Transmiterea Ebola în avion. Cât de mari sunt riscurile

Un medic specialist în tratarea bolilor infecţioase a explicat motivele pentru care pasagerii curselor aeriene nu trebuie să se teamă de zborul cu avionul, chiar şi în condiţiile în care la bord s-ar afla persoane care prezintă simptomele Ebola, arată CNN, citat de MEDIAFAX.

Medicul Suzanne Donovan este expertă în Ebola. Ea s-a întors de curând din Sierra Leone, dintr-un stagiu de o lună în timpul căruia a tratat victimele acestei boli.

“Asta e slujba mea. Sunt specializată în tratarea bolilor infecţioase”, susţine aceasta. Donovan a explicat unui reporter CNN, la bordul unui Boeing 767, care sunt riscurile de contractare a Ebola pentru cei care călătoresc cu avionul.

Întrebată ce s-ar întâmpla dacă s-ar aşeza lângă cineva care prezintă simptomele bolii, Suzanne Donovan a declarat că înţelege preocupările călătorilor, însă Ebola se transmite numai prin contactul cu lichidele corporale ale celui infectat.

Riscul de a fi implicat într-un accident de maşină în drum spre aeroport este mai mare decât acela de contracta Ebola la bordul unui avion, a afirmat medicul după ce a fost întrebată ce se întâmplă după atingerea unui obiect pe care au ajuns lichidele corporale ale unei persoane infectate.

Suzanne Donovan susţine că nu sunt motive de teamă pentru pasageri. În aeroporturile americane sunt verificate temperatura şi simptomele bolii, iar riscul de a intra în contact direct cu fluidele corporale ale unei persoane infectate este mic.

Chiar şi în cazul în care o persoană sănătoasă se aşează lângă una care prezintă simptomele evidente ale bolii, riscul de contaminare este foarte scăzut. Simpla spălare a mâinilor cu apă şi săpun este suficientă pentru a ucide virusul, susţine medicul.

Spre deosebire de gripă, Ebola nu se transmite pe calea aerului, aşa că riscul de a fi luată de la cineva care strănută sau tuşeşte este foarte mic.

Totuşi, la nivelul responsabililor ONU, există temerea că virusul ar putea suferi mutaţii şi deveni transmisibil pe calea aerului.

„Asta ar schimba total datele problemei”, susţine Suzanne Donovan. Ebola ar putea infecta mai mulţi oameni dacă s-ar răspândi la fel ca gripa. „Înţeleg aceste preocupări, şi e clar că orice virus care devine transmisibil pe calea aerului şi care are această rată a mortalităţii, poate genera îngrijorări”, susţine Donovan.

Însă, de vreme ce virusul nu a suferit această mutaţie, pasagerii curselor aeriene nu au motive să renunţe la zborul cu avionul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.