Trei curse Tarom spre Praga, Paris și Geneva, anulate

Din cauza indisponibilității aeronavelor Airbus 310, Tarom a anulat duminică trei curse dus-întors spre Praga, Paris și Geneva.

Pasagerii acestor curse au fost rerutați, a declarat, pentru Agerpres Georgeta Dinu, purtătorul de cuvânt al companiei, subliniind că este posibil ca cele două aeronave să reintre în programul de zbor de luni.

„Din cauza unei situații tehnice neprevăzute a trebuit să regândim programul de zbor în funcție de disponibilitatea celorlalte aerovane. Astfel, am anulat astăzi cursele Praga, Paris și Geneva. Ne pare rău pentru disconfortul creat, însă ne dorim călătorii sigure pentru pasagerii noștri. Toți pasagerii acestor curse au fost rerutați către destinația finală. Ambele A 310 sunt indisponibile și se lucrează în regim de urgență pentru a fi introduse din nou în programul de zbor”, a explicat Georgeta Dinu.

Cele două aparate A310, avioanele cu cea mai mare capacitate din flota Tarom, se află în hangarele companiei, unde echipa completă de mentenanță a lucrat în regim de urgență.

„Există toate șansele ca acestea să reintre de mâine în programul de zbor. Tarom speră ca aceste nereguli să nu mai apară”, a precizat reprezentanta Tarom.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.