsescu a spus că a fost fără grijă, plăcut.

Referitor la ședința solemnă de la Senat, acesta a precizat că nu va fi prezent, catalogând evenimentu drept „un bâlci. Există o recepție oficială dată de președinte, dacă o dă”.

Fostul președinte Traian Băsescu transmite şi un mesaj pe Facebook, de Ziua Națională, în care apare o fotografie pe care scrie „La mulți ani, România mea!”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.