Trump pune Europa în fața unei mari alegeri

Președintele Donald Trump și-a încheiat sâmbătă primul turneu internațional. Dacă în Arabia Saudită, în Israel și chiar la Vatican a dat impresia unei adecvări cu interlocutorii săi – regele saudit Salman bin Abdulaziz, premierul Benjamin Netanyahu și Papa Francisc, la Bruxelles, capitala pe care în campania prezidențială o numea „gaură împuțită“, Trump i-a lăsat perplecși pe aliații europeni.

Nu numai că l-a îmbrâncit pe premierul Muntenegrului, stat care va adera oficial la NATO peste exact o săptămână, dar a fost și primul președinte american care a refuzat să reafirme explicit angajamentul SUA pentru Articolul 5 din Tratatul NATO, în fața aliaților din Europa. La Bruxelles, în fața noului sediu de sute de milioane de dolari al NATO, Trump a rostit un discurs în care a numit Rusia o singura dată, ca principală amenințare la adresa Alianței, alături de terorism. În schimb, Trump a amintit de șapte ori despre „plată“ sau „bani“, a spus că „multe țări datorează sume uriașe de bani din anii trecuți și nu plătesc pentru acești ani care au trecut“, că „până și 2% din PIB este insuficient“ pentru modernizarea, pregătirea și numărul forțelor NATO. A fost un discurs privit de presa critică la adresa președintelui drept „arțăgos“, care nu-și avea locul la o asemenea ceremonie.

Șase împotriva lui SUA

Iar Trump nu s-a oprit aici. Mergând pe aceeași linie a condamnării surplusului comercial uriaș al Germaniei, anunțată la întâlnirea avută cu o zi înainte cu președintele Comisiei Europene, când a spus că: „germanii sunt răi, foarte răi, uitați-vă la milioanele de mașini pe care le exportă în SUA“, Trump a aruncat în aer Summit-ul G7 din Sicilia. Este evocator că Trump și cancelarul Angela Merkel au plecat în grabă spre casă, fără a mai ține o conferință de presă, iar lungul comunicat de 32 de pagini al summit-ului de anul trecut s-a redus acum la nici șase pagini. A fost lucrul care a demonstrat, în mod evident, „inutilitatea summitului G7“, scrie La Repubblica. Este o dovadă a loviturii pe care globalizarea, așa cum este ea înțeleasă astăzi, a primit-o în Sicilia. Cât privește lupta împotriva schimbărilor climatice, una dintre mizele summitului G7, Trump nu numai că nu a fost convins să respecte Acordul de la Paris din 2016, ba chiar a anunțat că va decide, în cursul acestei săptămâni, eventuala retragere a SUA din acord. Într-un gest rarisim, Angela Merkel a declarat că este „foarte nemulțumită“ și că, „suntem în situația în care șase sunt împotriva unuia“.

Rusia, amenințare la adresa NATO

La o primă vedere, evenimentele de la Bruxelles și de la Taormina ne arată cum administrația Trump rupe SUA de aliații europeni și de comerțul mondial, pornind de la o judecată eronată a riscurilor de securitate și a celor economice – până la urma, Germania produce marea majoritate a automobilelor vândute în SUA folosind forță de muncă americană. Nimic mai fals, însă, pentru că minisummit-ul NATO la care a participat Trump s-a încheiat cu o declarație care arată că Rusia este pe mai departe o amenințare, iar la summit-ul G7, liderii prezenți au anunțat că vor continua regimul de sancțiuni impus Moscovei după anexarea Crimeii și izbucnirea Războiului din Donbas.

După cum vizitele sale în Arabia Saudita și Israel au adus un mesaj de solidaritate strategică și de cooperare economică extrem de bine primit, Donald Trump nu a venit în Europa cu un mesaj care să scindeze alianța transatlantică și nici să împiedice comerțul europenilor. Donald Trump a venit în Europa pentru a-și anunța aliații că a venit iar vremea ca America să fie liderul mondial, puterea care dorește să se implice total în lupta împotriva terorismului, dar și a încălcării principiilor suveranității și integrității teritoriale, fidelă alinatelor din care face parte.

Din nou la diplomația lui Kissinger

Numai că, spre deosebire de cancelariile Europei, administrația Trump privește mai departe de Donbas sau Urali, către China, și mare parte din atitudinea aparent „arțăgoasă“ a președintelui vizează Beijingul, deloc numit în discursurile europene ale lui Trump, dar marele pretendent la poziția de primă mare putere globală. La o săptămână după Summit-ul Noului Drum al Mătăsii, organizat în China, cu participarea marilor puteri europene, la un an de la apariția Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură (inițiativă a Chinei unde au investit toate puterile vestice, cu excepția SUA), Donald Trump a vorbit nu despre protecționism, căci aceasta ar dăuna uriaș economiei americane, ci se opune unei globalizări care umple disproporționat de mult vistieria Chinei. La fel, Donald Trump nu se opune condamnării acțiunilor Rusiei, însă încearcă să restabilească un dialog cu Moscova, la fel ca și cu UE, pentru stoparea ascensiunii chineze. Este o renaștere a „diplomației triunghiulare“ a lui Henry Kissinger, strategia prin care SUA trebuie să caute mereu în acel colț al triunghiului cu Rusia și China, astfel încât să aibă cele mai bune relații posibil cu ambele puteri și să poată profita de neînțelegerile dintre ele.

O invitație pentru aliați în stilul lui Trump

Dincolo de caricaturile făcute administrației Trump în presa internațională și de scandalurile politice de la Washington, președintele SUA a venit în Europa într-un exercițiu de diplomație publică marcat de stilul său de a privi lumea ca pe o mare afacere, pentru a-i invita pe aliați și pe cetățenii europeni să stea alături de SUA în acel colț privilegiat al triunghiului puterilor. Pentru asta, Trump cere nu numai 2% din PIB-ul europenilor pentru apărare, ci și o seamă de sacrificii privind politica de mediu și cea comercială, alături de o îndulcire a poziției față de Moscova. Pe termen lung, este una dintre puținele soluții strategice care pot prezerva civilizația occidentală, însă, pe termen scurt, este o soluție care riscă să aducă prejudicii liderilor politici și diplomațiilor europene anchilozate și claustrate, care preferă să oculteze marea alegere pe care trebuie să o facă, vorbind mai degrabă despre incorectitudinea politică a lui Trump, despre încălzirea globală, scandaluri și impeachment.

Recomandare. Citiți și:

Demers jurnalistic atipic pentru un președinte pe măsură. Donald J. Trump este în Dosarele Cotidianul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.