Tsipras: Nimeni nu poate ignora determinarea unui popor

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat duminică, după ce a votat la referendumul pe tema acordului cu creditorii internaționali ai Greciei, că „nimeni nu poate ignora determinarea unui popor de a-și lua destinul în propriile mâini”, transmit EFE, AFP și DPA.

„Voința guvernului poate fi ignorată de mulți. Dar voința poporului nu poate fi ignorată de nimeni”, a spus Tsipras, potrivit EFE, după ce a votat în circumscripția sa electorală din cartierul Kipseli, din nordul Atenei.

Tsipras a insistat că „astăzi poporul grec trimite un mesaj cum că și-a luat destinul în propriile mâini, că democrația învinge teama, hotărârea învinge propaganda fricii”.

Grecia decide duminică printre-un referendum dacă țara trebuie să accepte sau să respingă acordul propus de creditorii internaționali (BCE, UE, FMI).

Birourile de vot s-au deschis duminică, la ora 4.00 GMT şi sunt așteptați să voteze 10.837.118 de greci.

Aceştia vor fi întrebaţi dacă „trebuie acceptat proiectul de acord prezentat de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI) în timpul reuniunii Eurogrupului din 25 iunie?” .

Potrivit Ministerului de Interne, primele rezultate vor putea fi cunoscute între 20.00 și 21:00, ora locală (17:000 și 18:00 GMT).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.