Urmele crimelor politice comise în primii ani ai regimului comunist au început să iasă la iveală abia acum, cu peste o jumătate de veac întârziere. Iar odată cu ele revin în atenția opiniei publice și figurile unor foști ofițeri ai MI care, în realitate, erau doar niște ucigași în serie, intrați în solda unui regim criminal. Unul dintre ei a fost maiorul Eugen Alimănescu, șeful Echipei „Fulger“ din Serviciul 4 „Bande“.

Cândva, pe la începutul anilor ’70, regretatul Sergiu Nicolaescu a interpretat rolul comisarului Tudor Miclovan, eroul filmului „Cu mâinile curate“. Aflat în floarea vârstei, Nicolaescu a întruchipat, atunci, cu har, un personaj elegant, un justițiar cu o figură carismatică, lup solitar veșnic implicat în lupte crâncene, pe viață și pe moarte, cu orice gangster care-i ajungea în bătaia pistolului. Atunci, „Comisarul“ a fost idolul unei ­întregi generații de puști care-l admirau, iar când jucau „Hoții și vardiștii“ nu ratau nicio ocazie să-i repete celebra somație: „Mâinile sus! Cine mișcă nu mai mișcă! Cine mișcă, mișcă mort!“. Iar replica, la fel de celebră, „Un fleac, m-au ciuruit!“ a supraviețuit până în zilele noastre, parafrazată „pe invers“, culmea, de către unii dintre politicienii de azi.

Eugen Alimănescu, șeful ,,Echipei Fulger“

În interviurile sale, Sergiu Nicolaescu a afirmat că modelele din viața reală din care s-a inspirat atunci când l-a creat pe Miclovan au fost comisarul de poliție Gheorghe Cambrea (care era unchiul său) și comisarul Eugen Alimănescu. Acum, despre Cambrea nu se mai știe mare lucru. În schimb, se știe că Eugen Alimănescu, cel din viața reală, nu avea nimic în comun cu elegantul justițiar Miclovan, cel din filme.

O decizie criminală

În vara anului 1949, într-o ședință a conducerii de vârf a Ministerului de Interne, la care au participat ministrul Teohari Georgescu, ministrul adjunct Marin Jianu, directorul Securității, Gheorghe Pintilie, și adjunctul său, Alexandru Nicolschi, s-a luat decizia ca toți cei care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și fuseseră condamnați la pedepse mai mari de 15 ani de pușcărie să fie executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete. Cel desemnat să ducă la îndeplinire acele execuții a fost zelosul maior Eugen Alimănescu. Acesta devenise membru PCR în anul 1945, la scurt timp după ce se întorsese de pe front, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În plan profesional, și-a început cariera ca informator al poliției, dar, în scurt timp, comuniștii l-au avansat în funcția de comisar. După înființarea Direcției Generale a Miliției (în ianuarie 1949), Alimănescu a primit gradul de maior. În această calitate, de-a lungul anului 1950, a comis un lung șir de crime odioase, mascate sub aparența „execuțiilor extrajudiciare“ cerute de marii șefi din MI. Printre victimele sale s-au numărat șase membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din grupul maiorului Nicolae Dabija și peste 30 de membri ai mișcării de rezistență din Dobrogea, închiși la Gherla, Aiud și Pitești. Bineînțeles că Alimănescu nu a fost singurul ucigaș aflat în solda Securității. Alte câteva sute asemenea lui au ucis mii de oameni. Iar victimele lor au fost îngropate, de-a valma, fie în gropi comune, fie în morminte anonime, ascunse de ochii unei populații deja terorizate de crimele regimului comunist. Acum, umbrele acelor victime răsar mai ales din documentele adunate prin arhivele secrete. Iar cu puțin noroc, cercetătorii reușesc, uneori, să descopere și câte o mână de oase rămase de pe urma celor uciși de Securitate. Iar de fiecare dată, aceste relicve sinistre ascund în spatele lor niște povești dramatice.

Arheologi pe urmele terorii

Asasinate colective, identificate pe Dealul Ciura

Arheologul dr. Gheorghe Petrov, expert în investigaţii speciale la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din România, ne-a vorbit, la obiect, despre crimele comise de Echipa „Fulger“, plutonul de execuţie comandat de ucigașul Eugen Alimănescu. De curând, urmele unora dintre aceste asasinate colective au fost identificate lângă Lugoj, într-un loc numit Dealul Ciura.

Cotidianul: Când au apărut primele informații privitoare la acele crime?

Gh. Petrov: De mai multă vreme existau o serie de informații privitoare la crimele comise în anii 1949 și 1950 în apropiere de Lugoj.

Primele informații le-ați avut din arhive sau din „teren“, de la martori?

Am început să investigăm acest caz în 2014, dar informații privitoare la aceste crime existau deja. Imediat după 1990, încă mai trăiau martori care au vorbit despre ele. În anul 1997, Parchetul Militar a și deschis un dosar penal în această cauză. Din păcate, acum, cea mai mare parte a martorilor, inclusiv cei care au fost audiați în dosarul respectiv, nu mai sunt în viață. După părerea mea, dacă ar fi existat o voință fermă pentru aflarea adevărului din partea autorităților competente ale statului, alta ar fi fost acum situația. S-ar fi cunoscut încă de atunci cine au fost criminalii, cum s-au săvârșit aceste omoruri și, ce este mai important, unde au fost îngropate cadavrele victimelor. În urmă cu cinci decenii, familiile celor uciși de Securitate erau anunțate foarte târziu despre moartea celor dragi. Iar uneori nu erau anunțate niciodată. Iar în cazul în care era vorba despre oameni uciși în confruntările cu trupele de securitate, secretul era aproape total.

Ce ați aflat în urma investigațiilor?

Că într-o zonă situată pe Dealul Ciura, din ordinul Securității, au fost executați și îngropați un număr mare de „partizani“, precum și mulți alți oameni care s-au opus regimului comunist. Atunci, în anii 1949-1950, acest asasinat colectiv a fost comis de către un „comandou“, de fapt, un „pluton de execuție“ condus de maiorul de miliție Eugen Alimănescu, ajutat de maiorul de securitate Zoltan Kling.

Kling, geamgiul criminal

Ce se știe despre acești criminali?

Despre viața personală a lui Zoltan Kling nu există prea multe informații. În Lugoj am mai găsit încă persoane în viață care cunosc detalii despre familia și activitatea lui. Din actele de la CNSAS rezultă că s-a născut la Timişoara, pe 25 mai 1912, și că în tinerețe a lucrat ca geamgiu. În 1948, considerându-se, probabil, că are „origine sănătoasă“, fostul geamgiu a intrat în atenția partidului, care l-a încadrat în Securitate, direct cu gradul de maior. A devenit şef al Serviciului Județean de Securitate Severin, cu sediul la Lugoj. Era considerat un ucigaș sadic, celebru în lumea lui pentru plăcerea patologică de a-și tortura victimele. Motiv pentru care a participat la multe anchete, dar și la acţiunile de anihilare a mişcării de partizani din zona Banatului montan. În 30 decembrie 1954 a fost trecut în rezervă, cu gradul de lt.-colonel. În cele din urmă, a ajuns să fie internat în Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului din Lugoj, unde, în anul 1970, a murit, complet nebun.

De fapt, Kling nu a fost unicul psihopat din Securitate. Alții asemenea lui, ucigași sadici care au instaurat teroarea în anii de început ai regimului comunist din România, au fost criminalii Goiciu, Maromet, Ciolpanu ori Șaramet, „tartorii“ pușcăriilor politice. Iar colaboratorul, tovarășul de crime al acelui Kling, a fost exact maiorul Eugen Alimănescu, cel despre care Sergiu Nicolaescu afirma că a fost unul dintre oamenii pe care i-a admirat, motiv pentru care l-a și folosit ca sursă de inspirație.

Ce se știe despre Alimănescu?

Ei, acesta este un personaj ceva mai interesant decât geamgiul Kling. Deși a fost sursa de inspirație al lui Nicolaescu, adevăratul Alimănescu, cel din viața reală, n-avea absolut nimic în comun cu justițiarul Miclovan, cel din filme. Începând cu anul 1945, Alimănescu a fost angajat în Poliția Capitalei. Remarcat prin modul dur în care interpreta și „aplica legea“, a fost numit în fruntea unui comandou, un pluton de execuţie a cărui misiune era să stârpească borfaşii şi bandiţii care-și făceau de cap prin mahalalele Bucureştiului. În 1949, a fost numit şef al Serviciului 4 „Bande“ din Direcţia Judiciară a Miliţiei. Marin Jianu, adjunctul ministrului de Interne, a fost cel care i-a ordonat să se ocupe cu urmărirea și neutralizarea cuiburilor de partizani. Misiune pe care el a și executat-o, dând dovadă de un exces de zel criminal. Ei bine, acesta era adevăratul Miclovan al lui Sergiu Nicolaescu. În 1951, Alimănescu a fost exclus din partid, anchetat şi apoi trimis la Canal. După doi ani a fost eliberat, dar în 1954 a fost rearestat. Pus iarăși în libertate, a murit în condiții încă neelucidate. Există informații că el ar fi fost aruncat din tren, probabil victimă a unui asasinat, executat, posibil la comandă politică. La CNSAS, păstrată într-un dosar al altei persoane, există o declarație dată pe 2 iulie 1954, în care Alimănescu explică crimele comise la Lugoj.

Partizani îngropaţi la Lugoj

Masacrul de pe Dealul Ciura

Ce spune Alimănescu în acea declarație?

Inițial s-a știut despre o singură execuție. Dar, în urma cercetărilor legate de masacrul de pe Dealul Ciura, am ajuns la concluzia că, de fapt, acolo au avut loc două execuții. În zonă mai avem cunoștință și de alte crime ale Securității, care au constat în executarea prin împușcare a uneia sau a două persoane. Revenind însă la cele două mari execuții, primei i-au căzut victime şapte persoane din „lotul Spiru Blănaru“. Acest lot, alcătuit din partizani bănățeni, era compus din 12 persoane. Cinci au fost condamnate la moarte şi executate în Pădurea Verde de la marginea orașului Timișoara, pe 16 iulie 1949. Restul de şapte persoane, condamnate la ani grei de închisoare, au fost încarcerate la Gherla. Ulterior, patru personaje influente din conducerea Securității au decis că și cei încarcerați trebuie să fie ucişi şi îngropaţi în secret. Iniţial s-a crezut că ei ar fi fost omorâți în timpul transportului de la Gherla sau tot la Pădurea Verde. Dar anul trecut am intrat și eu în posesia acelei declarații, în variantă completă, ce conține informaţii detaliate despre crimele comise de Alimănescu şi Kling lângă Lugoj.

Execuția „lotului Blănaru“

Cum a decurs execuția „lotului Blănaru“?

Cu câteva zile înainte, maiorul Alimănescu a venit din Bucureşti pentru a stabili, împreună cu maiorul Kling, cel mai bun loc pentru execuție. Au stabilit de comun acord cu colonelul Coloman Ambruş, directorul Securității Timișoara, şi cu maiorul Aurel Moiş, adjunctul acestuia, că Dealul Ciura din Lugoj este locul cel mai potrivit. La cererea Securităţii Timişoara, cei şapte deţinuţi au fost aduşi de la Gherla pentru un așa-zis supliment de anchetă. Pentru execuţia din 2 august 1949, plutonul de execuţie era format din patru ofiţeri de la Brigada 4 „Bande“: maiorul Alimănescu, lt.-maj. Alexandru Ghiţă, lt. Mircea Săgeată şi lt. Radu Vişan. De la Lugoj, erau maiorul Zoltan Kling, unul dintre şoferii de pe GAZ-ul sovietic, iar de la Timişoara, erau un căpitan şi şoferul dubei. În noaptea de 1 spre 2 august, grupul – format din Nicolae Ghimboaşe, Gheorghe Popovici, Petre Pușchiţă, Aurel Vernichescu, Gheorghe Smultea, Teodor Ungureanu şi Gheorghe Luminosu – a fost scos din Penitenciarul Timișoara de către lt.-maj. Alexandru Ghiţă şi adus cu duba la Lugoj. După ce au fost împuşcaţi, cei şapte au fost aruncaţi în una sau două gropi comune. Certificatele de deces, care au fost întocmite abia în 1957, afirmă că ei au murit cu toții, în aceeași zi, din cauze naturale: hipertensiune arterială, infarct sau TBC.

Partizani dobrogeni uciși de Securitate

Spuneați că au existat două execuții…

Da! După câteva luni, în martie 1950, alți 16 oameni au fost asasinați de către aceiași criminali. Aceste noi victime făceau parte din „Lotul 3“ din gruparea dobrogeană „Mișcarea de Rezistență“ condusă de anticomuniştii Gogu Puiu şi fraţii Fudulea. Lista celor ucişi: Marin Cenuşe, Nicolae Dobromir, Duţu Manea, Alexandru Gogu, Ioan Filip, Gheorghe Guțiță, Constantin Lache, Dumitru Negroiu, Iordan Nicolau, Ioan Piţigoi, Nicolae Roşculeţ, Stere Stercu, Gheorghe Tofan, Gheorghe Tomoşoiu, Ioan Topârceanu şi Constantin Tudoran. Declaraţia lui Alimănescu, despre care vorbeam mai sus, explică, cu lux de amănunte, cele întâmplate în dimineaţa de 10 martie 1950. „Toți cei 16 au fost aduşi de la Penitenciarul Timișoara, la Lugoj. Am hotărât să-i împușcăm în două serii de câte opt. Execuţia a decurs foarte bine, însă la a doua serie a mers greu, căci pe cei opt i-au adus cu cătuşele nituite şi nu am putut să le scoatem, căci nu aveam scule. Muncind la ele, am ajuns la ora 5.00-6.00 dimineaţa şi, cum începuse să se lumineze de ziuă şi circulaţia pe şosea se îndesea, am luat hotărârea de a-i băga în groapă, aşa, cu cătuşe cu tot, garantându-mi Kling că va lua el măsuri ca cineva să supravegheze să nu dea cineva peste ei. Lucrul acesta a uitat să-l facă, iar nişte ţărani dăduseră peste gropi, însă s-au luat măsuri ca nimeni să nu ştie despre ce este vorba. Cadavrele au fost mutate de acolo, după ce, împreună cu oamenii mei, am făcut să dispară şi cătuşele de la picioare. Împuşcăturile au fost auzite de câţiva ţărani, aflaţi din întâmplare în zonă. Erau opt ţărani din Săceni, care se întorceau de la moară, când au auzit împușcăturile. Speriaţi, au povestit cele întâmplate președintelui executiv, un anume Angheloni. Acesta a spus dubașului din sat să adune oamenii care vor să meargă cu el în pădure, să vadă despre ce este vorba. Au desfăcut prima groapă, iar mortul avea cătuşe la mâini şi picioare. Imediat au anunţat Miliţia din Lugoj, care nu avea cunoştinţă de crima petrecută. În timp ce miliţienii erau la faţa locului, în zonă a apărut Kling, însoţit de securişti. Timp de trei zile locul a fost păzit de Securitate, iar echipa lui Alimănescu a desfăcut toate cătuşele, apoi a reînhumat victimele. Ţăranii au fost apoi obligaţi să vină cu lopeţi, ca să dezgroape opt din cele 16 cadavre, pe care le-au încărcat în camioane şi le‑au reînhumat în fostul cimitir al săracilor de pe drumul Jabărului.“

Martori în teren: identificarea locului execuției

În urma investigaţiei de teren, s-a reuşit stabilirea cu aproximație a locului execuţiei din Dealul Ciura, în pădurea de lângă şoseaua ce leagă Lugojul de comuna Traian Vuia, în sectorul bornei care indică km 14 de la Lugoj, în acea zonă aflându-se undeva și gropile comune unde încă mai zac osemintele a cel puțin 15 oameni. Totodată, prin confruntări de martori în teren, am reușit localizarea amplasamentului fostului cimitir al săracilor din Lugoj, care a fost situat la aproximativ 700 de metri de la a doua trecere de cale ferată, spre satul Jabăr. Cimitirul a fost dezafectat cu zeci de ani în urmă, locul fiind folosit de atunci pentru agricultură. Asta, deocamdată. Chiar dacă acum este extrem de târziu și șansele sunt mult diminuate, eu încă sper ca măcar o parte din mormintele victimelor ucigașilor din Serviciul 4 „Bande“ să poată fi descoperite, iar memoria acestora să fie cinstită așa cum se cuvine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.