Trump revine în zona de acoperire

Deşi acoperit ca intensitate tragică de atacurile teroriste de la bisericile din Egipt, momentul declanşării celor 59 de rachete Tomahawk asupra bazei militare Khan Cheikhoun din Siria constituie începutul unei îndelungi controverse internaţionale. La capătul ei vor fi schimbate strategii diplomatice, pregătiri militare şi ofensive de comunicare din întreaga lume. Dacă tragedia din Egipt e un moment punctual, cu criminali necunoscuţi care pot lovi oriunde şi oricând, loviturile aeriene ale SUA reprezintă cu totul altceva. Pe plan geopolitic, ele anunţă schimbări majore în raporturile SUA cu Rusia, dar şi cu China, Marea Britanie, Franța şi cu ţările arabe. Schimbă, desigur, chiar şi raporturile politice din interiorul SUA, căci aici nu e vorba doar de o lovitură militară, ci şi de o lovitură de imagine. Pentru contestatarii săi din interior, atacul bazei aeriene de la Shayrat, ca răspuns al folosirii armelor chimice în satul Khan Sheikhoun, a fost o răsucire politică într-o direcţie nouă, imprevizibilă până atunci. În plină anchetă FBI asupra implicării serviciilor secrete ruseşti în alegerile prezidenţiale din SUA, nimeni nu se aştepta ca Trump să ofenseze Rusia fără avertisment, lovind în capacitatea militară a preşedintelui Bashar al-Assad, aliatul lui Vladimir Putin. Chiar dacă un mic avertisment a fost, anume acela ca ruşii să-şi retragă trupele înainte de atacul american, e limpede că acesta nu a lăsat loc de negocieri, ci doar a anunţat un fapt implacabil.

Una din principalele strategii de imagine ale preşedinţilor americani s-a bazat, chiar şi în timpul Războiului Rece, pe fermitatea în raport cu Rusia. O fermitate adaptată, desigur, la diversele situaţii reale, aflate în derulare. Acum, într-o vertiginoasă scădere de popularitate, Donald Trump a reacţionat rapid, într-o cauză care poate fi considerată ca fiind umanitară. Deci, avea impact asupra americanilor calma agresivitate a presei interne şi asigura un respiro pentru posibila construire a unei noi strategii a prezenţei americane pe plan internaţional.

Interesantă a fost şi suprapunerea perioadei imediat post atacului în Siria cu întâlnirea cu preşedintele chinez Xi Jinping, în 7 aprilie, la clubul de lux Mar-a-Lago din Florida. O întâlnire pe care Trump a anunţat-o ca reuşită, chiar ca închegare a unei „relaţii personale speciale“. Fără vreo referire la Coreea de Nord, deocamdată. Or, tocmai Coreea de Nord lansează, în aceste zile, o sfidare militară de mare calibru. În mesajul său către Trump, Kim Jong-un anunţa că este pregătit să reacţioneze la „orice tip de război“ dorit de Statele Unite. Reacţia nord-coreeană vine după dislocarea grupului naval al portavionului USS Cal Vinson în zonă, pentru a semnala determinarea Statelor Unite în chestiunea arsenalului nuclear nord-coreean. Element-cheie în acest posibil conflict, China se mulţumeşte să voteze la ONU împotriva susţinerii SUA în chestiunea Siriei, dar fără a condamna gestul.

Adevărata condamnare a venit, evident, din partea Rusiei, care considera atacul american drept ilegal, odată ce nu a avut aprobarea niciunui organism internaţional. Fireşte, problema legalităţii unui atac pe teritoriul altui stat e delicat de analizat în cazul Rusiei. În viziunea Moscovei, Trump a devenit prizonierul propriului sistem militar, care îi impune deciziile imediate.

În lumea arabă, repoziţionarea americană împotriva tandemului Putin – Bashar al-Assad generează aprobări entuziaste, dar şi acuzaţii violente. O conferinţă de presă comună Trump – regele Iordaniei Abdallah II anunţa aprobarea absolută a Iordaniei în raport cu lovirea capacităţilor militare ale guvernului sirian. În acelaşi timp, Iranul se aliază (cel puţin declarativ) cu Rusia. Lucru total previzibil, odată ce Teheranul are o parte semnificativă a armatei sale desfăşurată pe teritoriul Siriei, încă din 2012, în cooperare cu trupele ruseşti.

Confruntat cu tensiuni între UE şi SUA, Trump câştigă alianţa cu Marea Britanie în problema siriană. În convorbirea telefonică avută cu Theresa May, cei doi au convenit că ar fi un moment favorabil pentru a convinge Rusia să îşi retragă sprijinul pentru preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.

Nu aceeaşi reacţie o are Franţa, care se află în pragul alegerilor prezidenţiale şi nu se mai poate implica în nicio strategie, pe niciun termen. Singura voce mai nervoasă este cea a Marinei Le Pen, acare se declara dezamăgită de decizia preşedintelui american, pe care îl credea mai apropiat de Rusia, dar acum îl vede ca fiind „populist“. Pe plan oficial nu se remarcă decât intervenţia la ONU a lui Francois Delattre, care afirma, în numele guvernului său, că intervenţia americană a fost legitimă şi necesară. Susţinerea diplomaţiei europene pentru Trump a crescut simţitor, singurul care se întreabă, parcă stingher, dacă atacul aerian a fost sau nu legal fiind reprezentantul Suediei, Olof Skoog. Care s-ar putea să aibă dreptate, întrucât intervenţia militară face obiectul unei rezoluţii din capitolul VII al Consiliului de Securitate, care invoca apărarea legitimă prevăzută de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite.

Iată, aşadar, o noutate care generează schimbări majore în geopolitica mondială. Deşi anunţase, în campania electorală, o revenire a SUA la problemele interne, sugerând renunţarea la teatrele de operaţiuni externe, Donald Trump pare a acţiona exact pe dos. După o scurtă (sau aparentă) absenţă din reţea, preşedintele american revine în zona de acoperire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Ciobotea 15 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.