Transport alternativ în vreme de grevă generală la RATB: Cu vaporul prin Bucureşti

A trebuit să ajung la serviciu. A trebuit chiar şi în vreme de grevă generală la Regia Autonomă de Transport Bucureşti! Nu mergea nici un autobuz. Doar metroul şi taximetrul erau la dispoziţie. Metroul nu îmi este folositor, pentru că nu trece pe la mine şi nu ajung cu el la redacţie. Taxiul nu mi-l permit. Per pedes, atunci. Eu, care aştept şi o jumătate de oră liftul să cobor un etaj. Şi aşa, datorită grevei, am descoperit un alt Bucureşti. Cel din parcul Herăstrău. Şi cel al mijlocului de transport alternativ pe timp de criză: vaporul. De fapt, vaporaşul. Nu unul din acela mare precum Biruinţa lui Băsescu.

   Caznele şi canoanele lungului drum pe jos până la serviciu

Am pornit cu încredere de acasă cu gândul că va fi greu, dar nu prea-prea şi nici foarte-foarte. La tonajul meu, primele două staţii au fost grele. Am gâfâit, am asudat. M-am resemnat însă văzând că şi colegii mei de trotuar erau în aceeaşi situaţie. Mărşăluiam de nevoie, uitându-ne cu jind către premianţii de pe carosabil. Posesorii de maşină. Trotuare pline şi şosele civilizat de aglomerate. Da, asta a reuşit să facă greva şoferilor serviciului public de transport în comun.

Pe trotuar se circulă pe sensuri: de ducere şi de întoarcere. Nu-i ca la şoferi: cu lege. Dar nu-i frumos să treci pe sensul ăluilalt. E legea bunului-simţ. Există şi depăşiri. Cei care se grăbesc nu claxonează. Spun frumos: „Pardon!”. Tu te întorci pe diagonală faţă de axul drumului şi îi faci loc. Auzi chiar şi un „mulţumesc”.

Staţiile RATB sunt goale ca noaptea, de zici c-au dat cu napalm. Nici ţipenie de om. Casierii de la punctul de vânzare a biletelor RATB de peste drum de Televiziunea Română şomează. „E grevă”, spune domnul de la ghişeu. Colega i-a ieşit la o ţigară. O doamnă care nu aflase de isprava RATB nu înţelegea ce e cu staţia goală, chiar dacă mai întotdeauna e ticsită de călători.

O uşoară briză mă întâmpină în Piaţa Charles de Gaulle, venind dinspre parcul Herăstrău. O ţin la pas spre intrarea în parc. Târgul-expoziţie de flori de la intrare mă îmbie la adăstare, prin mirosuri şi culori. Nu-i de stat.

      Pantofarii, spaima localnicilor din Herăstrău

Tihna pensionarilor, a bunicilor care şi-au scos nepoţii la aer, a liceenilor romantici care şi-au terminat ziua de cursuri, ori a celebrelor cupluri de îndrăgostiţi a fost serios zdruncinată. „Locatarii” tradiţionali ai parcului nu înţelegeau ce e cu şirurile de oameni care trec prin faţa lor, ca într-o zi de duminică sau de sărbătoare legală. Îi nedumerea însă pasul lor pentru o alee de parc: cel rapid, grăbit.

Nu mă pot abţine. Fac un pas înapoi. Miroase a primăvară, a iarbă cosită, a pământ reavăn, după ce au trecut grădinarii şi au săpat la rădăcinile florilor. Miroase a flori. Pomii sunt înmuguriţi, sălciile sunt deja verzi; sunt şi flori colorate, dar sunt cele transplantate fir cu fir după topirea zăpezii târzii.

Bunicii cu prunci în cărucioare îşi văd nestingheriţi de programul specific: turul aleilor, gustarea de la ora 10.00, puţină mişcare – prin iarba proaspăt ivită – cu inerentele căzături ale micuţilor însoţite de aplauze şi de drăgăstosul: „Hopa!”.

      Vată de zahăr roz pentru liceene cucuiete

Liceenii discută, cum altfel, despre „flori, fete, filme sau băieţi” în varianta revăzută şi adăugită: „Unde ne ciocnim, bă, ouăle de Paşte? Hă, hă, hă!”. Unul dintre ei primeşte răspunsul în acelaşi registru: „Las’ că vedem noi, coae!”.

Fetele din grup se hlizesc şi mănâncă vată pe băţ, roz bombon, din zahăr ars. „Na!”, îl îmbie una dintre fete, cu ciorapi portocalii şi fustă roşie, pe băiatul tuns stil emo. „Io roz?! Ce-s femeie?”, se revoltă masculinitatea din puberul pus pe şotii.

Pe la jumătatea parcului, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Presei Libere, un grup de rolleri compus din doi domni în etate şi patru tineri se pregăteşte de „o tură”. Râd cu îngăduinţă de pantofarii care le trec prin faţă în marş forţat.

Grădinarii parcului, impasibili, îşi văd de treabă sau se odihnesc la soare după ce au muncit de la răsăritul soarelui.

Pitulaţi pe o bancă retrasă, doi agenţi de pază dintr-un echipaj de intervenţie profită de soare şi moţăie, probabil cu gândul că nu vor fi deranjaţi de alarmă. Un pictor s-ar putea apuca de tabloul „Bodyguarzi odihnindu-se”.

Şi un muncitor de la măgăoaiele din sticlă şi oţel înfipte la intrarea spre ROMEXPO profită de primăvară şi de vremea caldă şi-şi întinde oasele pe o bancă la soare.

      Vaporul, mijloc de transport în comun în Bucureşti

Cu toţii au scăpat de vipia fonică a Bucureştilor. În Herăstrău e un alt Bucureşti. Aici, sunetele claxoanelor, ale scrâşnetelor de frâne şi ale motoarelor ambalate sunt înlocuite. Cu cele ale păsărilor gureşe de prin copaci. Ale vântului care adie dinspre lac. Ale cântatului păunilor albi şi multicolori din colivia cea mare. Sau ale celor scoase de raţele, bibilicile, gâştele ori lebedele albe şi negre ce se lăfăie şi se zbenguie în ţarcul amenjat pe canalul ce face legătura între bazinul mic, dinspre Muzeul Satului, şi cel mare, al Lacului Herăstrău.

Aproape de Casa Presei, cam în dreptul capătului liniei tramvaielor 41 şi al autobuzelor de pe traseele preorăşeneşti care fac legătura cu localităţile din vecinătatea nordului Capitalei, stă surpriza. Mare!

Vaporul. Sau vaporaşul. De traversare. Nu de plimbare. Este mijocul de transport inedit, cel care mai poate prelua din povara mersului forţat pe jos în aceste zile, din Bucureşti. La debarcader bate vântul. Şi la propriu, şi la figurat. Călători nu-s.

De la intrare, vaporeanul care tocmai a acostat la cheu te trimite la casă. Peste drum. 5 lei trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să treci pe apă dinspre Piaţa Presei spre capătul celălalt, situat în dreptul Şoselei Nordului.

Călătoria cu vaporul, de doar câteva minute, mai scurtează astfel din drumul celor care vor să ajungă mai repede spre Piaţa Charles de Gaulle. Sau invers. Cei care vor să ajungă de acolo spre Piaţa Presei Libere sau mai departe, spre Băneasa ori Bucureştii Noi.

Copiii plătesc mai puţin de jumătate din tariful unui adult, pentru călătoria cu vaporul: 2 lei. Tarifele sunt aceleaşi şi pentru plimbări.

Dacă vreţi să ajungeţi mai devreme la serviciu aţi putea încerca să folosiţi hidrobicicleta. Scumpă! 10 lei ora. De banii ăştia poţi să dai din picioare pe gratis, dar pe uscat.

Ne întoarcem în „port”. „Numai dacă se strâng minimum zece pasageri”, ne explică amabilă şi îndatoritoare casiera.

Cum la vaporaşul de traversare nu-s atâţia, deocamdată, pornesc pe jos spre Casa Presei. Zgomotul străzii revine brusc, înainte de ieşi din parc. Năvălesc iar claxoanele asezonate cu muzica inconfundabilă a rotopercutorului care sfredeleşte în asfalt.

Pun capăt plimbării de nevoie per pedes luând liftul până la 3 ca să ajung la 2. Ultimul efort fizic: cobor pe jos un etaj până în redacţie…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.