UDMR critică moţiunea liberalilor

Parlamentarii UDMR critică moţiunea liberalilor votul din diaspora nereglementat cum se cuvine nici acum, la 6 luni de la alegeri, şi spun că este o temă neserioasă, potrivit Digi24.

PNL nu ar avea de ce să conteste faptul că votul prin corespondenţă nu a fost adoptat, din moment ce Comisia de Cod Electoral este condusă de un liberal, spune seputatul Marton Arpad.

Parlamentarii UDMR sunt supăraţi şi pentru că nu au fost consultaţi pe tema şi data depunerii moţiunii de cenzură.

„Eu, pur şi simplu nu cred că ei vor prin această moţiune de cenzură să dărâme Guvernul. Ei au anunţat că vor face o moţiune de cenzură, neavând alte idei depun pe această temă”, a spus Marton Arpad.

Liberalii mai au nevoie de circa o sută de voturi dacă vor să treacă o moţiune de cenzură şi să demită Guvernul.

Update: Reacţia Alinei Gorghiu

„Dacă dânşii consideră că dreptul de vot pentru români nu e o temă importantă, eu mă simt jignită. Tema este vitală pentru democraţia din România, nu văd cum un partid care se află în opoziţie, teoretic, ca UDMR nu va susţine o moţiune pe o temă foarte importantă”, a spus Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, sâmbătă, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, depunerea în Parlament, pe 5 iunie, a moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă.

„Data de 5 iunie va fi data la care vom depune moțiunea de cenzură pentru a avea un timp rezonabil de redactare a documentului”, a spus Gorghiu, care s-a arătat încrezătoare arătând că „această moțiune poate să duca inclusiv, de ce nu, la îndepărtarea lui Ponta de la Palatul Victoria”.

”E singurul lucru care ne mai lipsea. Avem premier, avem program de guvernare, ne mai trebuie moţiune de cenzură. Pe scurt, 5 iunie, tema este pe una pe care nu o putem refuza românilor din diaspora, votul prin corespondenţă”, a afirmat Alina Gorghiu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.