Turcia a reținut 1.300 de migranți

Autoritățile turce au reținut luni circa 1.300 de migranți despre care afirmă că intenționau să se îndrepte pe mare spre Grecia, operațiunea, cea mai amplă de acest fel din ultimele luni, intervenind la o zi după acordul dintre Uniunea Europeană și Ankara, menit să stăvilească valul de migranți, transmite Reuters, preluata de AGERPRES.

Jandarmii turci au reținut sute de sirieni, irakieni, iranieni și afgani, precum și trei traficanți de persoane, găsiți în ascunzători situate în apropierea litoralului turc al Mării Egee, lângă orașul Ayvacik din provincia Canakkale, au declarat pentru Reuters oficiali ai gărzii de coastă.

Migranții au fost trimiși într-un centru de repatriere, de unde unii dintre ei ar putea fi deportați, au indicat oficialii.

Duminică, la Bruxelles, liderii europeni și guvernul de la Ankara au ajuns la un acord asupra unui fond în valoare de 3 miliarde de euro, bani alocați pentru cei circa 2,2 milioane de refugiați, majoritatea sirieni, aflați în prezent pe teritoriul Turciei. Celelalte componente ale acordului, încheiat sub forma unui plan de acțiune, se referă la ‘redinamizarea’ procesului de aderare a Turciei la UE și la grăbirea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.