Udrea, despre Hellvig: Poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele

Într-o postare pe Facebook, Elena Udrea critică numirea în fruntea SRI a lui Eduard Hellvig afirmând că acesta ar fi numit de adjunctul instituţiei, generalul Florin Coldea. „Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele”, scrie Udrea în mesajul său.

„Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu – nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România”, a scris Udrea pe contul său de Facebook.

Elena Udrea îi transmite şi un mesaj lui Ion Cristoiu, rugându-l să facă publice însemnări din jurnalul său.

„Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie”, mai spune Elena Udrea.

Udrea încheie cu menţiunea că prin intervenţia pe reţeaua de socializare nu se plasează în afara constrângerilor legale impuse de arestul la domiciliu.

„PS. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu”, precizează Elena Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.