Turcan: PSD se comportă ca o armată roşie

PSD va prelua şefia ambelor comisii de control SRI şi SIE, urmând să îi propună pe senatorul Adrian Ţuţuianu pentru preşedinţia Comisiei SRI, iar pe deputatul Mihai Weber pentru preşedinţia Comisiei SIE, au menţionat, luni, pentru Mediafax, surse din PSD.

Astfel, Adrian Ţuţuianu, senator de Dâmboviţa, va fi propus de PSD pentru a prelua preşedinţia Comisiei SRI, iar ca membri vor fi propuşi Doina Fedorovici (senator) Horia Nasra (deputat), Radu Babuş (deputat).

Mihai Weber, deputat, va fi propus de PSD să preia preşedinţia Comisiei SIE, iar ca membru al acestei comisii va fi propus Dorel Căprar (deputat).

Plenul reunit al celor două Camere va vota, luni, de la ora 16.00, constituirea şi componenţa comisiilor de control SRI şi SIE.

PSD se comportă ca „o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul” dacă nu respectă protocolul potrivit căruia PNL îi revine preşedinţia Comisie pentru controlul activităţii SIE, a declarat luni preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

„Au fost negocieri atât între PNL, cât şi celelalte partide. Există, de asemenea, un protocol asumat de către toate partidele parlamentare şi pe acel protocol PNL îi revedea preşedinţia Comisiei SIE. Aseară, au spus consilierii, domnul Dragnea a transmis că doreşte să ia totul. Cu ce drept într-o «democraţie» de tip feudal poţi să iei toate instituţiile şi să domini totul? Ar fi regretabil. S-ar comporta exact ca o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul. Cred că ar fi corect ca PNL, care este al doilea partid ca mărime în PNL să deţină preşedinţia unei comisii speciale”, a declarat preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

Raluca Turcan a afirmat că dacă şefia comisiei SIE va reveni PNL aceasta va fi preluată de deputatul Cezar Preda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.