Săptămâna Mare a fost pentru politicieni şi media inspiraţie spre nimicirea oricărei căi spre normalitate, arătând subterana în care se situează şi este menţinută cu tenacitate România. Urmare a punerii în scenă a cunoscutelor conflicte întru subminarea totală a vieţii publice româneşti, preşedintele Traian Băsescu, cunoscătoar a tot şi a toate, a clătinat imaginea primarului din Voluntarii de Ilfov, iar premierul Victor Ponta şi-a mutat biroul la Ministerul Apărării.
Traian Băsescu este deja un personaj care nu mai poate avea nicio legătură cu viaţa publică. Reinstalat ilegal la putere după Referendum, adăugând biografia unui deţinător mult prea longeviv al unui sceptru compromis, actualul preşedinte nu mai reprezintă pe nimeni. El a ajuns exponentul unor mase imense de aşa-zişi reprezentanţi publici, persoane fără nicio legătură cu această poziţie, decidenţii de astăzi ai ţării. Aceasta este platforma care îl susţine, cu pilonii extrem de consolidaţi ai corupţiei ajunse în faza sa absolută, de nezdruncinat. Nu întâmplător, viaţa politică românească aglutinează tot mai multe figuri ale oportunismului. Ajuns ferment al unor asemenea configurări, solidare sau în opoziţie, Traian Băsescu pozează în continuare într-o vedetă redutabilă. Masele de activişti de toate culorile îl susţin direct sau indirect, producând un blocaj moral cum numai Ion Iliescu, într-o oarecare măsură, l-a produs. Greşelile lui Traian Băsescu arată un om care nu înţelege chiar nimic din fişa postului celui aflat în fruntea unui stat. Nu e singurul. Asemănarea tot mai izbitoare cu Vadim Tudor este realmente şocantă, preluând toate strategiile acestuia.
Traian Băsescu are întotdeauna dreptate, altfel nu se poate. Şi Adrian Năstase avea dreptate, şi Ion Iliescu. Şi Vladimir Putin are dreptate, paralizând întreaga planetă. Şi Ianukovici. Toţi au justificări. Dreptatea în cazul lor are alte valenţe decât înţelegerea limitată a lucrurilor, par a se înfiripa vocile care-i susţin. Însă, în cazul lor, al lui Traian Băsescu, acum, numai faptele vorbesc, fără excepţie. Cuvintele fără susţinerea faptelor nu au nicio însemnătate. Omul politic nu este nici pamfletar, nici jurnalist, nici filosof, nici erou. Când optează pentru aceste direcţii de manifestare, asistăm la o deraiere, un amatorism. Circul întreţinut de Traian Băsescu nu vine din faptul că acesta ar fi un personaj excepţional într-o permanentă expansiune publică spre o cauză nobilă. Este, în fapt, manifestarea unei mentalităţi de comandant de ghetou plutitor, de persoană care nu poate deţine frâiele unui stat democratic. El nu mai poate nega guvernul actual din simplul motiv că trebuia să nu îl accepte, cu toate riscurile. Sigur, are dreptate, în ce priveşte guvernul şi prim-ministrul, însă nu poate fi beneficiarul electoral al acestui eşec previzibil.
Nu avem dialog politic, dovadă că, iată, se merge pe formula securisto-comică a plângerilor penale, de parcă doi vecini ar fi în conflict. Incapacitatea morală şi reformistă absolută naşte aceşti monştri ai unei răfuieli care consumă mare parte din parcursul unui mandat. Cu asta se ocupă un preşedinte, un prim-ministru în România, acoperind operaţiunile clientelei. Cu şantajul prin intermediul justiţiei pe care şi unii şi alţii vor să o anexeze! Justiţia nu poate fi eficientă în asemenea polemici oricâte verdicte ar da. Măsurile luate împotriva lui Adrian Năstase nu-l opresc pe Victor Ponta să se declare un umil emul al acestuia. Unei asemenea abordări este imposibil să-i găseşti sensul decât după o demisie imediată. Societatea nu o cere, presa nu. Încotro ne îndreptăm? Justiţia se cere a fi dublată de o conştiinţă publică adevărată, care să o menţină în afara jocurilor politice. Când prim-ministrul îşi schimbă biroul unde vrea el, fără aprobarea Parlamentului, şi fără avizele celor în drept, trebuie declarată anarhia. Puţin lipseşte ca România să fie aruncată într-un război civil de aceste facţiuni ale corupţiei din care fac parte şi unii, şi ceilalţi. Sunt manifestări ale instituţiilor-cheie aflate sub starea de asediu ale unor grupuri trecute la un conflict deschis, încercând maladiv să implice societatea. Regimul imunităţii menţine corupţia dincolo de orice reformare democratică. De la Ministerul Apărării, actualul prim-ministru îşi poate muta biroul acasă.
Trăim într-o ţară în care toată lumea are dreptate, legile au fost întocmite în aşa manieră încât a ieşit un fel de amalgam în care cel mai puternic are cuvântul decisiv. Instituţiile publice nu sunt instrumente ale interesului general, au ajuns simple escrocherii. Actualul prim-ministru şi preşedintele ţării nu sunt decât nişte personaje ale unui sistem care distruge viaţa românilor. Conflictul lor este identic jocurilor de pe calculator care duce la debilizarea copiilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.