Turcia şi Grecia – „oile negre” din NATO şi Uniunea Europeană

Este limpede pentru toată lumea că Turcia dă, în momentul de faţă, mari dureri de cap alianţei transatlantice. Eforturile ei din ultima vreme de a avea o politică externă independentă şi de a cumpăra armament din afara NATO au stârnit îngrijorare printre membrii organizaţiei defensive sau, cum afirma în publicaţia americană „Wall Street Journal” o oficialitate de la Bruxelles, ”Turcia îşi reconfigurează discursul ca o ţară nealiniată, iar asta ne face să ne simţim extrem de neconfortabil”. Decizia Ankarei de a cumpăra tehnologie pentru rachete defensive de la China (rachetele FD-2000) constitue cea mai vizibilă ruptură între Turcia şi restul membrilor organizaţiei nord-atlantice, şi există atât îngrijorarea ca această tehnologie să nu poată fi integrată în sistemul general de apărare al occidentalilor, cât şi cea că uşile NATO vor fi, astfel, deschise pentru spionii Beijingului.

Totuşi, această afacere nu este singura dintre deciziile Ankarei care provoacă neliniştea aliaţilor săi din Vest. Relaţiile ei cu aceştia, în mod deosebit cu americanii, au devenit încordate mai ales din pricina divergenţelor privind războiul din Siria. Până pe la jumătatea anului trecut, 2014, turcii au menţinut o politică de tranzit deschis, care a facilitat accesul facil de arme şi luptători în Siria, împotriva regimului lui Assad. Această relaxare la frontiere a contribuit la crearea impresiei că acele locuri sunt un fel de sat fără câini şi că au uşurat ridicarea ISIS şi a facţiunii Jahbat al Nusra, din al-Qaeda, şi că, astfel, Turcia a devenit legată de acele organizaţii teroriste, inclusiv de finanţarea lor. La toate acestea se adaugă şi rolul în creştere a Ankarei, de finanţatoare a Hamasului – rapoarte neconfirmate vorbesc de un ajutor anual de 300 de milioane dolari de la turci, pentru această organizaţie teroristă. De asemenea, Turcia este acuzată de un scandal de corupţie ce include achiziţii de petrol, aflate sub embargou, de la Iran, iar ”capacul la oală”, ca să spunem aşa, sunt relaţiile excelente ale lui Erdogan cu liderul Rusiei, Vladimir Putin, ele ar permite Moscovei să-şi menţină controlul strategic asupra transportului intercontinental cu gaze naturale, către vest-europeni. Acest complex de factori ”negativi” din punctul de vedere al occidentalilor dă sentimentul că NATO şi Turcia se află într-un punct crucial, minim, al relaţiilor dintre ele. Pe lângă toate acestea, organizaţia nord-atlantică este extrem de nepopulară în Turcia. Aşa cum a indicat un sondaj al lui Pew International, de la New York, în iulie 2014, 53% dintre turci aveau o opinie foarte nefavorabilă, iar 17% nefavorabilă, despre NATO. Între timp, Ankara menţine tonul dur faţă de Vest, sâmbăta trecută preşedintele Recep Erdogan i-a criticat pe cei care au acuzat Turcia de genocidul contra armenilor, de acum 100 de ani, şi s-a adresat UE pe un ton sfidător: ”Hei, Uniune Europeană, nu avem nevoie de opiniile voastre, păstraţi-le pentru voi”.

Şi tot în sudul Europei şi al NATO, la Atena, se vorbeşte cam pe acelaşi ton. Belicoşi, grecii nu cedează, ruptura cu UE pare iminentă, rămâne doar o chestiune de timp, de timp scurt. Povestea de ultima oră a Greciei este bine cunoscută de toată lumea, ultimele ştiri o prezintă într-o lumină deosebit de defavorabilă, pe marginea prăpastiei, cu un picior alunecat în ea etc. – să auzim această poveste spusă altfel decât obişnuim aici, în Europa. La aproape10.000 kmde greci, la New York, trăieşte un tip altminteri simpatic, pe nume Neil Cavuto, managerul editorial şi prezentatorul a trei emisiuni la televiziunea Fox Business Network, a cunoscutei TV Fox, ”specializată” de ani buni în susţinerea aripii ultraconservatoare, de dreapta, din politica americană, cea ostilă Europei şi Uniunii Europene. Iată cum a prezentat Neil Europa şi problemele ei: ”Hei, Europa, las-o să plece. Lasă Grecia să plece. Şi lasă-i şi pe alţi membri bolnavi să plece, dacă grecii pleacă. A venit vremea să vă mişcaţi, pentru că voi, fani ai Uniunii Europene, sunteţi cam înţepeniţi în timp, aţi cam ruginit de atâta amar de vreme. Renunţaţi la aiureala cu acest club al vostru care, pasă-mi-te, ar merge bine, nu-i mai luaţi cu voi pe cei care nu se califică, pentru ca abia apoi să vedeţi dacă mai aveţi un club, sau nu. Uitaţi de Italia, Spania, Portugalia şi chiar Franţa, uitaţi chiar de tot clubul. Poate dispare toată Uniunea Europeană şi, odată cu ea, şi moneda euro, pentru că – să fim serioşi – voi înşivă ştiţi, că toată ideea asta a fost idioată şi ridicolă. Că asemănarea UE cu Statele Unite a fost şi este o prostie, o minciună, că aici suntem toţi strânşi în jurul unui guvern federal, ceea ce nu este cazul la voi. Grecia şi Italia nu simt nevoia să facă parte dintr-o uniune, pe care eu o numesc nu Uniunea Europeană, ci Germania Mare. Aşa ceva n-a funcţionat, nu funcţionează, şi nu va funcţiona. Renunţaţi, daţi grecilor înapoi drahmele, italienilor lirele, daţi-le înapoi culturile, rădăcinile şi libertăţile lor. Germania a eşuat acum 80 de ani, atunci când a încercat să cucerească tot continentul Europei, nu-i mai daţi încă o şansă, aşa ceva n-a avut sens nici atunci, şi nu are sens nici acum”.

Se vede, deci, clar că, în clipa când europenii se gândesc s-o lase mai moale cu NATO, când cumpără armament din alte părţi, sau nu cumpără arme americane pentru Ucraina, adică arme să se bată între ei, că atunci când se întâmplă toate chestiile astea, supărarea lui Fox News este foarte mare. Şi îi sfătuieşte călduros pe cei din flancul sudic să spargă unitatea UE şi să se uite chiorâş la germani…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Toma 73 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.