„UE, un adăpost pe care unii vor să-l spargă”

Problema Uniunii Europene nu este de viteză, ci de înălţime, cât de mult te înalţi cu viteza pe care o ai, a declarat la RFI consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

Vasilescu e de părere că ideea unei Europe cu mai multe viteze porneşte de la un concept greşit: “În primul rând, vreau să spun apăsat că acest concept este total greşit, pentru că dacă este vorba să ne referim la vitezele Europei, cea mai mare viteză o avem noi, românii. România este de trei ani în vârful, a fost pe locul şase la viteza de creştere economică, acum este din 2015 pe locul întâi, e prima ţară, cu cea mai mare viteză din Europa. Deci conceptul este greşit, l-au pus pentru frumuseţea expresiei”.

În opinia sa, “alta este problema, este problema de înălţime, de altitudine, cât de mult te înalţi cu viteza pe care o ai, pentru că dacă este să judecăm lucrurile începând de la noi, noi suntem cu cea mai mare viteză de creştere şi am avut şi înainte de criză o viteză de creştere şi tot eram în vârful Europei. Din păcate, însă, chiar dacă faţă de media Uniunii Europene din 2000 tot ne apropiem şi suntem singura ţară din UE care a avut o singură direcţie de mers, în sus, totuşi ce-am rezolvat, că nu ne-am mişcat de acolo de unde e clasamentul adevărului, adică PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare, aici noi suntem pe locul 27 din 28”.

Întrebat cu ce ar compara Uniunea Europeană, aşa cum arată ea în prezent, Adrian Vasilescu a răspuns: “Cu un adăpost (…). NATO şi Uniunea Europeană, pentru noi, românii, cel puţin şi pentru multe alte ţări, chiar pentru alea mari, care se cred sus, aşa, reprezintă un adăpost, dar din păcate, unii vor să spargă adăpostul”.

În opinia sa, ieşirea Marii Britanii din UE este “o pierdere mare (…). Marea Britanie nu este în faţa primei gafe istorice”.

Chestionat dacă știe UE cum să gestioneze această “gafă istorică” a Marii Britanii, consilierul lui Mugur Isărescu a precizat: “Eu cred că în momentul de faţă nu ştie, e o derută, mai ales că vin ştiri din astea alarmante, Olanda e în prag de alegeri şi se vorbeşte de ieşirea din Uniune, Franţa are un punct dominant în sondaje şi vorbeşte despre ieşirea din Uniune, Italia cochetează şi ea, italienii, cu ieşirea din Uniune. Poporul are o vorbă: li s-a urât cu binele”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.