„Trufa”, o locuinţă rafinată într-o grotă

Pe o coastă stâncoasă a Oceanului Atlantic, în spaniola Galicia, în interiorul unui pâlc de pini, un bloc de piatră adăposteşte o mică locuinţă poetică.

Arhitecţii Studioului Ensamble din Spania au imaginat o cabană de vacanţă inspirată de Le Corbusier.

Pornind de la ideea că Trufa face parte din natură, arhitectul Antón García-Abril, în colaborare cu Ricardo Sanz şi Javier Cuesta, a construit o structură, săpând în pământ pentru a turna fundaţia. Cu pământul scos a ridicat un zid de jur împrejur, ca un dig de susţinere, delimitând un perimetru de 20 de metri pătraţi. A acoperit placa de beton cu o grămadă de baloturi de paie, de 50 de metri cubi, până la înălţimea dorită, şi ansamblul a fost acoperit cu beton. Când betonul a fost perfect uscat, a săpat pământul din jur şi a intervenit asupra masei informe, tăind-o aşa cum se procedează cu piatra într-o carieră, pentru a scoate fânul din interior. A decupat, de asemenea, ferestrele. Stânca a fost tăiată pentru a permite instalarea unei ferestre-ecran care, noaptea, reflectă extraordinarul peisaj din faţa ei.

Movila de pământ crescută între pini

Eliberarea interiorului a fost încredinţată unei vaci, care a mâncat tot fânul timp de un an, descoperind un spaţiu poetic neobişnuit, la jumătatea drumului între natură şi construcţia umană.

Termenul trufa în limba spaniolă înseamnă trufă. Edificiul, a cărui formă pare într-adevăr să semene cu o trufă, este rezultatul unei experienţe speciale a lui Antón García-Abril de la Ensamble Studio. Trufa a devenit o casă de vacanţă pe Costa da Morte, în Galicia, zonă de mare importanţă naţională, cunoscută mai ales în urma dezastrului petrolierului Prestige. Este un sit natural de mare forţă, caracterizat prin faleze ridicate deasupra mării. Pornind de la ideea că trufa este un element al naturii, arhitectul a realizat această structură în care se poate trăi foarte bine, poţi face duş, te poţi încălzi.

Trufa se află în curtea uneia dintre casele de pe malul Oceanului şi este, de fapt, o mică grotă, dar o peşteră fabricată în întregime de Studioul de Arhitectură.

O cameră deasupra mării

În interior se află un pat, un şemineu şi o sală de baie, un colţ amenajat cu perne. Acest din urmă ansamblu a fost aşezat pe o estradă, astfel încât să se afle la nivelul ferestrei celei mari. Alungit, ai o vedere uluitoare asupra peisajului Costei da Morte.

În interior, baloţii de fân s-au imprimat pe plafon şi pe pereţi, dând impresia că totul a fost construit în papier-maché.

Duşul şi lavaboul au fost fixate pe o placă de beton care înconjoară casa şi ascunde abil toaleta plasată într-un dulap.

O peşteră cu tot confortul

Patul-canapea este încastrat în structura de beton care înconjoară camera, putând servi şi de comodă. La dreapta canapelei se află o uşă mică de intrare.

Şemineul a fos încastrat şi el în beton pentru serile romantice. Camera este luminată numai de un tub şi câteva lămpi cu scopul de a profita la maximum de lumina naturală.

Trufa seamănă în mod bizar cu o enormă grămadă de pământ care a prins rădăcini între pinii grădinii. Ea se confundă cu peisajul înconjurător.

Canapeaua încadrată de structura de beton

În această construcţie, naturalul şi artificialul se confruntă, generând un dialog între natură şi intervenţia omenească.

Creată şi de om, dar şi de natură, Trufa rămâne o locuinţă confortabilă şi ecologică, ce se integrează perfect mediului înconjurător, Cu arhitectura sa atipică, ea este rezultatul unui proiect ambiţios al arhitectului Anton Garcia Abril. Spaţiu modern care seamănă cu o peşteră, pare să fie o locuinţă şic într-o grotă preistorică.

Colţul şemineului

“Ceea ce am creat nu este încă arhitectură: am fabricat o piatră. Ne-am inspirat din Cabana lui Le Corbusier. Dorinţa noastră a fost să construim cu mâinile noastre o bucată de natură, un spaţiu contemplativ, o mică poezie”, mărturisea arhitectul.

Realizarea costrucţiei s-a dezvoltat ca o aventură ludică, concepută, de fapt, ca un joc constructiv.

Rezultatul – o casă de vacanţă luxoasă, total insolită.

Şemineul este şi el încastrat în beton

Fiul unui cunoscut compozitor spaniol, arhitectul Antón García-Abril a fondat Ensamble Studio în 2000, conducând o echipă experimentală. Este profesor la Şcoala de Arhitectură din Madrid, iar în 1996 a primit Spanish Academy Research Prize in Rome. A fost distins cu Premiul I la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, în acelaşi an, şi a fost selectat ca finalist al Premiului Mies van de Rohe în 2005.

O peşteră construită de mâna omului

Este profesor invitat la Cornell University, dar şi la alte universităţi americane şi europene. Este autorul Centrului Cultural SGAE din Santiago de Compostela, şi al Muzeului Americii din Salamanca, al Teatrului Liric din Mexico city, al Berklee-SGAE Tower of Music din Valencia, al Casei Hemeroscopium din Madrid. În aceasta din urmă arhitectul se joacă cu structurile plasate într-un echilibru aparent instabil, care închide spaţiile de locuit, permiţând şi evadarea în peisaj.

Casa Hemeroscopium

Este o casă din beton, sticlă şi apă. Montajul construcţiei este făcut în principal cu oţel armat şi elemente prefabricate. În vârful structurii este plasat un bloc de granit de 20 de tone care serveşte de contra-greutate. Întreaga construcţie a presupus o inginerie complexă.

Casa este o secvenţă de 7 elemente structurale. Procesul de calcul al structurii a durat mai mult de un an, în timp ce construcţia propriu-zisă s-a realizat în 7 zile. Fiecare încăpere a fost construită în aşa fel încât să aibă lumină naturală, deschizându-se către un patio şi o piscină centrale. O a doua piscină, exterioară, are lungimea unei piscine olimpice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.