Trei apeluri la 112 în cazul Ioan Gyuri Pascu

Soția actorului Ioan Gyuri Pascu a apelat, în dimineața zilei de 26 septembrie, de trei ori numărul unic de urgență 112, au precizat vineri pentru Agerpres reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

„În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră și petrecut în data de 26 septembrie anul curent, la orele 3,23, 4,42 și 4,53”, se arată într-un răspuns oficial al STS.

Potrivit sursei citate, persoana care a efectuat primul apel a anunțat o urgență medicală, motiv pentru care acesta a fost transferat Dispeceratului de Urgență al Serviciului de Ambulanță București — Ilfov.

„Apelanta a revenit precizând că, deși la adresă a fost un echipaj de ambulanță, nu știe ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către același dispecerat. La ultimul apel s-a anunțat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competență a ISU — SMURD către care a fost direcționat”, au explicat reprezentanții STS.

Un dosar de moarte suspectă a fost deschis imediat după decesul artistului. Procurorii au cerut fişa de intervenţie şi alte acte medicale de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, de la Institutul de Medicină Legală şi de la SMURD, pentru unele dintre probele ridicate, poliţiştii deplasându-se la sediul instituţiilor.

Medicul care a intervenit iniţial în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu nu a avut cu el întregul echipament şi nu a putut face dovada consimţământului pacientului pentru refuzul de transport la spital, conducerea Ambulanţei solicitând sancţionarea disciplinară, potrivit medicului Alis Grasu. Întrebată dacă medicul ar fi trebuit să-i facă o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a precizat că ea ar fi făcut o electrocardiogramă, dar că este „mai exagerată ca alţi medici”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.