Udrea poate fi reținută, dar NU și arestată

UPDATE Decizie fără precedent în Parlament. Plenul Camerei Deputaților a decis că Elena Udrea poate fi reținută, dar nu și arestată. Rezultatul final al votului privind cererea de reţinere arată că au fost 123 de voturi pentru şi 119 împotrivă, în timp ce solicitarea de arestare a fost respinsă. În cazul cererii de arestare nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărârii.

Astfel că Udrea poate fi reținută 24 de ore de către procurori, dar nu și propusă judecătorilor pentru arestare preventivă.

Inițial, surse anunțau că solicitarea privind reținerea Elenei Udrea în noul dosar a fost respinsă miercuri de deputați, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi. Câțiva deputați ar fi băgat mai multe bile într-o singură urnă, astfel că voturile s-au renumărat.

Încurcătura ar fi apărut după ce deputații au votat simultan și pentru cererea de reținere și pentru cea de arestare, primind patru bile, două albe și două negre. Decizia privind votul simultan care i-ar fi încurcat pe deputați a fost luată de Biroul Permanent. Cei mai mulți deputați au părăsit plenul, așa că votul nu poate fi reluat.

”Au dat-o ca la rabin: una pentru procurori, una pentru Udrea”, a declarat deputata după vot.

Votul a venit după ce Elena Udrea le-a transmis miercuri, în plen, deputaților că le va veni și lor rândul și vor „exploda” acuzații la adresa lor, indiferent cât „de parteneri cu sistemul” se consideră (Detalii aici).

Urmărirea penală aprobată

Deputații au aprobat miercuri doar cererea DNA de începere a urmăririi penale pentru Elena Udrea în noul dosar în care aceasta este acuzată.

Au fost 193 de voturi pentru începerea urmăririi penale, 106 împotrivă și șase nule.

DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale, a reţinerii şi arestării preventive a Elenei Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

Udrea este acuzată că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi SC Hidroelectrica SA, i-a cerut afaceristului Bogdan Buzăianu, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. Udrea este suspectată că a primit de la afacerist, prin intermediar, suma de 3.800.000 dolari şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la Evenimentul Zilei.

De asemenea, Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit suma de 520.000 de lei, reprezentând valoarea unor lucrări de renovare a unei vile din Eforie Sud, care a fost trecută în patrimoniul privat şi scoasă la vânzare la un preţ subevaluat.

Acesta este al treilea dosar pe care fosta protejată a lui Traian Băsescu îl are.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.