Turcia interzice funeraliile religioase pentru susținătorii puciului

Directoratul pe probleme religioase din Turcia a anunțat că imamii nu vor conduce rugăciunile pentru „soldații pro-puciști care au lovit în națiunea turcă”, relatează agenția de presă Anadolu, potrivit independent.md.

Potrivit sursei, Directoratul, care are angajați în toată Turcia 75.000 de imami, a precizat că interdicția nu se aplică în cazul celor care au luat parte la puci sub constrângere sau au avut un rol fără voia lor.

Nu se știe sigur care este numărul susținătorilor puciului uciși în cursul tentativei de vineri de preluare a puterii în Turcia, dar se crede că el ar fi mai mare de 20.

Cel puțin 240 de persoane, inclusiv 145 de civili, și-au pierdut viața în cursul violențelor și aproape 1.500 au fost răniți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.