UE a prezentat Turciei un program pentru revigorarea relaţiilor

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Uniunea Europeană a prezentat Turciei un nou program, pe 12 luni, pentru revigorarea relaţiilor, scrie sâmbătă cotidianul Hurriyet, citat de Reuters, conform Bursa.

Într-o discuţie cu reporterii, la întoarcerea de la summitul NATO, de la Bruxelles, Erdogan a spus că, în marja reuniunii la vârf, Turcia şi UE au convenit să dea un nou impuls relaţiilor şi că ministerele turce de Externe şi pentru Afaceri Europene vor lucra asupra programului.
Liderul de la Ankara a spus că a pus problema liberalizării vizelor pe agendă în cursul întâlnirilor cu liderii UE, iar oficiali turci şi europeni vor lucra împreună în acest dosar.

Relaţiile Turciei cu UE, în special cu Germania, s-au deteriorat semnificativ după o serie de scandaluri diplomatice

Turcia a fost de acord, la începutul anului 2016, să ajute la reducerea afluxului de migranţi către Europa, în schimbul ridicării vizelor pentru turci către Europa şi ajutoare financiare UE în valoare de trei miliarde de euro. Bruxelles-ul vrea însă ca Ankara să modifice legile antiterorism, pe care le descrie drept prea ample, iar Turcia, la rândul ei, şi-a exprimat nemulţumirea că Germania le acordă zil turcilor acuzaţi de participare la tentativa de lovitură de stat din iulie. Peste 400 dintre ei au paşapoarte diplomatice sau permise de muncă guvernamentale.

Tentativa eşuată de puci a dus la o adevărată epurare în armata, sistemul judiciar şi administraţia publică turcă, iar ţările occidentale au criticat Turcia apreciind represalii ca fiind prea dure.

De asemenea, luna aceasta, Ankara a blocat parlamentari germani care voiau să viziteze trupele de la baza turcă Incirlik, ceea ce a determinat Berlinul să ameninţe că îşi va retrage cei aproximativ 250 de militar de acolo. Soldaţii germani de la Incirlik contribuie la lupta condusă de Statele Unite împotriva Statului Islamic. Erdogan a spus ulterior că Turcia va spune „la revedere”, dacă Germania va decide să îşi retragă trupele, dar că Ankara nu a primit nici un semnal în acest sens.

Cu prilejul reuniunii de la Bruxelles, Erdogan i-a dat asigurări cancelarului german Angela Merkel că o delegaţie parlamentară va putea vizita baza, dacă ministrul german de Externe va transmite Turciei, din timp, lista cu numele aleşilor. „Printre parlamentarii germani ar putea fi unii care susţin deschis teroriştii”, a explicat preşedintele turc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.