Tratament eficient împotriva cancerului la creier

Clorchina, un medicament folosit în cazurile de malarie, ar putea fi eficient în tratamentul glioblastomului, un tip de cancer foarte grav al creierului. El stimulează celulele tumorale să se autodistrugă, potrivit un studiu al cercetătorilor americani. Medicamentul, folosit în mod obișnuit în cazurile de malarie, de această dată este utilizat în tratamentul glioblastomului, un cancer extrem de grav al creierului și cu evoluție rapidă.

„Canibalism“ tumoral

Acest tip de tratament a fost numit de medicii de la Universitatea din Colorado „canibalism tumoral“ după ce au folosit acest medicament în cazul unei paciente în vârstă de 26 de ani, la care toate tratamentele (chirurgie, radioterapie, chimioterapie) au eșuat. Cercetătorii au apelat la acest medicament datorită sistemului de reciclare celulară, care provoacă autodistrugerea celulelor canceroase. Astfel, nu este neapărat vorba de vindecarea, cât de stabilizarea evoluției tumorii.

Alți trei pacienți sunt în același tip de tratament. Interesant este că clorochina nu este singura substanță capabilă de a provoca autodistrugerea celulelor. Astfel, și alte medicamente (anticoagulant, antidepresiv) fac obiectul studiului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.