Țuțuianu: Îndeplinește sau nu condițiile pentru un asemenea post didactic?

Președintele Comisiei de control SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat, luni, că a cerut Serviciului detalii despre încadrarea lui Florian Coldea la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” şi despre informaţiile potrivit cărora DNA a solicitat SRI să monitorizeze două posturi de televiziune.

”Am făcut o solicitare la Serviciul Român de Informații în ceea ce privește încadrarea pe postul de conferențiar universitar la Academia de Informații a dlui Florian Coldea. Am cerut să ni se comunice care a fost procedura legală de ocupare a acestui post și să ne fie puse la dispoziție documentele din care să ne lămurim dacă dl. Coldea îndeplinește sau nu condițiile pentru un asemenea post didactic. Am solicitat SRI să ne trimită punctul de vedere legat de comunicarea de la DNA către SRI, respectiv solicitările de monitorizare a posturilor Antena 3 și RCS-RDS.

Vom vedea care a fost temeiul legal al acestui schimb de informații și în ce măsură au fost respectate dispozițiile legale care privesc activitatea SRI”, a declarat președintele Comisiei de control a SRI, Adrian Țuțuianu.

Vicepreşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, deputatul , a declarat, recent, pentru MEDIAFAX, că va supune atenției colegilor săi două subiecte în prima ședință, ședință care a avut loc luni.

Primul aspect semnalat de vicepreședintele comisiei se referă la Florian Coldea, care a devenit conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii. „În prima şedinţă a Comisiei SRI vom cere Serviciului detaliile acestui subiect, să vedem cum a fost posibil ca domnul Coldea să revină ca şi conferenţiar universitar, la Universitatea «Mihai Viteazul». Nu mi se pare normal să revină, să predea la Universitate, din moment ce a fost trecut în rezervă”, a menţionat Cucşa, care a arătat că detaliile pe care Comisia le va solicita Serviciului vor privi şi posibilitatea ca Florian Coldea să fie reangajat în Serviciu şi să cumuleze, astfel, pensia cu salariul.

Cel de-al doilea subiect se referă la problema transmiterii de către DNA la SRI a unor documente privind interceptările din dosare analizei membrilor comisiei, urmând a se decide dacă se va chema la audieri conducerea SRI sau dacă se va opta pentru o solicitare în scris.

Potrivit unor note ale Cabinetului procurorului-şef Direcţie, transmise în decembrie 2014, ianuarie şi respectiv februarie 2015 către Serviciul tehnic al DNA, sunt desemnaţi beneficiari secundari ai informaţiilor obţinute de acest serviciu reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii. Mai exact, beneficiarii secundari ai informaţiilor erau două unităţi SRI din Bucureşti şi Constanţa.
Notele sunt cuprinse în dosarul în care fostul primar de la Constanţa, Radu Mazăre şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, au fost arestati şi ulterior trimişi în judecată.

Mazăre era acuzat că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte, iar Strutinsky pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.