Trucuri pentru a citi mai mult

Sunt mulți cei cărora le place să lectureze cărți din diverse domenii și nu se simt bine dacă părăsesc librăria fără să cumpere un volum. Sunt și ceilalți, care cumpără carte după carte, dar citesc puține, constatând în scurt timp că au un „munte“ de cărți pe noptieră, ce nu se mai micșorează, ba, din contră, se tot mărește. Și asta se întâmplă pentru că uneori găsim alte forme de divertisment și de relaxare, în loc să citim. Așadar, cel mai bine este să facem anumite schimbări.

Putem începe prin a face mai „prietenoasă“ camera în care citim. Adică să evităm tot felul de alte elemente de distracție la care avem acces mai ușor, cum ar fi televizorul, jocurile pe calculator sau pe telefon.

Sursa de lumină trebuie să fie într-o poziție bună, întrerupătorul trebuie să fie la îndemână, în cazul în care citim în pat. Apoi, dacă se poate, ar fi bine să scoatem televizorul din cameră, iar telefonul nu ar trebui să stea în apropiere, pentru a nu fi tentați de vreun joc sau vreo conversație pe Facebook.

Dacă ne simțim confortabil și nu ne afectează cititul, putem pune muzică în surdină. Un mediu prielnic pentru citit este cel fără alte tentații mai facile, astfel că muntele de cărți va deveni mai mic.

Să luăm cărțile cu noi oriunde mergem

Neil Pasricha de la Harvard Business Review a scris la un moment dat despre scriitorul Stephen King: „Stephen King sfătuia oamenii să citească aproximativ cinci ore pe zi. Prietenul meu mi-a spus că asta este o prostie. «Cine ar putea face asta?», zicea el. Dar apoi a plecat în vacanță și s-a așezat la coadă la film, așteptând să vină iubita lui. Și cine credeți că era în fața lui? Stephen King! Tot timpul cât a stat la coadă era cu nasul băgat într-o carte. Când au intrat în cinema, Stephen King încă mai citea, până s-au închis luminile. A citit și când ieșea“. Acest exemplu este bine de urmat, pentru că sunt minute de folosit pentru citit în multe momente moarte ale zilei. În loc să butonăm telefonul sau să citim tot felul de articole la întâmplare, care nici măcar nu ne interesează prea mult, mai bine citim o pagină dintr-o carte.

Să renunțăm la cărțile care nu ne plac

De multe ori ne vine greu să renunțăm la o carte, chiar dacă nu ne place. Dar ne încăpățânăm să o terminăm, de teama de a fi catalogați nu destul de deștepți să o înțelegem, deși chiar ar putea să nu fie o carte bună. Această gândire s-a dovedit a fi o prostie. Practic, este vorba despre timp pierdut, timp în care putem citi orice altă carte, care s-ar putea să ne și placă. Lectura unei cărți ar trebui să fie o experiență care să ne provoace bucurie și un câștig intelectual, nu ceva cu care ne luptăm. Altfel, dispare toată distracția. Așa că cel mai bine ar fi să renunțăm la cartea care nu ne place, pentru că nu o să ne judece nimeni.

Să nu citim mai mult de trei cărți deodată

Unii pot citi o singură carte într-o zi sau două. Alții nu. Ei simt nevoia să schimbe atmosfera, emoțiile și starea, și atunci citesc mai multe cărți în același timp. Pentru a nu încurca personajele, acțiunea și faptele, ar fi bine să nu citim mai mult de trei cărți deodată. Și, de preferat, genuri diferite: una de ficțiune, una de memorii și alta SF sau alt gen. Dacă nu ne place una, renunțăm la ea și o înlocuim. Experiențele legate de cărți trebuie împărțite cu prietenii. Cu cât vorbim cu cineva mai mult despre cărțile pe care le citim, cu atât suntem mai avizi să aflăm lucruri și puncte de vedere noi. Așa ne sunt recomandate și alte volume. Este vorba de un ciclu: citim cartea, vorbim despre ea, ne entuziasmăm, citim mai mult și ne bucurăm.

„Să completăm ciclul“

Această regulă se referă la a nu amâna lucrurile pe mai târziu, dacă ele pot fi făcute acum. Acest concept se poate aplica și în cazul lecturii.

Putem proceda astfel: înainte să ne apucăm de citit, să ne stabilim o țintă, cum ar fi să citim un anumit număr de pagini, o anumită perioadă sau până se termină capitolul.

Acest experiment a fost dat drept exemplu de Tudor Chirilă, care îndemna lumea să citească, după ce a declarat la începutul anului trecut că și-a propus să citească în fiecare zi câte 25 de pagini. Este un truc care cu siguranță ne va face să citim mai mult decât am făcut-o până acum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.