Trump, un „mare pas”, la limită

Senatul SUA a votat la limită marţi seara pentru a începe dezbaterea oficială a unui proiect legislativ, care va abroga elemente majore din legea asigurărilor de sănătate Obamacare.

Republicanii au reuşit să treacă moţiunea crucială cu 51 de voturi ”pentru” şi 50 ”împotrivă”, iar vicepreşedintele Mike Pence a rupt egalitatea din Senat.

Această moţiune a reprezentat un obstacol important pentru republicani, dar aceştia ar putea să nu aibă destule voturi pentru a trece legea de abrogare a Obamacare, după ce au trecut la limită o simplă moţiune pentru a dezbate proiectul legislativ în Senat.

Mai mulţi protestatari au întârziat începerea votului pentru abrogarea Obamacare, scandând ”ucideţi acea lege, dar nu ne ucideţi pe noi” din galeria Senatului Statelor Unite, transmite Sky News.

Protestatarii au fost înlăturaţi din galerie, dar scandările acestora s-au auzit în continuare pentru câteva minute în plenul Senatului.

După protest, senatorii au continuat să voteze pentru a începe dezbaterea deschisă a legislaţiei de abrogarea a Obamacare.

Președintele american Donald Trump a calificat drept un „mare pas” votul de marți din Senatul Statelor Unite.

„A fost un mare pas”, a declarat președintele american, care critică de mai multe săptămâni incapacitatea majorității sale de a-și respecta promisiunea și înlocui reforma sistemului de asigurări de sănătate instituită de fostul președinte Barack Obama.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.