Cehoslovacia a preferat catifeaua, românii au preferat gloanțele. Ungaria, Bulgaria au făcut pasul spre lumea liberă normal. Chiar Albania, unde teroarea nu a fost un joc. Profilul activistului și securistului român este total diferit de al colegilor săi din țările fostului lagăr. Sistemul comunist din România a găsit în societate o disponibilitate totală, suspectă pentru substanța unei națiuni. Printre colaboratorii Securității nu întâlnim doar mediocrități, marginali, ci nume “ mari” ale perioadei. “ Democrați “, “anti-comuniști“. Un lider spiritual al liberalilor români, personaj carismatic, doldora de lucruri interesante în plan intelectual, dădea Securității detalii care puneau la cale, evident, un posibil atentat asupra unui prieten al acestuia de la “Europa liberă”. Nu era vorba de o declarație formală, iar persoana era în deplină maturitate. Alții călătoreau în Vest și peste Ocean fără nicio restricție, asigurând, prin această libertate a lor, o deplină legitimare a regimului. Alții “luptau” cu cenzura cultural-ideologică fiind ei înșiși parte a acesteia. Toți aceștia au tăcut până în 22 decembrie, dacă nu cumva mai mult, cu câteva zile.
Dacă Securitatea nu ar fi fost implicată în tot felul de provocări, Revoluția română ar fi fost înăbușită, mult mai puternic decât s-a întâmplat. Ar fi fost posibil așa ceva! Beneficiind de un aparat atât de extins în societate, la orice nivel al acesteia, Securitatea a deținut și deține pe termen deocamdată nelimitat frâiele oculte. Nu sunt printre cei care au obsesii legate de Securitate sau altceva. Însă trebuie să constatăm unele lucruri prin originea lor, prin redimensionarea lor. Elogiul adus vechii Securități prin raportarea ei la Securitate de azi, tendință nouă, mult extinsă, pare să aibă consistență. Dar un elogiu adus Securității, de azi și de ieri, reprezintă ceva interesat, anti-reformist pe subiectul situației din România. Acest conglomerat legionar-securist-comunist văzut drept un pachet pentru solidarizare și o societate modernă arată poluarea indusă mentalului de propaganda specializată. Toate aceste formule, entuziasmul pus în joc, ne întorc în trecut, într-un mod vinovat.
Aparatul securisto-comunist a scos în față niște cetățeni pe care i-a numit oficial revoluționari. Peste 99 la sută dintre ei nu au nicio legătură cu ideea de revoluție, care înseamnă acțiuni premergătoare acesteia. Persoanele respective beneficiază și astăzi de aceleași drepturi destul de mari, raportate la venitul mediu al românilor, fiind egalii celor care au avut de suferit, sau și-au pierdut membri ai familiei în operațiunile militare de executare a manifestanților. Vom regăsi revoluționari peste tot în această țară, de parcă, astăzi, am trăi în paradis. Nimeni nu s-a decis să pună punct acestei mascarade destul de costisitoare, din motive care țin istoria în loc. Întreaga pleavă politică, cuprinsă în ceea ce numim corupție, nu-și poate permite așa ceva. Așa cum partidul lui Ion Iliescu s-a folosit de acești bravi cetățeni care chiar n-au făcut nimic, organizându-i cât mai legal posibil, retribuindu-i absolut fraudulos, USL-ul și alții, cântă în aceeași strună. Nu costurile financiare ar fi problema, ci însăși recunoașterea drept revoluționari a unor cetățeni care nu pot fi deasupra miilor de oameni aflați în mijlocul evenimentelor din acele zile construite drept realmente dramatice. Egalitatea între ei și victimele din Decembrie 1989 este o nedreptate strigătoare la cer.
Trecuți în planul ultim, foștii deținuți politici au fost trimiși la biblioteca CNSAS-ului, ca pentru a doua pedeapsă, obligați, parcă, să-și retrăiască teribilul parcurs. Fenomenul torționar care domină mentalitatea și acțiunea politică din România zilelor noastre este cumva reactivat astfel. Deținuții politici au fost excluși din politică, din orice, fiind considerați niște resentimentari, niște handicapați pe care trebuie să-i marginalizăm. Criminalitatea politică românească devine tot mai performantă în a continua distrugerea acestei națiuni, prin pârghiile oficiale pe care le are la dispoziție. Protecția foștilor torționari și a sistemului comunist este o realitate care se regăsește la oficiile de pensii.
Apar cărți, studii, rareori atitudini publice asupra fenomenului, toate trecute la diverse. România se află deja într-un cerc vicios, fără ieșire. Suntem bruscați încă de trecut, striviți de prezent, fiecare este prins într-o poveste cumva tragică, reacțiile fiind astfel aneantizate. De aici vine tăcerea, lipsa de reacție. S-a instalat o nouă inerție socială. Solidarizarea are prețul de dinainte de 1989. Numai depășirea situațiilor personale poate aduce o schimbare. A nu te mai solidariza cu ceilalți, aceasta este o reușită a Securității, transformarea fricii în idiotizarea societății.
Problemele grave ale momentului sunt trecute la diverse, bagatelizarea o fac niște monștri pentru care această țară nu mai are nicio însemnătate, în afara profitului personal. Sistemul securistic de dinainte de 1989 a fost reactivat pe fondul reflexelor create în zeci de ani.
Societatea românească de astăzi, prin manevrele celor care o reprezintă, este una dintre cele mai antipatice din Europa. După cum se vede, fiecare va trebui să se implice pentru apărarea democrației și eliberarea din lagărul totalitar reinstalat.
Încet și sigur, în Anno Domini, România se află la dispoziția infernală a unui sistem anti-democratic. Teroarea a învins!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.