Udrea: „Pentru aceasta am fost eu arestată?”

Elena Udrea îl atacă pe Facebook pe președintele interimar al PSD Liviu Dragnea după ce acesta a propus vineri seara încheierea unui pact al tuturor forţelor politice pentru o strategie de dezvoltare a României pe 20-30 de ani, Udrea acuzând „consensul de a preda puterea, al unor politicieni îngenuncheați de frica cătușelor”. „Aceasta este schimbarea clasei politice? Pentru aceasta am fost eu arestată?”, întreabă Udrea în acest context.

„Cât să fii de ipocrit??? Cât de frică să îți fie de dosarele pe care le ai??? Dragnea afirmă că este pentru consens politic și critică perioada lui Traian Băsescu, pentru că a fost una cu războaie politice!!! Vă puteți imagina cât tupeu?! Dragnea, artizanul suspendării Președintelui, suspendare care a aruncat România cu ani în urmă din punct de vedere al încrederii partenerilor și investitorilor străini! Dragnea care este condamnat fix pentru ce a făcut cu voturile la Referendumul de demitere! Chiar suntem o țară de proști să îl credem pe Dragnea? Acum cuvântul de ordine este consensul! Pe bune?! Consensul de a preda puterea, al unor politicieni îngenuncheați de frica cătușelor. Aceasta este schimbarea clasei politice? Pentru aceasta am fost eu arestată?
Și maxim de demagogie, cică acest consens va face să putem pune în practica un proiect pentru țară pe următorii 20-30 de ani. Care proiect de țară? Un președinte care are doar proiecte de vacanță și lideri politici care au ca singure proiecte să facă blat ca să scape de cătușe”, a scris Udrea pe pagina sa de Facebook.

Declarațiile care au scos-o din sărite pe Udrea

Liviu Dragnea a propus vineri seara, la Școala Politică de Vară a Femeilor Social Democrate de la Constanța, încheierea unui pact al tuturor forţelor politice pentru o strategie de dezvoltare a României pe 20-30 de ani. Dragnea a spus că își dorește foarte mult, după „epoca Traian Băsescu, o epocă a războiului”, să intrăm într-o nouă epocă politică, afirmând că președintele Klaus Iohannis „nu pare că-şi doreşte războaie politice cu orice preţ”.

Gândiţi-vă la cei 10 ani care au trecut. Zece ani sfâşiaţi de războaie permanente politice, de conflict permanent, de hărţuieli permanente în care s-au frânt destine, în care România a pierdut momente importante şi oportunităţi importante. Gândiţi-vă cum ar fi fost guvernele Victor Ponta dacă ar fi fost un alt climat politic, bazat pe dialog, fiecare cu doctrina lui, faţă de perioada în care trebuia tot timpul să răspundă unor atacuri venite din alte zone. Cui a folosit acest lucru ? A folosit românilor ? Nu. I-a folosit lui Traian Băsescu ? Nu. Ne-a folosit nouă ? Nu. Poate a folosit celor care nu iubesc această ţară (…) Îmi doresc foarte mult să intrăm într-o nouă epocă politică. Epoca Traian Băsescu, o epocă a războiului, s-a consumat, suntem într-un moment de inflexiune. Avem un preşedinte care nu pare că-şi doreşte războaie politice cu orice preţ, haideţi să-l folosim, haideţi să-l lăsăm să ne folosească. Sper să înţeleagă şi preşedintele, sper să înţelegem şi noi, liderii de partid şi membrii de partid, că un război politic permanent dus cu orice preţ şi cu mize foarte mici nu face decât să afecteze viitorul acestei ţări”, a afirmat Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.