Tudor Arghezi a pupat mâna Moscovei

„Trebuie întîi să-i cer adunării din Kremlin o iertare: inferioritatea mea de a nu fi orator și de a nu putea să improvizez după regulă îmi aduc aminte că sunt un scriitor și-mi permit ca-n loc să-mi vorbesc cuvîntul, să mi-l citesc. Limba scriitorului e condeiul și graiul lui e cerneala.

Sînt în călătorie întîiași dată prin continentul Uniunii Sovietice și de cîteva zile în Moscova legendară, evocatoare de frămîntări, de lupte crîncene și de titanice biruințe. Citisem, auzisem multe, dar mărturisesc că nu m-am așteptat să văd ce văd și să simt ce simt. Sînt năucit. Am intrat într-un vast univers de miracole nebănuite.

Nu aș putea să mulțumesc îndeajuns cîrmuirii țării mele care m-a învrednicit să fac parte din delegația guvernamentală însărcinată să primească tezaurul național romînesc, încredințat împărăției ruse și restituit după 41 de ani de către socialiști.

Îi mulțumesc mai ales că-mi dă prilejul să constat, în proporțiile realizărilor sovietice, cît de mare, cît de departe și cît de repede poate să ajungă omul cînd avîntul gigantului aflat într-însul nu e stingherit de fiara lacomă a categoriilor stăpînitoare.

În 41 de ani s-au succedat și la noi în Romînia cîteva generații, ajunse cele mai multe la maturitate. Ele nu știau că avem odoare, că osemintele de aur ale veacurilor romînești au existat vreodată și că sînt. Cei care le știam întrucîtva nu credeam să le mai vedem. În copilărie, la vârsta de 16 ani, acum 60 de ani, am văzut ultima oară, la București, «Cloșca cu pui». Acum, am întîlnit-o la Moscova, la Kremlin, grație guvernului sovietic și generalului comandant Vedenin, care ne-a deschis porțile ilustrei cetăți ca să-i arate delegației noastre comoara, în parte uitată și în cea mai mare parte necunoscută. Podidit de impresii, de reminiscențe, de intuiții și afinități nemaiîncercate personal, m-a zguduit o emoție aproape de plînset. Am văzut cu ochii mei, am pipăit cu degetele mele.

Măreția sovietică dă tezaurului nostru un accent care-l face grandios. Peste puține zile, minunile noastre scumpe vor fi transportate sub pază militară la București.

Să nu uităm cîteva lucruri care caracterizează noblețea gestului sovietic. Să nu uităm că Republica Sovietică ne restituie tezaurul după ce am atacat-o cu mîna armată și am invadat-o. De vreme ce am făcut-o să sîngereze adînc, legea învingătorului îi dădea dreptul să ni-l confiște. Nu! Cu o generozitate nemaicunoscută în miile de ani ale trecutului aprig, zbuciumat, al omenirii, guvernul sovietic ne cheamă la el acasă și ne spune: «Astea toate sînt ale voastre. Luați-le cu voi și duceți-vă cu ele la vatră». El ne-a păstrat cu luare-aminte comoara și ne-o dă înapoi. Să nu uităm nici în ce fel de condiții și evenimente ne-a fost păstrată în timpuri în care alte state își pierdeau capul: în două mari războaie consecutive, plus războaie intestine subvenționate din afară. Mai mult: peste comoara Romîniei a trecut, fără să o atingă în depărtările unde fusese ascunsă, cea mai neasemuită revoluție din toată lumea.

Luăm parte șase romîni, în numele poporului și guvernului romînesc, la un act istoric fără precedent. În calendarul nostru național Sovietele înscriu o sărbătoare nouă, asupra căreia nici o controversă nu-i cu putință. Îmi închin paharul în sănătatea generalului Andrei Vedenin, comandantul Kremlinului, a cărui bunătate surîzătoare ne-a catifelat simțirea și ai cărui ochi de o seninătate angelică nu pot să-i mai uit niciodată.

Închin paharul meu în slava socialismului izbăvitor.

Închin paharul în gloria Uniunii Republicilor Sovietice și a guvernului ei care a hotărît restituirea” (Tudor Arghezi, „Am intrat într-un vast univers de miracole nebănuite” – Toastul rostit la Kremlin, la preluarea tezaurului de artă păstrat în URSS, „Scînteia”, 8 august 1956).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.