Tudorel Toader, prima reacție după raport

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat joi dimineață, referindu-se la procedura de evaluare a activității procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, că și-a exercitat competențele legale și constituționale.

Toader a fost întrebat, la intrarea în sediul CSM, dacă evaluarea celor doi trebuia efectuată de un procuror desemnat și nu de ministrul Justiției. „Vă asigur că sunt proceduri diferite, iar eu mi-am exercitat competențele mele legale și constituționale”, a replicat ministrul.

Tododată, Toader a ținut să precizeze că nu s-a uitat aseară „absolut deloc” la televizor și nu cunoaște criticile.

Ministrul Justiției a anunțat miercuri, după ce a prezentat raportul privind evaluarea lui Kovesi și Lazăr, că nu este oportună, în acest moment, declanșarea procedurii de revocare a celor doi. (Detalii aici)

Într-o primă reacție, Parchetul General a transmis că procurorul general Augustin Lazăr, a luat act de concluziile evaluării prezentate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader şi că Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curţii Constituţionale.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a luat act de concluziile evaluării prezentată în cursul zilei de astăzi de către ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader.
În acest context, procurorul general reiterează punctul de vedere potrivit căruia Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curții Constituționale și va acționa pentru îndeplinirea rolului de reprezentare, în activitatea judiciară, a intereselor generale ale societății și de apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a scris Parchetul General pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.