Aveţi un caz greu, cel al locotenentului Alexandru Gheorghe. S-a propus trecerea în rezervă a clientului dumneavoastră. Atacaţi acum "la baionetă"?

În esenţă, chestiunea pe care o discutăm se referă la atitudinea civică, în raport cu legea. Faptele sunt simple. Un militar este supus judecăţii colegilor săi pentru abateri de la normele de disciplină militară. Punct! Pentru a fi judecat un om în această ţară europeană, civilizată, statul s-a îngrijit să editeze norme, regulamente, ordine şi aşa mai departe. Consiliile de judecată şi consiliile de onoare, potrivit articolului 35 din Legea 80/95 privind statutul cadrelor militare - care este o lege organică -, se iniţiază prin Ordin al ministrului. Ordinele ministrului, instrucţiunile sunt întotdeauna date în aplicarea legii, niciodată contra acesteia. Prin urmare, aici se pune problema de atitudine faţă de lege a militarilor. Din câte cunoaştem, ministrul Apărării este jurist de formaţie, este profesor universitar doctor. Acum se pune o problemă: ce fac militarii acestei ţări? Pentru ei este prevalent un ordin, oricât de nelegal ar fi acesta, sau Legea, Constituţia sau Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?

Eu am constatat cu stupefacţie şi cu dezamăgire că pentru aceşti militari - cred că nu e vorba şi de alţii - ai armatei noastre, la ora actuală, funcţionează un fel de autism, ei sunt "închişi" în cazărmi. Pentru ei nu există o comunicare normală cu societatea din care fac parte, pentru ei, legile cetăţii nu contează, Constituţia cetăţii nu contează. Pentru ei contează un ordin, fiindcă acel ordin are o putere mai presus de puterile lor. Ordinul, chiar şi dacă este contrar legilor, se execută de către unii militari cu minţile înguste.

Dacă militarii executau ordinul comandantului suprem în 1989, despre ce mai discutam acum?

Vedeţi dumneavoastră, eu subliniez aici nişte nuanţe. Nu armata de pe vremea lui Ceauşescu a tras în popor. Au fost şi cazuri în care unii militari au tras, dar nu armata în sine. Normele cetăţii au fost prevalente chiar şi pentru acea armată. Pentru cea din ziua de azi, ele nu mai contează! Contează ordinul, oricât de imbecil ar fi acesta. Şi asta este tragic... fiindcă armata rămâne o instituţie închisă, de tip cazon, iar acei militari care dispreţuiesc legea sunt aidoma personajului Moş Teacă a lui Anton Bacalbaşa. Prin urmare, aici am văzut eu, chiar dacă le-am atras atenţia respectuos, dar ferm, că nu există un act normativ care să justifice instituirea consiliului de judecată, militarii s-au uitat la mine ca la unul picat din Lună, ca la un extraterestru.

Am fost la consiliu, le-am dat argumente scrise, i-am pus să ia act de concluziile mele sub semnătura lor . În faţa consiliului, acolo am pledat acest lucru...

Cum a fost în faţa consiliului, aşa cum vedem în filmele americane? Sau aţi vorbit de unul singur?

Nu m-a înţeles niciunul dintre acei ofiţeri! În acel consiliu era şi un ofiţer de justiţie - vai mama şi cozonacul lui! -, deci habar n-aveau, se uitau la mine ca la un om care vorbeşte chinezeşte. Le-am făcut proba legii - asta este suprema ruşine pentru un judecător -, pentru că există un principiu încă de pe vremea romanilor, "iuris novit curia", adică judecătorul cunoaşte legea. Eu am prezumat că nu cunosc legea şi m-am îndatorat punându-le legile pe care le-am invocat la dispoziţie. Le-am dat înscrisurile, i-am pus să semneze, urmând ca ei să mediteze în camera de chibzuinţă la soluţia pe care urmează să o dea. Le-am atras atenţia că nu există un act normativ care să justifice întrunirea lor, că în felul acesta fie sunt o troică, adică acel trio de ofiţeri ai Armatei Roşii care îi executau pe cei care dezertau de pe front. Troica era formată dintr-un ofiţer KGB, un ofiţer politruc şi un ofiţer din trupele terestre care îi executau fără judecată pe cei care călcau pe bec. Cumva se aseamănă povestea asta şi cu aşa-zisul proces al Ceauşeştilor de la Târgovişte. Ei n-au fost condamnaţi niciodată, ci judecaţi sumar şi executaţi. Nu exista nicio lege care să justifice tribunalul militar excepţional.

Revenind la consiliu, acel ordin al ministrului practic nu există! Din punctul de vedere al contenciosului administrativ, este un act administrativ, cu caracter normativ, dat de puterea executivă, în speţă de către ministrul Apărării. Acest ordin trebuia să cuprindă şi un regulament al consiliului de judecată. Esenţa este că acest act normativ, pentru a intra în vigoare, trebuia publicat în Monitorul Oficial. Or, el n-a fost publicat, prin urmare, el nu există! Toate hotărârile, ordinele, ordonanţele, cu caracter administrativ, care nu conţin informaţii clasificate, obligatoriu trebuie publicate în Monitor pentru a produce efecte. În caz contrar, actul este egal cu zero!

Care era soluţia în cazul de faţă?

Soluţia era ca acel consiliu să ia act că nu are la bază un act normativ care să-i justifice existenţa, să se dezinvestească - adică să spună: "Noi nu primim, nu putem să funcţionăm, că n-avem text de lege" - şi să restituie cauza comandantului Flotilei 71 aeriană, iar acel comandant să raporteze pe cale ierarhică ministrului: "Dom'le, n-avem acte, cum să-l judecăm pe nefericitul ăsta? Nu putem să-l judecăm, căci altfel comitem infracţiuni!". Nici ţiganii când se întâlnesc la Stabor nu încalcă legea, pentru că la ei există o tradiţie, o cutumă. Se judecă în baza cutumei. La noi, în armată e acest autism de tip schizoid. Că armata s-a izolat în carapacea ei numită cazarmă, şi pentru ea e mai bun un ordin care nu există decât o lege care există şi care-i obligă la un anumit tip de conduită.

Deci ordinul bate legea...

În armată nu există altceva mai al dracului decât ordinul. Da?... S-a'nţeles?

Să revenim la domnul locotenent. Cum s-a comportat?

Evident că ei o ţineau pe-a lor. Trebuia să îl întrebe de ce s-a dus în Piaţa Universităţii, de ce-a făcut declaraţiile pe care le-a făcut, de ce se poartă în felul acesta? Şi le-am spus: "Dom'le, nu puteţi pune aceste întrebări pentru că dumneavoastră n-aveţi nicio calitate conferită de lege. Prin urmare, el nu vă va răspunde niciodată, la nicio întrebare, îşi rezervă dreptul la tăcere". Şi-am pus punct! "Păi, şi noi cum facem?" "Citiţi legea", le-am spus. V-am făcut proba legii, mergeţi în camera de chibzuinţă, în deliberare, citiţi până vi se fac ochii ca la melc şi poate pricepeţi până la urmă!

A fluierat în biserică, da? Acesta este un fapt. Problema este că, dacă acest fapt se vrea sancţionat, trebuie să existe un act normativ, nu o părere a unei babe de pe şanţ, a mea sau a judecătorului sau ce-o fi el. Ai fluierat, e grav, dar unde scrie că e grav? Spuneţi-mi şi mie! Păi, uite că scrie în ordinul ăsta... Dom'le, nu înţelegi că ordinul ăsta nu există?

Dacă avem un cod penal şi mâine vine un dobitoc şi spune: "Măi, ziaristule ! Faptul că tu stai cu pixul şi cu foaia de hârtie în mână e infracţiune şi uite-ţi dau doi ani de pârnaie!". Tu zici, "da, mă, merg la puşcărie, dar arată-mi şi mie unde scrie treaba asta". Şi dobitocul zice: "Nu scrie, asta-i părerea mea! Şi-ţi mai dau şi-un şut în fund!". Ăsta este un limbaj de Piaţa Matache, dar n-am încotro, trebuie să mă fac înţeles.

Bănuiesc că aţi contestat decizia...

Evident, de-aici încolo ne vom muta în faţa judecătorilor. Eu regret faptul că ministrul Apărării, general de justiţie cu patru stele, este prins într-o situaţie delicată, iar eu sper să nu semneze trecerea în rezervă a tânărului locotenent, fiindcă subordonaţii lui l-au tras pe o pistă falsă... pe ministru. I-au dat un măr otrăvit! Dacă îl trece în rezervă, deschidem acţiune împotriva ministrului. Atunci, el trebuie să mediteze foarte adânc: am avut bază legală? N-am avut! Şi-atunci trebuie să le spună celor din consiliu că acţiunea lor este egală cu zero.

Acest lucru este vătămător pentru locotenentul Alexandru, clientul meu. Potrivit legii contenciosului administrativ, orice persoană vătămată în drepturile sale legitime, printr-un act al puterii executive, are dreptul să formuleze acţiune în contencios pentru a-şi proteja dreptul vătămat. În aceste împrejurări, mergem la instanţa de contencios. Arătăm şi judecătorilor care e situaţia, şi probabil îşi vor face cruce cu ambele mâini când vor vedea ce n-au văzut niciodată: Troica sau Staborul în armată! Şi ăsta nu este un lucru bun pentru armata română. Eu am fost militar şi îmi pare rău că armata este pusă într-o situaţie foarte delicată, gestionată extrem de prost de nişte militari incapabili, în frunte cu comandantul Flotilei 71. Da? Ăla o fi bun zburător - să fie sănătos -, poa'să se dea cu avionul pe cerul patriei cât o vrea, dar pe pământ, aicea, să se supună legilor de pe pământ!

A mai fost un militar la Revoluţie care a apărut în uniformă la televizor, căpitanul Lupoi. A păţit ceva că a vorbit contra regimului şi a încălcat regulamentele în vigoare la acea oră?

Da, a păţit ceva foarte grav, a ajuns senator!