Transnistria se îndreaptă spre faliment

Regimul separatist de la Tiraspol se confruntă cu o criză economică profundă şi se îndreaptă cu paşi repezi către faliment dacă Moscova nu îşi va relua sprijinul de 100 de milioane de dolari. Pensionarii şi salariaţii îşi văd veniturile diminuate, exporturile Transnistriei s-au prăbuşit, iar regiunea a devenit extrem de vulnerabilă la şocurile externe. Toate se trag de la invadarea Crimeeii în primăvara anului trecut şi declanşărea războiului din estul Ucrainei. Rusia a fost sancţionată de Occident şi acum se confruntă cu mari probleme economice. Banii de la Kremlin nu au mai venit iar Ucraina a blocat toată graniţa cu Transnistria, punând astfel piedică deplasării armatei ruse de pe malul Nistrului. La acestea se mai adaugă respingerea de către autorităţile de facto a Acordului de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE.

„În prezent, veniturile bugetare ale regiunii nu acoperă 50% din costul total al obligaţiilor privind plata serviciilor sociale, cum ar fi pensiile şi salariile”, a declarat aşa-zisul serviciu de presă al ministerului transnistrean, conform RIA Novosti. Conform sursei, pentru plata pensiilor şi a salariilor, lunar, trebuie să fie alocate resurse financiare în valoare de 440 de milioane de ruble transnistrene (40 de milioane de dolari). Venitul real al autoproclamatei republici, per lună, este însă de 170 de milioane de ruble (15 milioane de dolari). Astfel, din luna martie anul curent, pensiile şi salariile sunt achitate în proporţie de 70%. Restul este considerat datorie şi va fi achitat cetăţenilor pe măsură ce va fi suplimentat bugetul. În doar două luni, martie şi aprilie, Tiraspolul a acumulat datorii de 181 de milioane de ruble transnistrene faţă de pensionari şi salariaţii din sistemul public iar faţă de categoriile
sociale protejate nivelul acestora a ajuns la 61 milioane de ruble transnistrene.

Deutsche Welle scrie că volumul exporturilor din Transnistria a scăzut cu 26% de la începutul anului, iar importurile sunt mai mici cu 21,5%. Acestea sunt consecinteţe blocadei impuse de Kiev la punctele de trecere Cuciurgan şi Platonovo. Practic, s-a interzis trecerea peste graniţă a oricărui produs ce poartă acciză. Deocamdată, mărfurile se aglomerează în punctele controlate de Republica Moldova. Liderul sparatistiştilor, Evgheni Şevciuk, arată cu degetul către Chişnău. „În 2014, partenerii noştri din Republica Moldova au intensificat blocada sistemului bancar şi a transportului de mărfuri. Aceste acţiuni, care nu se regăsesc în niciun document, provoacă daune grave pentru economia transnistreană şi afectează bunăstarea cetăţenilor noştri”, a declarat Şevciuk.

Săptămâna trecută, Chişinăul a dat o lovitură puternică Tiraspolului, refuzând să prelungească licenţa producătorului transnistrean de băuturi alcoolice Buket Moldavii. În plus, Republica Moldova a cerut întreprinderilor din Transnistria să respecte mai multe cerinţe obligatorii pentru a putea vinde în dreapta Nistrului. Drept reacţie, regimul separatist a mărit taxele vamale pentru produsele lactate ce vin din Moldova, dar şi din Ucraina, sperând să îi ajute pe producătorii locali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.