Trei fotografii care aruncă în aer Rechizitoriul din „Dosarul Elodia”

Ancheta noastră scoate acum la iveală alte trei dovezi că Rechizitoriul din „Dosarul Elodia” a fost prefabricat de procurori, astfel încît poliţistul Cristian Cioacă să fie trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale. Proba prezentată mai jos poate duce la retrimiterea dosarului la Parchetul general petru reluarea întregii anchete!

Cititorii noştri îşi amintesc, desigur, că, în urmă cu puţin timp, am publicat dovada că PREŞUL DE BAIE, găsit de procurori în rîpa din Poiana Braşov, alături de alte obiecte care se presupuneau a fi din casa soţilor Elodia Ghinescu şi Cristian Cioacă, nu putea fi cel găsit în apartamentelor celor doi, aşa cum se susţine în Rechizitoriu! Chiar a doua zi, procurorul Marius Iacob, care a efectuat aproape întreaga anchetă, a recunoscut că supoziţia din Rechizitoriu este greşită, precizînd că acel PREŞ DE BAIE este altul decît cel identificat în apartamentul Elodiei din Braşov!

Să analizăm împreună aceste trei noi dovezi care arată cum s-a făcut ancheta în cel mai mediatizat caz de omor deosebit de grav din istoria Justiţiei noastre.

1. BAVETA DIN RÎPĂ ERA CEA DIN CASA MAMEI ELODIEI!

Iată că acum ies la iveală alte trei dovezi care arată că „probele zdrobitoare” ce l-au trimis după gratii pe Cristian Cioacă nu sînt decît „făcături” menite să-l determine pe acesta să recunoască o crimă pe care el spune că nu a comis-o.
În dosarul cauzei, „probele” găsite în rîpa din Poiana Braşov la data de 8 octombrie 2007 sînt considerate ca fiind decisive în dovedirea crimei. Este vorba despre mai multe obiecte aruncate printre copaci, despre care s-a susţinut că s-ar fi aflat în casa Elodiei pînă în ziua dispariţiei sale, fiind aruncate în rîpa din Poiana Braşov, după comiterea „crimei” din noaptea de 29-30 august 2007, de către Cristian Cioacă pentru a-şi ascunde fapta.
Între aceste obiecte se aflau: mai multe reviste şi cărţi, sticluţe şi ambalaje goale de parfum, un colac de WC pentru copil, un caiet de evidenţa sarcinii, o pereche de chiloţi bărbăteşti, bluza şi pantalonii de la o uniformă de poliţist, precum şi mai multe fotografii cu Elodia, alături de Cristian Cioacă, dar şi una în care apărea şi fostul soţ!
Dintre toate aceste lucruri, obiectul care ne-a atras atenţia în mod deosebit este o baveţică de copil ce are inscripţionată ziua de THURSDAY, care înseamnă JOI.

La dosarul cauzei de află declaraţia din 17.10.2007 a bonei copilului, Teodor Elena, care spune: „Am recunoscut baveţica pe care o puneam lui Patrik cînd mînca şi cred că se afla de cele mai multe ori în bucătărie şi în dormitorul în care dormeau toţi trei”. Pentru procuror, această declaraţie a fost suficientă şi nu a insistat pe recunoaşterea detaliilor de pe această bavetă, adică desenul şi scrisul imprimat pe aceasta:

Bona copilului nu a minţit, însă, probabil, nu ştie limba engleză şi a recunoscut, de fapt, că baveta făcea parte din setul pe care-l cunoştea destul de bine: acelaşi model, aceleaşi personaje din desenele animate, acelaşi material, aceeaşi bordură pe margine! În casă mai erau, de altfel, după cum se vede în fotografiile de mai jos, şi alte bavete asemănătoare!
În ancheta noastră jurnalistică, am fost, totuşi, interesaţi tocmai de astfel de amănunte, iar rezultatul este spectaculos. Astfel, am aflat că baveta THURSDAY face parte dintr-un set de 7 bavete diferite, care au imprimate zilele săptămînii, precum şi desene diferite, din aceeaşi gamă!

Din simpla cercetare a unui album de familie, am avut surpriza să descoperim fotografii cu TOATE BAVETELE DIN SET, precum şi LOCUL unde acestea se aflau! (Precizăm că fotografiile au fost realizate cînd copilul era mult mai mic, probabil, după cum spun cei apropiaţi, în anul 2005. E greu de presupus că, după doi ani, Elodia ar fi adunat bavetele de peste tot pentru a le păstra apoi acasă!)

Ne-a interesat, în primul rînd, baveta cu inscripţia THURSDAY, pe care am găsit-o într-o fotografie realizată la…. Rîşnov, în casa părinţilor Elodiei Ghinescu, fotografie făcută pe balconul apartamentului lor, în care apare chiar doamna Emilia Ghinescu, mama Elodiei! Iat-o:

S-ar putea spune că această fotografie nu demonstrează nimic, întrucît era posibil ca baveta să fi fost adusă odată cu copilul la Rîşnov, după care să fie adusă din nou la Braşov, însă cercetarea noastră a scos la iveală că lucrurile au stat cu totul altfel.
Aşa cum se observă, în afara zilei THURSDAY, pe bavetă se află acelaşi desen: doi ursuleţi trag un căruţ în care se află o răţuşcă! Nu este loc de nici o confuzie: BAVETA DIN CASA EMILIEI GHINESCU ESTE ACEEAŞI BAVETĂ GĂSITĂ ÎN RÎPA DIN POIANA BRAŞOV! Această bavetă n-am regăsit-o în fotografii realizate în altă locaţie, ci numai la Rîşnov, în casa mamei Elodiei!
Cum, oare, putea, această bavetă să ajungă în rîpă, dacă nu printr-un intermediar care s-o fi pus acolo? Cine este acel intermediar? Cu ce scop a fost aruncată baveta în rîpă, alături de uniforma de poliţist? De ce ar fi aruncat Cristian Cioacă în rîpă fotografiile în care apărea împreună cu soţia, din moment ce scopul presupus de anchetatori era tocmai ascunderea legăturii dintre el şi acele obiecte?

Iată doar cîteva dintre întrebările la care procurorii n-au vrut să răspundă în aceşti ani, mizînd doar pe impactul public al cazului şi pe complicitatea instanţelor cu teoria procurorilor. Anchetatorii au preferat să „comande” unor televiziuni emisiuni (una realizată chiar de către un fost anchetator!) în care se vorbea despre „bălţi de sînge”, „tranşarea cadavrului” etc, în loc să ia în calcul toatele pistele deschise de dispariţia Elodiei!

În albumul de familie am descoperit şi alte fotografii, în care copilul avea la gît bavete din acelaşi set, însă niciodată, în aceeaşi locaţie, nu au apărut bavete care să fi fost regăsite în altă parte! Cu alte cuvinte, se poate spune că, din cele şapte bavete ale setului, unele au fost duse la Rîşnov, unde locuiau părinţii Elodiei, altele la Uda, unde locuiau părinţii lui Cioacă, iar altele erau păstrate la Braşov, în casa unde locuiau cei doi soţi! Iată fotografiile descoperite de noi în albumul familiei:

Să recapitulăm unde erau aceste bavete, aşa cum rezultă din fotografiile de mai sus:

MONDAY, WEDNESDAY, FRIDAY şi SUNDAY erau la Braşov
– TUESDAY era la Uda, judeţul Argeş, în casa părinţilor lui Cioacă
– SATURDAY şi THURSDAY erau la Răşnov, în casa părinţilor Elodiei
Deci, patru erau la Braşov, în apartamentul soţilor Elodia şi Cristian Cioacă, una era la Uda, în casa părinţilor lui Cioacă şi două erau la Rîşnov, în apartamentul mamei Elodiei.

După cum se observă, TOATE ACESTE BAVETE FAC PARTE DIN ACELAŞI SET, desenele, deşi diferite, au aceleaşi personaje, în diverse combinaţii! Erau şapte asemenea bavete (putînd exista în set încă una, care, de regulă, se oferă ca bonus), pe care soţii Elodia şi Cristian Cioacă le-au dus în locurile unde era lăsat copilul pentru perioade mai mici sau mai mari, adică la părinţii celor doi soţi! Din moment ce în fiecare locaţie existau astfel de bavete, este lesne de înţeles că acestea erau lăsate acolo, urmînd a fi folosite atunci cînd copilul se afla la Răşnov sau la Uda.

Cu alte cuvinte, baveta cu inscripţia THURSDAY era în casa mamei Elodiei şi, probabil, de acolo a ajuns în rîpa din Poiana Braşov!
Dar, în această situaţie, ipoteza că PROBELE DIN RÎPĂ AU FOST PLANTATE PENTRU A-L INCRIMINA PE CIOACĂ prinde şi mai mult contur şi pune sub semnul întrebării nu numai locul de unde au fost luate celelalte obiecte, ci şi provenienţa urmelor de sînge descoperite pe unele dintre acestea! Şi, în final, aruncă în aer întregul Rechizitoriu!
Am consultat mai multe site-uri care comercializează sau promovează astfel de seturi de bavete, şi am observat că realizarea unor astfel de seturi este destul de întîlnită. Iată un set de bavete cu inscripţii în limba română:

Cu alte cuvinte, încă o probă-cheie din acest dosar cade în derizoriu, căci acestă buclucaşă bavetă inscripţionată cu ziua de THURSDAY, nu demonstrează că, la data dispariţiei Elodiei, era în casa lui Cioacă din Braşov, ci, din contră, că se afla în casa din Rîşnov a părinţilor Elodiei!

Procurorul Marius Iacob: “Eu nu am zis niciodată nici că Cioacă a pus acele lucruri în râpă, nici că nu le-a pus”

Astfel, este întărită supoziţia celor care susţineau încă de acum cinci ani că probele găsite în rîpa din Poiana Braşov au fost „plantate”, folosindu-se obiecte ce putea fi luate din casa părinţilor Elodiei!
Întrebat, la vremea aceea, despre această posibilitate, procurorul Marius Iacob, care conducea atunci ancheta, a declarat într-un interviu din decembrie 2007 pentru „Jurnalul naţional”: „nu am spus niciodată că probele din râpă au fost puse de Cristian Cioacă”, declaraţie reluată recent în ziarul „Ring”: “Eu nu am zis niciodată nici că Cioacă a pus acele lucruri în râpă, nici că nu le-a pus. Una este să ai o certitudine, în sensul că Cioacă a făcut sau n-a făcut aşa ceva, şi alta este să mergi pe mai multe ipoteze”!
Marja luată de procurorul Marius Iacob este foarte restrînsă:

1. Baveta THURSDAY se afla în apartamentul din Braşov a soţilor Elodia şi Cristian Cioacă, de unde poliţistul o putea lua şi arunca în rîpa din Poiana Braşov pentru a ascunde urmele crimei şi
2. Baveta THURSDAY se afla în apartamentul din Rîşnov al părinţilor Elodiei, de unde au fost luate şi „plantate” în rîpa din Poiana Braşov pentru a-l incrimina pe Cristian Cioacă.
Alte variante nu există, astfel încît era foarte uşor ca anchetatorii să verifice încă din 2007 toate pistele din acest caz. Ei au preferat să presupună că Elodia a fost tranşată de către soţ, încercînd apoi să caute exclusiv dovezi care să demonstreze ipoteza lor iniţială! O simplă percheziţie în casa părinţilor Elodiei ar fi putut încă de atunci să aducă lămuriri preţioase, cum este şi această prezenţă a bavetei care răstoarnă Rechizitoriul trimis la instanţa de judecată!

De altfel, chiar după ce au fost găsite obiectele din rîpă, Cristian Cioacă şi-a spus punctul de vedere, reţinut şi în Rechizitoriu la pag. 40: „Inculpatul a sugerat şi varianta „plantării” obiectelor din rîpă de către familia victimei”.

Într-o anchetă serioasă, această sugestie a inculpatului trebuia să fie verificată, altfel, sub sancţiunea nulităţii Rechizitoriului, refuzul ar putea fi interpretat ca interzicerea dreptului la apărare şi chiar al dreptului la un proces corect! Procurorii, însă, ca de obicei în cei cinci ani de anchetă, n-au fost interesaţi decît de „probele” care-l acuzau pe poliţist de comiterea crimei în data de noaptea de 29-30 august 2007.

2. Peretele dinspre baie era vopsit în două culori şi în anul 2005

Analiza cu lupa a fotografiilor din albumul de familie al Elodiei scoate la iveală şi alte dovezi ce răstoarnă acuzaţiile din Rechizitoriu. Prezentăm mai jos încă două amănunte senzaţionale care ar fi trebuit să fie analizate de către anchetatori dacă s-ar fi uitat pur şi simplu în albumul de familie al Elodiei.
Priviţi cu atenţie fotografia de mai jos, realizată în anul 2005, în care este o imagine a apartamentului Elodiei, unde, din întîmplare, în fotografie apare exact peretele dintre dormitor şi baie, despre care procurorii spun că ar fi fost zugrăvit în dimineaţa zilei de 30 august 2007, între orele 3.00 şi 8.00:


Anchetatorii spun explicit că vopsirea acestui perete în două culori ar fi consecinţa faptului că poliţistul Cristian Cioacă a vrut să ştergă sîngele şi, în acea noapte în care a comis crima, a zugrăvit partea de jos a peretelui, rezultînd o culoare mai deschisă! Şi acest amănunt este considerat probă-cheie în dosar.
Iată ce se scrie în Raportul de cercetare tehnico-ştiinţifică din 1.10.2008:

Concluziile sînt reţinute şi în Rechizitoriu, ca probă decisivă, deşi chiar în documentul de mai sus se spune că toţi pereţi sînt coloraţi în diverse nuanţe de portocaliu!

După cum se vede în fotografia de mai sus, pe care procurorii n-au văzut-o nici astăzi, peretele era zugrăvit în două culori încă din 26 iulie 2005!

3. Plinta din apartament avea urme de vopsea şi în 2005

Tot din analiza fotografiilor din albumul de familie al Elodiei, am descoperit un alt amănunt care răstoarnă o altă probă-cheie din dosar.

În Rechizitoriu se spune că PLINTA care se află pe peretele dinspre baie al dormitorului crimei are urme de vopsea lavabilă rezultată din zugrăvirea acestui perete în dimineaţa zilei de 30.08.2007 pentru a şterge sîngele:

Dacă, însă, privim cu atenţie fotografia de mai jos, realizată cu mai bine de un an înainte de evenimentele din vara anului 2007, observăm că pe fundal apare un alt perete, cel din camera copilului, iar la baza sa se vede că plinta are urme de… vopsea lavabilă!

Cu alte cuvinte, observaţia anchetatorilor că urmele de vopsea de pe PLINTA din dormitorul Elodiei ar demonstra că zona a fost zugrăvită şi lemnul nu s-a şters bine hazlie, din moment ce, cu peste un an înainte, un alt perete avea aceleaşi urme! Ipoteza procurorilor se bazează pe declaraţia unei menajere care a intrat în casa Elodiei de două ori pentru a face curăţenie. Orice om care a zugrăvit casa, ştie că vopseaua de pe o suprafaţă de lemn trebuie spălată de cîteva ori pentru a dispărea, uneori fiind nevoie de alte substanţe decît apa!

Iată, aşadar, alte trei probe pe care le punem la dispoziţia celor care anchetează şi judecă acest dosar, astfel încît să poată să decidă în cunoştinţă de cauză care este adevărul în cazul dispariţiei Elodiei! Redacţia noastră este acum în posesia întregului material din dosar şi vom continua această anchetă paralelă, întrucît mai sînt încă multe lucruri ce ni se par cel puţin îndoielnice în ancheta oficială! De altfel, încă de la apariţia acestui caz s-a spus că ancheta a demarat prost, mergîndu-se exclusiv pe pista unei crime, toate celelalte piste sugerate de probe fiind aproape abandonate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.